ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3126/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3126/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față, reține

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Hunedoara, reclamantul M.D. a chemat

în judecată pe pârâții Statul Român prin SC H.B.S.H. SA Hațeg, solicitând să se

constate că are calitatea de persoană expropriată asupra terenului în suprafață

de 3.262 mp., ocupat de pârâta SC H. SA, încă din anul 1989, expropriat, fără

despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică prin H.G. nr. 392/2002 și să fie

obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 83.181 lei, reprezentând

echivalentul a 19.511 euro valoarea terenului și, în principal, suma de 65.380

lei contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a acestuia în

perioada 1989-2010, iar, în subsidiar, suma de 29.421 lei echivalentă a 6.901

euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat pentru lipsa folosului

agricol nerealizat, pe perioada 2002 - 2010, inclusiv.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență,

că are calitatea de fiu al defunctului M.I., decedat la data de 17 iulie 1980,

care a fost proprietar al terenului agricol intravilan, situat pe raza

localității Subcetate, la locul denumit popular „ Între Ape” și „ La Moară”,

având destinație de holdă și grădină.

Terenul respectiv a fost ocupat integral și

efectiv de către pârât, ca urmare a construcțiilor hidroenergetice și apelor Lacului

de acumulare Subcetate - Sântămărie Orlea, fără a fi acordate despăgubiri în

bani sau în natură, conform legii.

În anul 1991, reclamantul a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut

antecesorului său, în temeiul Legii nr. 18/1991, sens în care a fost emis

Titlul de proprietate din 2004, pentru terenul agricol colectivizat, cu

excepția suprafeței terenurilor ocupate de amplasarea hidroenergetică a

obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea fiind expropriate,

urmează procedura reglementată de Legea nr. 33/1994.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994,

art. 82, 111-112 și 274 C. proc. civ., art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2),

art. 44 alin. 1-3 din Constituția României și art. 1 și 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 142 din 24 aprilie

2013 Tribunalul Hunedoara a respins cererea de chemare în garanție formulată de

SC P.E.E.H. SA București din subordinea M.I.R., împotriva chematului în

garanție M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P., pe excepția lipsei calității

procesuale pasive.

A respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului și excepția prescripției dreptului material

la acțiune, pentru folosul de tras pentru perioada 1989-2007, ambele invocate

de pârâtă.

S-a constatat lipsa calității procesuale pasive

a pârâtei SC H. SA Hațeg, față de care a respins acțiunea.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă,

precizată, s-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană expropriată,

ca descendent al defunctului M.I., decedat, asupra terenului agricol în

suprafață de 3.262 mp, arabil, situat pe raza localității Subcetate,

expropriat, pentru cauză de utilitate publică, de interes național, declarată

prin H.G. nr. 392/2002, astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare

judiciară executat în cauză de către comisia formată din experții judiciari

V.I., S.V. și L.G.T., parte integrantă a hotărârii, a fost obligat pârâtul să

plătească reclamantului, într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a

hotărârii, cu titlu de despăgubiri: suma de 83.181 lei echivalent a 19.511

euro, reprezentând valoarea terenului agricol expropriat și suma de 29.421 lei

- echivalent a 6.901 euro, reprezentând prejudiciul creat acestuia pentru

folosul agricol, netras, în perioada 2002-2010 inclusiv.

În motivare, tribunalul a reținut,

referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, că

reclamantul are vocație la moștenirea antecesorului său defunctul M.I., care

era îndreptățit la reconstituirea întregii proprietăți agricole pe care, în

împrejurările anului 1962, a fost nevoit să o înscrie în C.A.P. Sîntămărie

Orlea.

Referitor la excepția prescripției, invocată

de pârât, s-a constatat că exproprierea pentru cauză de utilitate publică

vizează preluarea de proprietăți imobiliare sub condiția imperativă a unei

drepte și prealabile despăgubiri, în condițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994,

având caracterul unei acțiuni accesorii, aspect față de care s-a apreciat

că despăgubirile pentru expropriere exced regulilor prescripției extinctive.

