Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2014
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 104/2014

HOTĂRÂRE
14.01.2014
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 104/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 296/ F din 28 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul M.I.N. A fost obligat contestatorul la plata sunei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 2051/2/2013, petentul M.I.N. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se recunoască zilele muncă prestată într-un penitenciar din Spania, respectiv de la 13 decembrie 2007 și până la 22 iunie 2012, și consecutiv reducerea acestei perioade din pedeapsa de 21 de ani ce o are de executat, urmare a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată de autoritățile judiciare din această țară.

În vederea unei soluționări unitare a cauzei, instanța a dispus atașarea Dosarului nr. 3030/2/2011, în care contestatorul mai formulase o cerere, intitulată tot contestație la executare, pentru a se verifica identitatea de obiect, cauză și părți, respectiv autoritatea de lucru judecat. Examinând actele și lucrările de la dosar, instanța de fond a constatat că cererea de contestație la executare nu este fondată. Astfel, s-a reținut că, în cauză., nu este incident nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., respectiv o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, lit. d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, precum și orice incident ivit în cursul executării", ci se solicită a se ține cont de o perioadă pe care contestatorul susține că a executat-o prin zile - muncă într-un penitenciar din Spania, țara de condamnare, iar aceasta trebuie avută în vedere la calculul pedepsei de executat. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate reglementează în cap. V munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate iar în cap. VIII, art. 75 și urm. condițiile de acordare a liberării condiționate, partea din durata pedepsei care se consideră ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale și procedura de acordare a liberării condiționate înainte de termen.

S-a apreciat că, cererea contestatorului M.I.N. nu poate primi o soluționare pe calea contestației la executare, întrucât aceasta vizează o problemă de fond a liberării sale la termen sau anticipat, după executarea fracției prevăzută de lege din pedeapsa de executat și numai într-o procedură specială între autoritățile judiciare învestite cu executarea pedepselor, iar nu direct printr-o deducere a unor zile muncă prestate într-un penitenciar din afara României. Împotriva deciziei menționate, în termen legal, a declarat recurs contestatorul. La termenul de judecată de astăzi, în ședință publică, recurentul contestator a declarat că își retrage recursul. Față de această declarație și având în vedere dispozițiile art. 385 4 alin. (2) C. proc.

pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de contestatorul M.I.N. împotriva sentinței penale nr. 296/ F din 28 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de contestatorul M.I.N. împotriva sentinței penale nr. 296/ F din 28 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2489/2014
instanța a apreciat că această situație constituie o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. S-a reținut că, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazul prevăzut la alin
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
179 din 04 aprilie 2005 a Tribunalului Galați, definitivă la 04 ianuarie 2006 (de 8 ani închisoare, ca urmare a modificărilor aduse prin sentința penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin necontestare la 0
ÎCCJ 2014-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2014
invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și orice alt incident ivit în cursul executării. Pe de altă parte, este de observat că recurentul contestă chiar soluția pronunțată prin ho
ÎCCJ 2014-09-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2508/2014
. c) din C. proc. pen., s-a dispus înaintarea dosarului la Completul 11 F care a pronunțat sentința penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009. Prin încheierea din data de 09 octombrie 2013 președinta Completului 10/F, judecător D.P. a dispus tri
ÎCCJ 2016-04-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 568/2016
dispus recunoașterea și executarea pedepsei de 6 luni închisoare (echivalentul a 180 de zile) aplicată condamnatului A., prin hotărârea penală de condamnare nr. 102 din 22 martie 2013 a Judecătoriei Penale nr. 1 din Granada, devenită execut
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă