ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3851/2015

Decizia

nr. 3851/2015

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată, la data de 24 ianuarie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național de Statistică a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice solicitând suspendarea executării și anularea Notei de stabilire a corecției financiare înregistrate la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Capacității Administrative cu nr. 2435287 din 12 august 2013, anularea Deciziei nr. II/217 din 11 octombrie 2013 prin care a fost respinsă contestația împotriva notei, obligarea pârâtului la autorizarea integrală a sumelor solicitate la plată prin cele trei cereri de rambursare trimise Autorității de Management conform contractului de finanțare nr. 326 din 15 mai 2012.

Prin sentința civilă nr. 1913 din 17 iunie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul I.N.S., ca neîntemeiată.

Cererile de recurs.

Împotriva soluției instanței de fond, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Institutul Național de Statistică a formulat două recursuri prin care a criticat soluția de respingere a cererii de suspendare și, respectiv, soluția de respingere a cererii de anulare a actelor contestate.

Motivele de casare invocate

Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate atât în ce privește soluția asupra suspendării, cât și în ceea ce privește soluția asupra anulării și, în rejudecare, admiterea cererilor.

Principalele argumente invocate

Prin ambele cereri de recurs au fost invocate motive de nelegalitate identice, referitoare atât la soluția de respingere a cererii de suspendare a executării cât și soluția de respingere a cererii de anulare a Notei de stabilire a corecției financiare nr. 2435287 din 12 august 2013.

Astfel, arată, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că în dispozitivul sentinței nu este indicată calea de atac asupra soluției pe suspendare, omisiune care atrage nulitatea hotărârii atacate, conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material cât privește calificarea drept restrictive a cerințelor minime impuse participanților la procedura de atribuire. Cerințele minime suplimentare pentru managerii de proiect au fost formulate prin trimitere la certificări internaționale sau naționale, inclusiv prin folosirea sintagmei „sau echivalent”, certificări accesibile oricărui ofertant sau specialist în domeniul managementului, fără nici un fel de restricție directă sau indirectă. Certificările invocate nu reprezintă un standard tehnic care ar fi putut favoriza un singur ofertant, dovadă în acest sens fiind cele cinci oferte depuse, din care patru au fost declarate conforme.

Solicitarea unui certificat doveditor pentru calificarea de manager de proiect este conformă cu prevederile art. 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, care conferă autorității contractante dreptul de a solicita informații referitoare la studiile, pregătirea profesională și calificarea personalului de conducere și a persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii precum și cu Standardul ocupațional al Autorității Naționale pentru Calificări pentru ocupația de manager de proiect - cod COR 241999.

Dată fiind complexitatea proiectului, recurentul-reclamant, în calitate de autoritate contractantă, a considerat necesar ca, pe lângă competențele generale, managerul de proiect să posede cunoștințe și competențe specifice dezvoltării de sisteme informatice și de management al calității. Monitorizarea implementării contractului și asigurarea îndeplinirii cerințelor tehnice ale acestuia nu puteau fi corect realizate fără cunoștințe și competențe cu specific IT&C. Astfel, cerința nu poate fi considerată irelevantă sau disproporționată în raport cu complexitatea contractului și, cu atât mai puțin, nelegală.

Alt motiv de nelegalitate a sentinței este acela că A.N.R.M.A.P. a evaluat conformitatea cu legislația aplicabilă în domeniul achizițiilor publice a documentației de atribuire, care intră sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, avizând această documentație, ceea ce confirmă respectarea de către autoritatea contractantă a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Cât privește invocata nulitate a hotărârii pronunțate în fond, motivele recurentei urmează a fi înlăturate, nefiind aplicabile prevederile art. 176 pct. 6 C. proc. civ. Eventuala sancționare a sentinței cu nulitatea pentru motivele invocate de recurent ar presupune un formalism excesiv, câtă vreme instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită, iar recurenta-reclamantă nu a fost vătămată în dreptul său de a ataca cu recurs hotărârea.

Cât privește motivele subsumate cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că, în raport de dispozițiile art. 177 alin. (2) și art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 precum și ale art. 8 din H.G. nr. 925/2006, instanța de fond a reținut în mod legal că solicitarea certificatului a fost o cerință restrictivă, în condițiile în care ofertanții au avut obligația de a prezenta documente care să demonstreze că personalul propus are cunoștințele solicitate.

Atribuțiile managerului de proiect sunt cele general valabile în orice domeniu, iar activitatea în echipă (pe care o coordonează managerul de proiect) se bazează pe conlucrarea între experții specializați în diferite domenii, iar nu pe cumularea de competențe. Prin urmare, cerința ca managerul de proiect să cumuleze competențe atât în domeniul managementului de proiect, cât și în domeniile calității și IT, la nivel de expert, nu este în acord cu prevederile caietului de sarcini și este disproporționată în raport cu activitatea presupusă de natura și complexitatea contractului.

