ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1503/2017

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta CNADNR SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - AM POS TRANSPORT, a solicitat:

- anularea Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare aprobata de MTI-AM POST-DGRFE cu nr. x/DCSNFE/CM/980 din 20.12.2013, prin care au fost stabilite corecții financiare în procent de 25% pentru contractul "Construcția variantei de ocolire a municipiului Caracal" încheiat cu SC A. SRL;

- anularea Deciziei nr. 104 din 11 februarie 2014, prin care se respinge contestația formulată de CNADNR cu nr. x/2934 din 17 ianuarie 2014 având în vedere ca acest act administrativ menține prevederile Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/DCSNFE/CM/980 din 20 decembrie 2013.

- admiterea contestației prealabile formulată de către CNADNR nr. x/2934 din 17 ianuarie 2014;

- obligarea pârâtei să anuleze aplicarea corecției financiare de 25% pentru contractul "Construcția variantei de ocolire a municipiului Caracal" încheiat cu SC A. SRL;

- obligarea pârâtei să achite plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces în conformitate cu art. 453 din C. proc. civ. în situația în care se constată ca cererea nu este scutită de taxa de timbru.

Prin Sentința civilă nr. 2.019 din 24 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta CNADNR SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - AM POS TRANSPORT și a anulat Nota de constatare nr. x/DCSNFE/CM/980 din 20 decembrie 2013 și Decizia nr. 104 din 11 februarie 2014.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că autoritatea publică pârâtă a apreciat greșit că există o neregulă ce impune aplicarea unei corecții de 25%, de vreme ce reclamanta nu a restricționat concurența prin solicitarea ca media exercițiilor financiare nete ale ofertanților pe ultimii trei ani să fie pozitivă.

Reclamanta, ca autoritate contractantă, nu putea să se limiteze să solicite ofertanților să prezinte bilanțul contabil. Dacă ar fi procedat astfel reclamanta nu ar fi avut posibilitatea să verifice decât dacă ofertanții au întocmit sau nu bilanț contabil. Nu ar fi putut, ulterior analizei acestor bilanțuri, să descalifice o parte dintre ofertanții care nu aveau o situație economico-financiară corespunzătoare fără a fi precizat, în documentația de atribuire, care sunt cerințele concrete pe care trebuie să le îndeplinească ofertanții.

A făcut instanța referire la dispozițiile art. 176, art. 184, art. 185 din O.U.G. nr. 34/2006 și a arătat că, din analiza acestor prevederi legale, rezultă că prezentarea bilanțului contabil nu reprezintă o condiție în sine, ci doar un mijloc de dovedire a îndeplinirii condițiilor economico-financiare impuse de autoritatea contractantă în conformitate cu art. 174 din Ordonanță.

În documentația de atribuire autoritatea contractantă are obligația de a stabili care sunt aceste cerințe și care sunt actele care trebuie depuse în dovedirea acestor cerințe. Este adevărat că cerințele impuse trebuie să fie unele relevante însă, pe de altă parte, autorității contractante trebuie să i se recunoască, inclusiv de către organele de control, o marjă de apreciere, în stabilirea relevanței unei cerințe pentru contractul supus procedurii.

O a doua neregulă identificată de autoritatea pârâtă se referă la faptul că, pentru documentele prezentate în altă limbă, s-a solicitat depunerea unei traduceri sub semnătură legalizată. În opinia pârâtului, această solicitare este nejustificată, întrucât notarul nu certifică corectitudinea traducerii sau veridicitatea informațiilor conținute de documente, ci autentifică semnătura traducătorului, iar cerința implică costuri suplimentare.

Instanța de fond a apreciat că, deși notarul nu analizează pe fond traducerea, aceasta fiind sarcina traducătorului, nu se poate susține că procedura de legalizare a traducerii ar fi lipsită de orice utilitate, întrucât aceasta oferă certitudinea că traducerea este asumată de un traducător autorizat.

Cât privește costurile, acestea nu pot fi apreciate decât ca fiind modice în raport cu valoarea contractului, neputându-se susține că astfel de costuri ar putea determina posibilii ofertanți să renunțe să mai depună o ofertă. Din această perspectivă cerința nu are efectul de îngrădire a concurenței care să justifice aplicarea unei corecții financiare.

Prin Sentința civilă nr. 574 din 03 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 2.019 din 24 iunie 2014, cerere formulată la data de 19.12.2014 de către pârâtul Ministerul Transporturilor, ca inadmisibilă.

Spre acest final, instanța a reținut că pârâtul Ministerul Transporturilor susține că judecătorul fondului a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, invocată în cuprinsul întâmpinării, iar potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., completarea dispozitivului se poate referi la soluția dată unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale, excepțiile de procedură neintrând în niciuna dintre aceste categorii.

Împotriva Sentinței civile nr. 2.019 din 24 iunie 2014, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), pentru următoarele motive de casare:

- hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.).

Prin întâmpinare, recurentul pârât a invocat excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta CNAIR, aspect consemnat în considerentele Sentinței civile nr. 2.019 din 24 iunie 2014. Cu toate acestea, instanța nu a soluționat această excepție, trecând la analiza pe fond a pretențiilor deduse judecății, cu eludarea dispozițiilor art. 390 din C. proc. civ.

- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Instanța de fond în mod eronat a reținut că cerința ca media rezultatelor exercițiilor financiare nete (profit net/pierdere) ale ofertantului să fie pozitivă pe ultimii (3) trei ani (2007 - 2009) de la pct. 5.3 Situația economico-financiară din Fișa de Date a Achiziției, nu reprezintă o cerință minimă de calificare ce limitează accesul la procedură al unor operatori economici (criteriu restrictiv), susceptibil a fi sancționat în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Astfel, la soluționarea cauzei, instanța de fond nu a luat în considerare prevederile art. 176, art. 184, art. 185 din O.U.G. nr. 34/2006 (aplicare greșită a normelor de drept material) și nici motivul aplicării corecției pentru neregula constatată de echipa de control și menținută de comisia de soluționare a contestației.

Sub acest aspect trebuie menționat că Ordinul președintelui ANRMAP nr. 509/2011 a fost emis, așa cum rezultă din preambul, tocmai în scopul de a arăta care este modul corect de formulare a criteriilor de calificare, acesta reprezentând o detaliere a prevederilor legale în domeniul achizițiilor (O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006), în Anexa nr. 1 a acestui ordin fiind menționate formulările restrictive/nerestrictive.

În Anexa nr. 1 la Ordinul președintelui ANRMAP nr. 509/2011 se prevede în mod expres că reprezintă formulare restrictivă (criteriu restrictiv) ca "rezultatele exercițiilor financiare/bilanțul contabil pentru ultimii 3 ani trebuie să fie pozitive/pozitiv sau să indice profit."

Este adevărat că, prin simpla constatare a existenței bilanțului, autoritatea contractantă nu putea să decidă asupra capacității ofertanților, însă scopul solicitării bilanțului financiar nu trebuie să fie descalificarea operatorilor economici, ci sprijinirea autorității contractante în alegerea ofertei optime, pe baza tuturor criteriilor stabilite în anunțul de participare.

Bilanțul cuprinde indicatori mult mai relevanți în ceea ce privește analiza stabilității operatorului economic și a posibilității de a înregistra pierderi și anticiparea degradării situației financiare până la riscul de faliment, respectiv: solvabilitatea patrimonială, lichiditatea, trezoreria, rata rentabilității financiare - capacitatea operatorului economic de a obține profit net prin utilizarea capitalurilor. Deci, la stabilirea criteriilor de calificare trebuie analizat ce indicatori sunt relevanți pentru dovedirea capacității economico-financiare, urmând a se stabili pe baza indicatorilor considerați relevanți criterii de calificare care să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului, fără a se restricționa nejustificat accesul la procedura de achiziții a operatorilor economici.

Această cerință are un caracter restrictiv în raport cu obiectul contractului, încălcându-se principiul proporționalității prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. e) și art. 178 (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, împiedicând anumiți ofertanți să participe la procedura de atribuire, astfel constituind neregulă, conform pct. 1.7 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Atât Autoritatea de Audit, cât și ANRMAP au declarat această cerință ca fiind restrictivă, iar AM POST a acceptat recomandarea și a pus-o în aplicare, stabilind-o ca neregulă.

În ceea ce privește modalitatea de prezentare a documentelor emise în altă limbă decât limba română, a arătat recurentul că legalizarea traducerii documentelor nu protejează Autoritatea contractantă de o potențială intenție de fraudare și nici de informații false, întrucât notarul nu certifică corectitudinea traducerii sau veridicitatea informațiilor conținute în document, ci doar autentifică semnătura traducătorului, verificând dacă traducătorul este autorizat, dacă traducerea respectă condițiile de formă necesare legalizării și dacă înscrisul care se traduce este în original sau copie legalizată, conform art. 322 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activităților notariale nr. 36/1995, republicată.

Cerința ca documentele depuse în faza de ofertare să fie însoțite de traduceri autorizate și legalizate este restrictivă întrucât implică un cost suplimentar și nejustificat pentru potențialii ofertanți.

De asemenea, în virtutea principului tratamentului egal, nu este legal ca operatorilor economici din afara țării să li se impună costuri suplimentare, indiferent care ar fi valoarea lor.

Prin adresa nr. ARES (2012) - 1262733 - 25.10.2012 (anexată prezentei), transmisă de Directoratul General pentru Politică Regională în limba română în data de 17.12.2012, se comunică părții române presuspendarea plăților CE pentru proiectele din cadrul Programului Operațional Sectorial Transport (al căror beneficiar final este fie CNADNR, fie CFR SA) din cauza unor nereguli constatate de auditorii Comisiei Europene în urma verificărilor procedurilor de achiziții publice derulate de beneficiari. Astfel, cerințele în interpretarea Comisiei Europene sunt chiar mai restrictive, întrucât nu se permite nici solicitarea de traduceri autorizate, cu atât mai puțin legalizate.

S-a încălcat deci art. 8 din H.G. nr. 925/2006, ceea ce a dus la încălcarea art. 2 alin. (2) lit. e) - (f) din O.U.G. nr. 34/2006, încălcările constituind neregulă conform pct. 1.7 la Anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Împotriva Sentinței civile nr. 574 din 03 martie 2015 a declarat recurs Ministerul Fondurilor Europene, în substituirea Ministerului Transporturilor - AM POST (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice), invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În dezvoltarea motivului de casare invocat, a arătat că, prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în judecată, ridicase excepția lipsei de interes, acest aspect fiind reținut inclusiv în considerentele hotărârii judecătorești cu privire la care s-a solicitat completarea dispozitivului.

Instanța avea obligația să se pronunțe în ordinea prevăzută de lege asupra excepțiilor și cererilor formulate în cauză, însă în cuprinsul hotărârii judecătorești nu apare nicio mențiune în sensul că excepția lipsei de interes ar fi fost unită cu fondul, rezultând în mod evident că niciun moment instanța de fond nu a analizat excepția invocată, iar minuta nici nu conține soluția cu privire la această excepție.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Prin încheierea de ședință din 14.02.2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursurile au fost admise în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 2.019 din 24 iunie 2014 este fondat în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurentul pârât referitor la excepția lipsei de interes a cărei soluționare a fost omisă de prima instanță, Înalta Curte arată că, în materia contenciosului administrativ, cerința interesului ca o condiție de exercițiu a acțiunii trebuie privit în corelație și cu condiția vătămării unui interes legitim, care ține de însuși fondul acțiunii, motiv pentru care nu se poate aprecia că în cauză s-a încălcat ordinea de soluționare a excepțiilor și cererilor și nici că este vorba de o omisiune a instanței de fond de soluționare a excepției lipsei de interes, care - admițând acțiunea în contencios administrativ - a recunoscut implicit existența interesului legitim al reclamantei, care a fost vătămat prin actele administrative contestate.

De altfel, intimata reclamantă CNAIR (succesoare a CNADNR) a motivat interesul acțiunii sale, nu doar prin aceea că valoarea corecției a rămas cheltuială definitivă a bugetului de stat, iar prin suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare se diminuează alocarea bugetară a proiectelor pentru care s-a prevăzut inițial această sursă de finanțare, fiind vătămat un interes general, ci - în primul rând - prin interesul său legitim de a demonstra că nu a greșit în derularea procedurilor, iar corecțiile aplicate sunt nelegale și nejustificate.

Recurentul pârât a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, corelate cu cele ale O.U.G. nr. 34/2006 și ale H.G. nr. 925/2006.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile aduse de recurentul pârât soluției primei instanțe de anulare a actelor administrative contestate în privința neregulii constând în impunerea cerinței referitoare la forma de prezentare a documentelor de calificare emise într-o limbă străină.

În acest sens, se constată că prin Nota de constatare emisă de MTI - AM POST - DGRFE cu nr. x/DCSNFE/CM/980 din 20 decembrie 2013 s-a reținut ca neregulă cerința ca, pentru documentele redactate în altă limbă decât limba română, să se depună traducerea acestora, sub semnătură legalizată.

Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că legalizarea semnăturii traducătorului de către notar oferă cel puțin certitudinea că traducerea respectivă este asumată ca fiind corectă de către un traducător autorizat.

De asemenea, costurile procedurii de legalizare nu pot fi considerate descurajante pentru operatorii economici potențiali ofertanți.

În consecință, Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/DCSNFE/CM/980 din 20 decembrie 2013 și, implicit, Decizia nr. 104 din 11 februarie 2014 de respingere a contestației administrative sunt nelegale în ceea ce privește constatarea, menținerea și sancționarea acestei pretinse nereguli, urmând a fi parțial desființate.