În plus, excepția prescripției dreptului la

acțiune al reclamantului pentru folosul de tras a fost invocată de către pârâtă

după epuizarea probatoriului, instanța reținând că această excepție

este tardiv invocată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că

Statul Român a declarat utilitatea publică de interes național a lucrării

„Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”,

desemnând, ca expropriator, Statul Roman prin SC P.E.E.H. SA, în subordinea

M.I.R.

În cauză, expropriatorul și expropriatul nu

au ajuns la un consens cu privire la cuantumul despăgubirilor, în condițiile în

care procedura exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea terenurilor și

nici nu s-a găsit o soluție amiabilă de stingere a litigiului.

În urma expertizelor efectuate, s-a stabilit

suprafața terenurilor la 3.262 mp, din care 1.852 mp intravilan și 1.410 mp

extravilan, precum și valoarea acestuia la 25,5 lei/mp potrivit variantei I din

raportul de expertiză inițial, iar valoarea despăgubirilor pentru folosul

agricol, anual, nerealizat, la suma de 10.217 lei/ha.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

pârâtul Statul Român prin SC H. SA, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Pârâtul a susținut că acțiunea întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 33/1994 este inadmisibilă, întrucât tocmai reclamantul a

motivat că terenurile s-au preluat în perioada 1990 - 1991, deci anterior

apariției Legii nr. 33/1994, dar ulterior apariției Legii nr. 18/1991.

Or preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului

nr. 40/1989 a Consiliului de Stat al R.S.R., fiind aprobată prin Anexa 2 a

acestui decret.

Acțiunea este și prematură, întrucât în cauză

nu s-a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie în această materie, în

sensul că, deși SC H. SA a transmis notificările proprietarilor tabulari ai

terenurilor în cauză, reclamantul a stat în pasivitate și nu a formulat

întâmpinări.

Sub aspectul plății despăgubirilor cerute,

greșit s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive, expropriator

este Statul Român, iar obiectivul de interes național conform H.G. nr. 392/2002.

Pârâtul a susținut că nu are calitate

procesuală, fiind o societate care nu primește bani de la bugetul public, fiind

doar concesionar al terenurilor ce figurează în domeniul public.

În ce privește lipsa calității procesual

active a reclamantului, a susținut că trebuia admisă excepția, întrucât în

cauză nu s-a făcut dovada vocației concrete pentru terenurile aflate în

litigiu, nefiind probată masa succesorală aflată în patrimoniul defuncților

proprietari tabulari la data decesului. În plus, cooperativizarea terenurilor

antecesorilor reclamantului a dus la stingerea dreptului lor de proprietate.

Reclamantul nu a dovedit dreptul de

proprietate asupra terenurilor în litigiu, iar faptul că nu a formulat în

termen legal întâmpinări la propunerea de preț făcută pe numele antecesorilor

săi înseamnă că a acceptat în mod tacit oferta de preț.

Valoarea despăgubirilor acordate de instanța

de fond este criticabilă, întrucât este nefundamentată de experți și nu ține

cont de realitățile prețurilor imobiliare și dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că

valoarea terenurilor este exagerat de mare, în raport de valoarea cu care se

vând efectiv terenurile în zonă și de prețul propus prin notificarea trimisă.

Aceleași critici sunt și cu privire la

contravaloarea lipsei de folosință agricolă, iar în raport de caracterul

pecuniar al despăgubirilor solicitate și prevederile Decretului nr. 167/1958,

acțiunea este prescrisă, acordarea de despăgubiri impunându-se doar pentru

ultimii trei ani, anteriori cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 65 din 30 iunie 2014 Curtea

de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de către pârâtă, a

schimbat, în parte, sentința, numai în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor reprezentând prejudiciul creat pentru folosul agricol nerealizat

și perioada pentru care se acordă, pe care l-a stabilit la suma de 13.076 lei

pentru perioada 2007 - 2010 inclusiv. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

În motivare, curtea de apel a reținut că

imobilele în litigiu nu au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989, cum

susține pârâta, ci prin H.G. nr. 392/2002, prin care s-a declarat

utilitatea publică de interes național a obiectivului „Amenajare

hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”, iar

expropriator a fost prevăzut Statul Român prin SC P.E.E.H. SA.

