ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 90/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

încheierea din data de 11 decembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului M.G.N.

Curtea de Apel, analizând actele și

lucrările dosarului a constatat că se mențin temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive iar probele administrate nu au făcut să

înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta și în

continuare sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina

sa este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia

prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere

modalitatea de comitere a faptei, urmările produse și impactul negativ asupra

opiniei publice.

Împotriva acestei încheieri, în

termenul legal, inculpatul M.G.N. a declarat recurs, în criticile formulate,

arătând în esență că nu mai există temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive.

Examinând încheierea atacată în raport

de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului se reține că

recurentul-inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 403/A din 18

decembrie 2012 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație și deținere în

vederea punerii în circulație a instrumentelor de plată electronice falsificate.

În fapt, în sarcina inculpatului M.G.N.

s-a reținut, în esență că, la data de 4 noiembrie 2011, a efectuat tranzacțiii o

frauduloase în valoare de 6.100 RON, la ATM-ul aparținând Băncii R, Agenția D.T.,

cu un card falsificat ce avea embosat ca titular pe numitul C.G.C., iar pe banda

magnetică avea înscrise datele cardului părții vătămate D.L., la data de 20

septembrie 2011 a efectuat tranzacții frauduloase la ATM Piața Amzei cu cardul falsificat,

emis de W.F.N.A. din S.U.A., iar în data de 2 aprilie 2012 a deținut în scopul punerii

în circulație instrumentele de plată falsificate cu nr. X1, X2, X3, emise de W.F.N.A.

Bank.

Același inculpat a deținut un echipament

în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care l-a pus la

dispoziția inculpatei M.E., în vederea copierii cardurilor bancare de către aceasta

și a pus la dispoziția unor persoane datele cardurilor bancare copiate de către

inculpata M.E., în vederea confecționării de carduri bancare falsificate.

Arestarea preventivă a fost dispusă în

temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea faptului că există indicii

ce dovedesc comiterea infracțiunilor de către inculpat, infracțiuni pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar pe de altă parte, este dovedit

pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv

menținută față de inculpat prin sentința de condamnare în primă instanță pronunțată

de Tribunalul București și în apel prin încheierea ce formează obiectul recursului

de față.

Analizând temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive a inculpatului M.G.N., Înalta Curte apreciază

că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate,

existând indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de

art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat

și dedus judecății.

Se constată ca fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile

pentru care recurentul inculpat este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani,

fiind pronunțată în cauză o hotărâre de condamnare nedefinitivă.

Înalta Curte are în vedere procesul-verbal

de sesizare din oficiu, sesizarea părții vătămată D.L., sesizarea W.F.N.A., declarațiile

inculpatului, procesele-verbale de redare convorbiri telefonice, procesele-verbale

de percheziții domiciliare/informatice, declarațiile martorilor, procesele-verbale

de recunoaștere de pe planșă foto și imagini video, procesele-verbale de supraveghere

operativă, procesele-verbale și planșele foto, planșele foto cu articole de vestimentație

găsite cu ocazia efectuării de percheziții domiciliare, procesele-verbale de verificare

a datelor conținute pe benzile magnetice ale cardurilor bancare ridicate de la inculpați,

rapoartele de constatare tehnico-științifică, CD-urile cu imagini video de la unități

bancare și centre comerciale, dovezile de depunere bunuri ridicate de la inculpați,

la camera de corpuri delicte, documente bancare.

Faptul că inculpatul a recunoscut fapta

fiind judecat în baza art. 302

1

C. proc. pen. nu prezintă relevanță pentru

încadrarea juridică și gradul de pericol social al faptei.

Din această perspectivă, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor

privind punere în circulație și deținere în vederea punerii în circulație a instrumentelor

de plată electronice falsificate, poate fi dedus atât din pericolul social concret

deosebit de ridicat al faptelor, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului

ori din modul în care acesta a acționat, care ar crea în rândul colectivității un

sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță specific pericolului pentru

ordinea publică.

La stabilirea pericolului social al faptelor

săvârșite de inculpat, se ține seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care

au fost comise, importanța valorilor puse în pericol, activitatea infracțională

în care a fost implicat inculpatul, constatându-se totodată că durata măsurii arestării

preventive, respectiv de la data de 2 aprilie 2012 nu depășește limitele unui termen

rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei.

De asemenea se are în vedere faptul că

inculpatul este recidivist existând astfel suspiciunea rezonabilă că lăsat în libertate,

recurentul inculpat ar putea săvârși alte infracțiuni.

Ca atare, detenția provizorie este licită,

fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute

de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Înalta Curte constată că menținerea arestării

preventive a inculpatului M.G.N. este justificată, acesta fiind trimis în judecată

pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin

natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea

detenției provizorii.

Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile

formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul

declarat de recurentul-inculpat M.G.N. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.G.N. împotriva încheierii din 11 decembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 31367/3/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 ianuarie 2013.