ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2429/2015

Decizia nr. 2429/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.D.R.N.V.”), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.D.R.A.P.”) a înțeles să conteste concluziile procesului-verbal din 28 ianuarie 2013, solicitând anularea acestuia, precum și concluziile deciziei nr. 90 din 20 martie 2013 de respingere a contestației sale împotriva procesului-verbal.

Prin sentința civilă nr. 277 din 29 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.D.R.N.V., în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P., ca neîntemeiată.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței civile nr. 277 din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.D.R.N.V., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. din 2010.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, recurenta-reclamantă critică soluția primei instanțe, arătând că

, prin achitarea integrală a datoriilor către bugetele speciale, respectiv a C.A.S., C.A.S.S. și impozit pe venit, în timpul implementării contractului și înainte de încheierea procesului-verbal atacat, nu se poate reține existența vreunui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene sau fondurilor publice naționale și, pe cale de consecință, nu se poate reține nici existența unei nereguli în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

În concret, recurenta-reclamantă arată că sumele avute în vedere în cuprinsul procesului-verbal atacat au fost rambursate în temeiul contractului de finanțare încheiat între minister și agenție și, până la data încheierii contractului, fiind îndeplinite condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 759/2007. În acest sens, afirmă recurenta că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, chiar dacă din motive justificate legate de activitatea infracțională îndreptată împotriva sa, documentele valabile au fost transmise în luna octombrie 2012, dar înainte de încetarea contractului care s-a produs la sfârșitul lunii decembrie 2012.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din 2010, recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată

cuprinde motive contradictorii.

Sub acest aspect, se afirmă că, deși instanța de fond a constatat că acoperirea ulterioară a debitului nu conduce la nelegalitatea constatărilor pârâtei a reținut că aceasta poate fi invocată, eventual, în contextul punerii în executare silită a procesului-verbal.

Ori, procesul-verbal nu este un act de constatare a unei situații de fapt, ci este un act de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și are, conform art. 43 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, caracter de titlu executoriu pentru sumele cuprinse în acesta.

Recurenta susține că este contradictorie motivarea instanței în sensul că procesul-verbal ar fi legal, dar aspectul referitor la efectuarea plăților ține eventual de punerea în executare a acestui proces-verbal.

În același sens, se arată că instanța a enumerat condițiile de eligibilitate prevăzute de

art. 2 din H.G. nr. 759/2007, a admis faptul că acestea au fost respectate prin plata ulterioară, dar a reținut legalitatea procesului-verbal, prin raportare la momentul cererii de rambursare, când sumele nu fuseseră efectiv plătite din cauza raportării lor ca plătite în baza unor ordine de plată, extrase bancare și declarații false.

Susține recurenta că

legalitatea procesului-verbal se examinează prin raportare la toate documentele existente la data întocmirii acestuia, dată la care documentele de plată corecte și conforme cu prevederile legii fuseseră transmise spre decontare, astfel că nu se poate face abstracție de documentele justificative legale deja depuse la data întocmirii actului.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 26 februarie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 11 iunie 2015.

Analizând motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Reclamanta A.D.R.N.V. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea procesului-verbal din 28 ianuarie 2013 și a deciziei nr. 90 din 20 martie 2013, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal.

Prin actele contestate a fost reținută în sarcina reclamantei o neregulă în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât s-a constatat că au fost rambursate cheltuieli care nu au fost efectiv plătite, nefiind întrunite condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 759/2007

privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, organul de control, în urma verificărilor efectuate, a reținut că, din totalul contribuțiilor datorate, în valoare de 3.042.266.63 RON pentru perioada ianuarie 2011-august 2012, pentru salariații implicați în implementarea POR s-a achitat în mod real suma de 1.346.472,18 RON, iar suma de 1.695.794,45 RON nu a fost achitată în conturile corespunzătoare și a fost utilizată în scopuri personale prin săvârșirea mai multor infracțiuni de către o angajată a A.D.R.N.V.

În consecință, prin actele atacate, s-a constatat neeligibilitatea sumei de 1.695.794,45 RON, decontată în cadrul contractului de finanțare, dar care în fapt nu a fost efectiv plătită în perioada ianuarie 2011 - august 2012.

Înalta Curte constată că

sunt întemeiate susținerile recurentei în sensul că nu există o neregularitate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 cu referire la art. 2 din H.G. nr. 759/2007.

Conform art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora:

„Art. 2. - (1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a)

neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit

.”

Potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007:

„

Art. 2.

-

(1)

Pentru

a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2):

a)

să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare;

b)

să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;

c)

să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d)

să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

”

Cu privire la suma considerată neeligibilă, Înalta Curte constată că, prin procesul-verbal atacat, s-a reținut, pe de o parte, că situația a fost cauzată de activitatea infracțională a unei angajate a A.D.R.N.V., care a falsificat documente justificative în susținerea cererilor de rambursare, aspect constatat de organele de cercetare penală, iar, pe de altă parte, că „a fost asigurat aspectul de legalitate în ceea ce privește încadrarea în perioada de eligibilitate a contractului de finanțare, plata fiind efectuată în cursul lunii octombrie 2012 (reper adresa din 10 decembrie 2012, fiind însoțită de raportul de expertiză financiar-contabilă)”.

În același sens, în decizia de soluționare a contestației, se afirmă expres că sumele considerate neeligibile prin actele atacate au fost efectiv plătite până la sfârșitul lunii octombrie 2012, iar plata este conformă din perspectiva prevederilor legale.

Or, atâta timp cât organele de control au constatat că plata efectivă a sumelor datorate în baza contractului de finanțare s-a făcut cu respectarea prevederilor legale și a condițiilor de eligibilitate, nu se poate reține existența unei nereguli în sensul dispozițiilor citate anterior, a căror respectare este afirmată chiar prin actele atacate.

În consecință, Înalta Curte reține că hotărârea ce formează obiectul recursului

cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, iar actele contestate în cauză sunt nelegale prin prisma greșitei aplicări a dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 cu referire la art. 2 din H.G. nr. 759/2007 în raport cu circumstanțele de fapt și de drept expuse anterior.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010 coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite acțiunea formulată de reclamantă și va anula actele contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest împotriva sentinței civile nr. 277 din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza, admite acțiunea formulată de reclamanta Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și, în consecință, anulează procesul-verbal din 28 ianuarie 2013 și decizia nr. 90 din 20 martie 2013 emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2015.