În ce privește excepția inadmisibilității,

curtea a reținut că prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de

lucrări de învestiții pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări

care nu au vizat terenurile în litigiu, ci cele care figurează în

procesul-verbal de identificare a imobilelor pentru care fostul C.A.P. și-a dat

avizul favorabil. Legea aplicabilă, în vigoare la data emiterii hotărârii de

expropriere, era Legea nr. 33/1994, neavând relevanță sub acest aspect

împrejurarea că, în fapt, ocuparea terenurilor a avut loc înainte de declararea

utilității publice.

De altfel, câtă vreme până la apariția H.G. nr.

392/2002, terenurile în litigiu nu era declarate de utilitate publică, dreptul

la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obține

despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, sens în care este și jurisprudența

instanței supreme (Decizia civilă nr. 3883/2011).

Referitor la prematuritatea acțiunii, curtea

a reținut că nu poate fi imputată reclamantului procedura prealabilă

stabilită de Legea nr. 33/1994 și nici lipsa unor despăgubiri echitabile pentru

terenurile expropriate și ocupate de contractele hidroenergetice și apele

lacului de acumulare.

Prin actul normativ de declarare a utilității

publice s-a stabilit că expropriatorul, Statul Român, este reprezentat prin

societatea pârâtă, care a fost dată în judecată în această calitate, respectiv

de reprezentant al Statului Român și nu în nume propriu. Prin urmare, în

această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub

aspectul părților fiind corect stabilit.

Recunoașterea dreptului de proprietate și

îndreptățirea antecesorilor reclamantului la despăgubiri, în temeiul Legii nr. 33/1994,

a fost recunoscută de Statul Român prin demararea de către pârâtă a procedurii

prevăzute de legea de expropriere, prezenta pârâtă notificându-l pe antecesorul

reclamantului cu privire la oferta de despăgubire.

Această procedură însă nu a fost finalizată

întrucât la data notificării antecesorul reclamantului era decedat, iar

reclamantul nu a avut cunoștință de aceste notificări.

Față de aceste aspecte, curtea a constatat că

reclamantul justifică legitimare procesual activă, dreptul acestuia de

proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale

instituțiilor administrative ale statului român, astfel că, reclamantul are un

bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană de

Drepturilor Omului.

Curtea a reținut și că preluarea imobilului a

operat în anii 1991 - 1992, iar reclamantul, în calitate de moștenitor a

proprietarilor tabulari, nu a primit nici până în prezent vreo despăgubire,

fapt ce impune în sarcina acestuia o pagubă disproporționată și excesivă,

incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din

Protocolul nr. 1.

Cu privire la cererea de chemare în garanție,

curtea constată că potrivit art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1956, Statul,

ca subiect de drepturi și obligații, participă în astfel de raporturi prin M.F.P.,

afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Astfel cum s-a arătat, pârâta nu stă în prezentul proces în nume propriu, ci în

calitate de reprezentant al Statului, calitate confirmată printr-o normă

specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G. nr. 392/2002.

Curtea de apel a arătat și că reclamantul nu

a avut cunoștință de prețul propus de expropriator, deoarece notificările au

fost emise pe numele antecesorilor reclamantului, care erau decedați la acel

moment.