De altfel, prin nota justificativă nr. 5840 din 15 octombrie 2012, recurentul-reclamant nu a justificat necesitatea introducerii acestor cerințe minime de calificare.

Cât privește motivul de recurs referitor la verificarea documentației de atribuire de către A.N.R.M.A.P., intimatul citează prevederile art. 324 din H.G. nr. 457/2008, conform cărora autoritatea de management nu este condiționată în luarea deciziilor, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011, de activitățile desfășurate de A.N.R.M.A.P. și U.C.V.A.P.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 29 aprilie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 7 octombrie 2015 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

Cu privire la fondul recursurilor. Soluția instanței de recurs.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a înregistrat, în termenul legal, două cereri de recurs, prin prima solicitând casarea soluției de respingere a cererii de suspendare, iar prin a doua, casarea soluției de respingere a cererii în anulare. Motivele de nelegalitate fiind identice în cele două cereri, instanța de control judiciar le va trata unitar, ca pe un recurs unic, îndreptat împotriva sentinței pronunțate în fond.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat. Se invocă nulitatea sentinței pronunțate în fond întrucât, în dispozitivul acesteia, nu este indicată calea de atac căreia îi este supusă hotărârea în ceea ce privește soluția asupra cererii de suspendare. Temeiul invocatei nulități îl constituie prevederile art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Cererea de suspendare, chiar formulată alături de cererea în anularea actului administrativ, rămâne o cerere principală. Raportat la această calificare și la prevederile art. 460 C. proc. civ., hotărârea recurată ar fi trebuit să menționeze și termenul de exercitare a recursului, specific cererii de suspendare, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea, omisiunea menționată nu constituie un caz de nulitate necondiționată a sentinței întrucât nu reprezintă o încălcare referitoare la cerințe legale extrinseci actului de procedură. Mențiunea privitoare la calea de atac este o cerință legală intrinsecă a hotărârii judecătorești, conform art. 425 alin. (3) C. proc. civ., iar în conformitate cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.

În cazul de față nu se invocă o astfel de vătămare. Nemenționarea termenului distinct al căii de atac cât privește soluția de suspendare act administrativ nu l-a împiedicat pe recurentul-reclamant să exercite calea de atac în termenul prevăzut de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de 5 zile de la comunicarea sentinței, recursul împotriva soluției privind suspendarea fiind declarat în termen.

Cât privește motivele de recurs subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate. Prima instanță just a reținut legalitatea aplicării corecției, raportat la caracterul restrictiv al cerințelor de calificare referitoare la managerul de proiect, cerințe prin care s-a impus ca acesta să cunoască metodologia de management al serviciilor IT dovedită prin certificare ITIL Foundation sau echivalent precum și cunoașterea metodologiei managementului sistemelor de calitate conform COR 242302, dovedită prin certificat pentru managementul sistemelor de calitate.

Raportat la dispozițiile art. 178 alin. (2), art. 179 alin. (1) și (2) și art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 coroborate cu dispozițiile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților, în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de servicii, în scopul verificării capacității profesionale a acestora, informații referitoare la studii, pregătirea profesională și calificarea personalului de conducere, precum și ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii, aceste informații trebuind să respecte principiul proporționalității și să nu conducă la restricționarea participării la procedura de atribuire.

Or, așa cum a stabilit autoritatea de management, cele două cerințe anterior menționate privitoare la managerul de proiect au fost disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică pentru care s-a derulat procedura, atribuțiile managerului de proiect fiind cele general valabile în orice domeniu iar activitatea în echipă (pe care o coordonează managerul de proiect) bazându-se pe conlucrarea între experții specializați în diferite domenii, iar nu pe cumularea de competențe.

De asemenea, în mod corect s-a luat în considerare că, prin nota justificativă nr. 5840 din 15 octombrie 2012, recurentul-reclamant nu a justificat necesitatea introducerii acestor cerințe minime de calificare, limitându-se la enumerarea lor, fără a evidenția nevoia de a le impune prin documentația de atribuire.

Cât privește controlul exercitat de A.N.R.M.A.P. asupra documentației de atribuire înaintea publicării invitației de participare, în mod legal, prima instanță a reținut că acesta este nerelevant în cauză, în raport de dispozițiile exprese ale art. 32

4

din H.G. nr. 457/2008. În acest temei de drept, verificările efectuate de A.N.R.M.A.P. nu împiedică efectuarea verificărilor de către autoritatea de management, în temeiul contractului de finanțare și a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra recursului

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Institutul Național de Statistică împotriva sentinței civile nr. 1913 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2015.