Mai mult, în situația în care expropriatorul

ar fi apreciat că prețul a fost acceptat, ar fi trebuit să facă plata

despăgubirilor, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Instanța de apel a constatat cererea de

chemare în judecată este o cerere patrimonială, care este admisibilă doar

pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, pentru restul perioadei

acțiunea fiind prescrisă. Despăgubirile privind echivalentul lipsei de

folosință se circumscriu noțiunii de prejudiciu în înțelesul art. 26 din Legea nr.

33/1994 și dreptul la acțiune privind aceste despăgubiri se naște în momentul

în care instanța este sesizată de expropriator, conform art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994.

Ocuparea fără drept a terenului, anterior

exproprierii și acordării despăgubirilor, reprezintă o faptă ilicită ce excede

sferei Legii nr. 33/1994, neputându-se accepta ipoteza că legiuitorul a înțeles

ca prin dispozițiile Legii nr. 33/1994 să acopere și un astfel de prejudiciu.

Curtea de apel a redus cuantumul

despăgubirilor reprezentând folosul de tras pe perioada 2007-2010 la suma de

13.076 lei (0,32 ha x 10.207 lei/an/ha x 4 ani), reținând că, în cazul

despăgubirilor reprezentând valoarea terenului, cauza cererii o reprezintă

transmiterea dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, iar

dreptul la acțiune curge de la data notificării. În cazul pretențiilor vizând

lipsa de folosință, temeiul cererii îl reprezintă ocuparea fără drept a

terenului proprietatea reclamantului, astfel că dreptul la acțiune pentru

recuperarea acestui prejudiciu începe să curgă de la data când proprietarul

terenului a cunoscut faptul ocupării și pe cel care l-a ocupat.

Împotriva acestei decizii pârâtul Statul

Român prin SC P.E.E.H.H. SA a formulat recurs, întemeiat în drept pe art. 304 pct.

5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., aducându-i următoarele critici:

Pârâtul a susținut că prin încheierea de

ședință din data de 20 decembrie 2013 instanța a dispus o

completare a raportului de expertiză, ce avea ca obiectiv determinarea unei

variante de calcul, cu luarea în considerare a prețului contractelor de

vânzare cumpărare puse la dispoziție de pârât. Experții însă au

refuzat în mod neîntemeiat să efectueze acest supliment, cu motivarea că între

terenuri nu există similitudini.

Deși încheierea de ședință din

20 decembrie 2013 este o încheiere interlocutorie, totuși instanța de

judecată a respins orice obiecțiuni ale pârâtului pe aspectul neefectuării

respectivului supliment\completare a expertizei.

Pârâtul a susținut nelegalitatea

respingerii cererii de chemare în garanție, precum și împrejurarea că

există contradicție între considerente și dispozitiv.

Deși curtea de apel reține că

pârâta a acționat nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al

Statului, totuși a menținut soluția primei instanțe de

respingere a cererii de chemare în garanție.

În acest fel, susține pârâtul, instanța

oprește regresul pârâtei împotriva statului, ceea ce echivalează cu

recunoașterea calității de proprietar asupra terenurilor. M.F.P. este

cel care reprezintă statul, în baza art. 25 din Decretul nr. 31/1994, așa

încât pârâta are dreptul de a se îndrepta cu cerere în despăgubiri împotriva

sa, pentru recuperarea sumelor de bani.

H.G. nr. 392 din 18 aprilie 2002 prin care

s-a declarat de utilitate publică de interes național lucrarea „Amenajarea

hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria” a stabilit că

exproprierea este făcută de Statul Român prin SC H. SA.

Recurenta este o persoană juridică de drept

privat și nicidecum de drept public, astfel încât nu poate fi considerată

beneficiar al unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică din moment ce

exproprierea prevede, în mod obligatoriu, trecerea bunului expropriat din

proprietate privată în proprietate publică.

În aceste condiții, statul, ca unic

beneficiar al investiției respective, ca singur organism îndrituit sa

dețină dreptul de proprietate publică asupra unui imobil, este singurul

care trebuie să suporte costurile exproprierii pentru cauză de utilitate

publică, în speță, plata despăgubirilor datorate proprietarilor expropriați.

Prin urmare, în cazul în care instanța

constată îndreptățirea reclamantului la primirea despăgubirilor cerute,

acestea trebuie să fie reținute în sarcina Statului Român, prin entitatea în

măsura să facă aceste plați, M.F.P., iar nu în sarcina SC H. SA.

3.

Inadmisibilitatea acțiunii reclamantului

Pârâtul a susținut și că a fost

greșit aplicată Legea nr. 18/1991, precum și Legea nr. 1/2000, față de

care s-a apreciat admisibilă acțiunea reclamantului.

Recurenta a preluat terenurile anterior

apariției Legii nr. 33/1994. Prin urmare, este inadmisibilă formularea unei

acțiuni având ca obiect primirea de despăgubiri în baza Legii nr. 33/1994

pentru un teren ocupat anterior apariției acestui act normativ, în caz contrar

nesocotindu-se dispozițiile imperative ce reglementează aplicarea în timp a

legii civile și principiul constituțional al neretroactivității

acesteia.

Pe de altă pare, recurenta a probat cu

înscrisuri faptul că preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989

al Consiliului de Stat al R.S.R.

În subsidiar, recurenta arată că art. 4 din

Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, vizează exact

situația existentă în speță, iar modificările aduse acestui articol prin

Legea nr. 247/2005 includ expres instalațiile hidroelectrice în sfera

obiectivelor existente pe terenurile preluate.

Prin urmare, reclamantul avea posibilitatea

solicitării de despăgubiri în baza Legii nr. 1/2000, demers pe care nu a

înțeles să îi întreprindă.

4.

Calitatea procesual activă a reclamantului

În speță, nu este făcută decât dovada unei

vocații succesorale a reclamantului la succesiunea autorului săi și nicidecum

vocația concretă pentru terenurile aflate în litigiu.

Probatoriul administrat nu a dovedit masa

succesorală aflată în patrimoniul defunctului proprietar tabular la data

decesului, în contextul celor relevate de înscrierile în cartea funciară și

ținând cont de aspectul colectivizării terenurilor agricole.

Cooperativizarea terenurilor antecesorului

reclamantului a dus la stingerea dreptului lui de proprietate. În contextul în

care terenurile nu au putut face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate

pe baza Legii nr. 18/1991, reclamantul nu poate justifica un drept asupra

acestor terenuri, ele neaflându-se în patrimoniul antecesorului său la momentul

decesului.

pârâtului

Prin contractul de concesiune a bunurilor

care alcătuiesc domeniul public și a terenurilor pe care acestea sunt

amplasate, recurenta a dovedit că SC H. SA nu este proprietara obiectivelor

hidroenergetice ce au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002. Proprietar al acestor

obiective și al terenurilor pe care ele sunt amplasate este Statul Român, care

a concesionat aceste obiective și terenuri recurentei, în vederea realizării

unei activități de interes național.

În plus, obiectivul de interes național

„Amenajare hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria” este

realizat din fonduri speciale, puse la dispoziție de la bugetul de stat, și nu

din fonduri proprii ale SC H. SA.

De aceea, pârâta a solicitat prin cererea de

chemare în garanție introducerea în cauză a M.F.P. ca persoană în sarcina căreia

rezidă plata despăgubirilor.

6.

Fondul cauzei

În privința despăgubirilor pe terenul

expropriat, valorile indicate de experți și însușite de instanță încalcă

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Valoarea stabilită pentru teren nu ține

cont de realitățile pieței imobiliare, nici de cele existente la momentul

efectuării expertizelor și, cu atât mai puțin, de cele de la momentul

pronunțării hotărârii, înlăturându-se complet dispozițiile imperative ale Legii

nr. 33/1994 ce reglementează acest aspect.

Analizând decizia recurată în limita

criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține

următoarele:

1.

Completarea raportului de expertiză

Critica privind revenirea instanței de

apel asupra încheierii de ședință din data de 20 decembrie 2013 este

nefondată.

Astfel, conform art. 167 C. proc. civ.

„Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele

pot să ducă la dezlegarea pricinii”.

În cauză, prin încheierea de

ședință din data de 20 decembrie 2014 instanța de apel a dispus

completarea raportului de expertiză, pentru determinarea unei variante de

calcul cu luarea în considerare a contractelor de vânzare cumpărare depuse la

dosar de pârât.

Ulterior însă, la termenul de judecată din

data de 1 aprilie 2014, experții desemnați în cauză au depus la dosar

un răspuns la obiective, prin care s-a arătat că între terenuri nu există

similitudini.

Cum orice probă trebuie să fie utilă,

pertinentă și concludentă, în raport de concluziile răspunsului la

obiective, instanța de apel a apreciat că datele furnizate de raportul de

expertiză si de respectivul răspuns sunt lămuritoare pentru situația de fapt.

Încheierea de ședință din 20

decembrie 2013 nu este o încheiere interlocutorie, pentru că instanța

poate reveni asupra măsurilor privind administrarea probelor, în funcție

de utilitatea acestora, care se apreciază de la caz la caz.

2.

Cererea de chemare în garanție

Prin motivele de recurs, pârâtul a

susținut nelegalitatea deciziei recurate în ceea ce privește dezlegarea

dată de instanța de apel cu privire la cererea de chemare în garanție a M.F.P.

Toate argumentele invocate în susținerea

acestei critici, vizând faptul că statul, iar nu pârâtul, care este o persoană

juridică de drept privat, este beneficiar al exproprierii și, în calitate

de beneficiar, trebuie să suporte plata despăgubirilor datorate proprietarilor

expropriați, prin singura entitate în măsura să facă aceste plăți - M.F.P. -

sunt nefondate.

Înalta Curte constată că instanța de

apel a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 25 alin. (2) din

Decretul nr. 31/1954. Potrivit acestor prevederi legale, statul, ca subiect de

drepturi și obligații, participă în raporturile juridice prin M.F.P., afară de

cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Pârâtul, așa cum rezultă din cuprinsul art.

2 din H.G. nr. 392/2002, este numai reprezentantul expropriatorului, Statul

Român.

Or, cât timp pârâtul nu stă în proces în nume

propriu, ci în calitate de reprezentant al statului, instanța de apel, în mod

corect a respins cererea de chemare în garanție.

3.

Inadmisibilitatea acțiunii reclamantului

Pârâtul mai susține și că

acțiunea reclamantului, întemeiată pe prevederile Legi nr. 33/1994, este

inadmisibilă.

Aceasta deoarece, pe de o parte, preluarea

terenului în litigiu a fost anterioară acestei legi, astfel încât aplicarea

actului normativ menționat ar încălca principiul constituțional al

neretroactivității legii, iar, pe de altă parte, preluarea terenurilor s-a

făcut în baza Decretului nr. 40/1989 al Consiliului de Stat al R.S.R.

În plus, pârâtul susține că reclamantul

avea posibilitatea solicitării de despăgubiri în baza Legii nr. 1/2000, demers

pe care nu a înțeles să îl întreprindă.

Nici această critică nu este fondată.

Așa cum în mod corect a reținut

instanța de apel, recurentul nu a probat faptul că exproprierea imobilului

în litigiu s-a produs în temeiul Decretului nr. 40/1989 al Consiliului de Stat al

R.S.R. Prin acest decret a fost aprobată efectuarea de de investiții pentru

amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări care nu au vizat terenurile

în litigiu.

Imobilele în litigiu au fost expropriate în

anul 2002, prin H.G. nr. 392/2002. Câtă vreme la data emiterii acestui act

normativ, Legea nr. 33/1994 era în vigoare, ea devine aplicabilă raportului juridic

dedus judecății, fără a se putea pune problema încălcării principiului

neretroactivității legii civile.

De asemenea, în mod corect, reținând că

exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. nr. 392/2002, curtea

de apel nu a primit argumentele pârâtei în sensul că reclamantul putea solicita

despăgubiri pentru terenul expropriat în temeiul unei legi anterioare

exproprierii. Totodată, modificările legislative aduse art. 4 din Legea nr. 1/2000

prin Legea nr. 247/2005 nu pot fi incidente în cauză, cât timp raportul juridic

dedus judecății s-a născut anterior respectivelor modificări, astfel încât

aplicarea lor în cauză ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii.

4.

Calitatea procesual activă a reclamantului

Pârâtul susține nelegalitatea deciziei

recurate sub aspectul dezlegării de drept dată excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantului.

În opinia recurentului, în cauză, nu este

făcută decât dovada unei vocații succesorale abstracte a reclamantului la

succesiunea autorului său, iar nu a unei vocații concrete pentru terenurile

aflate în litigiu, deoarece cooperativizarea terenurilor antecesorului

reclamantului a dus la stingerea dreptului de proprietate. În contextul în care

terenurile nu au putut face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe

baza Legii nr. 18/1991, reclamantul nu poate justifica un drept asupra acestor

terenuri, ele neaflându-se în patrimoniul antecesorului său la momentul

decesului.

În plus, susține recurentul,

instanța de apel a reținut greșit că îndreptățirea reclamantului

la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 a fost recunoscută de Statul Român

prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzută de legea de expropriere.

Recurentul nu a recunoscut în niciun moment calitatea reclamantului de proprietar

al terenurilor în litigiu, ci a demarat procedura de expropriere înțelegând să

clarifice situația terenurilor trecute în proprietatea sa.

Deși recurentul încadrează criticile

menționate în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul art. 306

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza susținerile formulate în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât acestea vizează legalitatea

deciziei recurate în privința dezlegării pe care instanța de apel a

dat-o excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Critica nu este întemeiată.

În mod corect, pe baza probelor administrate

în cauză, instanța de apel a reținut că reclamantul a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor cooperativizate de la

autorul său, inclusiv asupra terenurilor în litigiu.

Așa cum rezultă din cuprinsul

înscrisurilor depuse la dosar, procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost

finalizată, fiind eliberat

Titlul de proprietate din 2004

pentru terenurile

neocupate, iar pentru cele ocupate de „Amenajarea hidroenergetică a râului

Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”, reclamantul a fost îndrumat să urmeze

procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.

Este corectă, totodată, concluzia

instanței de apel în sensul că reclamantul justifică calitate procesuală

activă în cauză și din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O., a

înțelesului pe care această jurisprudență l-a atribuit noțiunii

de bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Prin titlul de proprietate emis în temeiul

Legii 18/1991 pentru terenurile neafectate de lacul de acumulare, ca și

prin oferta de despăgubiri pentru terenul expropriat, statul, prin instituțiile

sale, a recunoscut reclamantului dreptul de proprietate, ceea ce face ca reclamantul

să aibă are cel puțin o speranță legitimă de despăgubiri, protejată de

Protocolul 1 adițional la Convenție.

Pe de altă parte, este corectă și

constatarea făcută de instanța de apel în sensul că îndreptățirea

reclamantului la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 a fost recunoscută de

Statul Român prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzută de legea de

expropriere, după apariția H.G. nr. 392/2002, prin notificarea proprietarul

tabular. Numai în situația în care calitatea de proprietar a autorului

reclamantului era acceptată de expropriator, se justifica oferta de acordare a

despăgubirilor notificată proprietarului tabular, antecesorul reclamantului.

1.

Lipsa calității procesual pasive a

pârâtului

Recurentul critică decizia pronunțată de

instanța de apel pentru modul de soluționare a excepției lipsei

calității procesuale pasive a SC H. SA sub aspectul plății despăgubirilor

cerute.

În acest sens, recurentul susține că

instanța de apel nu a făcut referire în cuprinsul deciziei atacate la

motivele pe care pârâta le-a invocat în susținerea acestei excepții, ceea

ce ar face incident motivul de recurs reglementat la art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

În argumentarea excepției

menționate, recurentul arată că proprietar al obiectivelor hidroenergetice

ce au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002 și al terenurilor pe care ele sunt

amplasate este Statul Român, care doar a concesionat recurentei aceste

obiective și terenuri, în vederea realizării unei activități de interes

național. În plus, obiectivul de interes național „Amenajare hidroenergetică a

râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria” este realizat din fonduri

speciale, puse la dispoziție de la bugetul de stat, și nu din fonduri proprii

ale SC H. SA.

De aceea, susține recurentul, M.F.P.

este cel care poate fi obligat plata despăgubirilor.

Nici aceste susțineri nu sunt fondate.

Contrar celor susținute de recurent,

așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de

apel a analizat argumentele formulate de pârâtă în susținerea

excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că această

excepție nu este întemeiată deoarece, prin actul normativ de declarare a

utilității publice, s-a stabilit că expropriatorul Statul Român este

reprezentat de pârâtă (art. 2 din H.G. nr. 392/2002). Prin urmare, a arătat

curtea de apel, pârâtul a fost chemat în judecată în calitate de reprezentant

al statului și nu în nume propriu, astfel încât, în această calitate, pârâtul

justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind

corect stabilit de reclamant.

Înalta Curte apreciză că decizia

instanței de apel respectă dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

sub aspectul dezlegării date excepției analizate. Modul de redactare a

hotărârii permite exercitarea controlului judiciar pe calea recursului,

neputându-se dispune admiterea căii de atac în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Pe de altă parte, excepția a fost

soluționată corect de instanța de apel.

Imobilele în litigiu au fost expropriate prin

H.G. nr. 392/2002, prin care s-a declarat utilitatea publică de interes

național a obiectivului „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe

sectorul Subcetate - Simeria”. Conform art. 2 din acest act normativ,

expropriatorul este Statul Român prin SC P.E.E.H. SA, aflată sub autoritatea

Ministerului Industriei și Resurselor.

Prin urmare, așa cum în mod corect a

decis și instanța de apel, legitimare procesuală pasivă în cauză are

Statul Român, SC H. SA, fiind numai reprezentanta expropriatorului. De altfel,

prin cererea de chemare în judecată a fost chemat în judecată Statul Român prin

SC P.E.E.H. SA.

2.

Fondul cauzei

Înalta Curte constată că este întemeiată

critica vizând interpretarea greșită a prevederilor art. 26 din Legea nr.

33/1994.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, „la

stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia.”

Întemeindu-și hotărârea pronunțată pe

raportul de expertiză efectuat în prima fază procesuală, instanța de apel a

încălcat aceste dispoziții legale.

Astfel, în cuprinsul acestui raport, experții

menționează că în zonă nu sunt tranzacții cu imobile de același fel

cel în litigiu.

Afirmația experților nu este

susținută de nicio probă din care să rezulte că nu s-au încheiat contracte

de vânzare-cumpărare pentru terenuri din zonă, la raportul de expertiză

trebuind să fi fost anexată o adresă din partea U.N.P. care să confirme

susținerea experților sau, în caz contrar, care să cuprindă date cu

privire la prețurile cu care s-au vândut terenuri similare în zonă.

Totodată, în respectarea prevederilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel avea îndatorirea de a arăta care sunt

motivele pentru care a înlăturat din materialul probator administrat,

contractele de vânzare-cumpărare aflate la filele 40-43 din dosarul de apel.

În consecință, constatând că instanța de apel

a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art.

304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va

dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art.

26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare

pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi

determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin SC P.E.E.H.H. SA împotriva Deciziei civile nr. 65 din 30 iunie 2014

a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecarea apelului aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13

noiembrie 2014.