În privința legalității aplicării și, respectiv, menținerii corecției de 25% din valoarea contractului, conform pct. 1.7 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, pentru solicitarea ca media rezultatelor exercițiilor financiare nete (profit net/pierdere) ale ofertantului să fie pozitivă pe ultimii trei ani, de la pct. 5.3. "Situația economico-financiară" din Fișa de date a achiziției, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile aduse de recurentul pârât sentinței atacate.

Astfel, contrar celor arătate de prima instanță, această cerință limitează accesul la procedură al operatorilor economici, având caracter excesiv în raport cu obiectul contractului și încălcând astfel principiul proporționalității prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 2006 și art. 8 din H.G. nr. 925/2006.

Apărarea intimatei reclamante, reținută de judecătorul fondului, în sensul că un ofertant care nu are pierderi în ultimii trei ani dinaintea atribuirii unui contract, este mai probabil să aibă capacitatea de a îndeplini un contract și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi câștigătoare, decât un ofertant care are pierderi în oricare sau în toți trei anii anteriori atribuirii contractului este o simplă speculație.

Din dispozițiile art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 7 din H.G. nr. 925/2006, reiese că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita dovezi cu privire la situația economică și financiară a ofertantului și să se asigure că operatorii economici au potențialul de a îndeplini contractul, însă media pozitivă a rezultatelor exercițiilor financiare nete pe ultimii trei ani nu este de natură prin ea însăși să ofere garanții în acest sens.

Dispozițiile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și ale art. 8 din H.G. nr. 925/2006 prevăd că autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau capacitatea tehnică și profesională, care nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului și care ar fi de natură să restricționeze participarea la procedura de atribuire.

Totodată, dispozițiile art. 185 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 prevăd:

"Demonstrarea situației economice și financiare se realizează după caz, prin prezentarea unuia sau mai multor documente relevante, cum ar fi:

a) declarații bancare corespunzătoare sau, după caz, dovezi privind asigurarea riscului profesional;

b) bilanțul contabil sau extrase de bilanț, în cazul în care publicarea acestora este prevăzută de legislația țării în care este stabilit ofertantul;

c) declarații privind cifra de afaceri globală sau dacă este cazul privind cifra de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului într-o perioadă anterioară care vizează activitatea din cel mult ultimii 3 ani, în măsura în care informațiile respective sunt disponibile; în acest ultim caz, autoritatea contractantă are obligația de a lua în considerare și data la care operatorul economic a fost înființat sau și-a început activitatea comercială".

Așadar, situația economică și financiară a operatorului economic putea fi demonstrată și analizată prin prisma mai multor documente, conform art. 185 din O.U.G. nr. 34/2006, indicatorul profit/pierdere pentru perioada ultimilor 3 ani, nefiind relevant pentru asigurarea derulării cu succes a contractului într-un an viitor.

Așa cum Înalta Curte a mai arătat în deciziile sale, pe de o parte, o medie pozitivă a acestui indicator poate fi asigurată chiar în condițiile în care în ultimii ani din perioada de referință s-au înregistrat pierderi, dar profitul dintr-un an este mai mare decât suma pierderilor din ceilalți doi, iar - pe de altă parte - faptul că o societate înregistrează pierderi nu înseamnă neapărat că întâmpină dificultăți financiare, ci poate fi consecința unor investiții realizate pentru dezvoltarea sa.

În plus, cerința exclude de la început de la procedură societățile care ar fi putut îndeplini corespunzător contractul, dar au fost înființate în urmă cu mai puțin de 3 ani financiari față de data împlinirii termenului de depunere a ofertelor.

În privința caracterului restrictiv al unei astfel de cerințe este lămuritoare și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-218/11, în conformitate cu care cerința unui nivel minim de capacitate economică și financiară nu se poate referi la bilanț, în general, ci la unul sau mai multe elemente concrete din bilanț, dar sub condiția ca acestea să fie în mod obiectiv apte să ofere informații privitoare la capacitatea operatorului economic, adaptat la importanța contractului în cauză, adică să constituie în mod obiectiv un indiciu pozitiv al existenței unei baze economice și financiare suficiente pentru finalizarea executării contractului. Cerința nu trebuie să depășească ceea ce este necesar în mod rezonabil, în scopul urmărit.

Or, intimata reclamantă nu a întocmit notă justificativă și nici nu a indicat motive temeinice pentru care rezultatul pozitiv al exercițiului financiar anual pe 3 ani consecutivi anteriori ar constitui o cerință necesară și proporțională în raport cu obiectul contractului ce urma a fi atribuit.

Prezentarea bilanțului contabil oferă suficiente date cu privire la situația financiară generală a operatorului economic, indicatorul profit-pierdere nefiind în sine singurul relevant sub acest aspect.

Astfel, rezultă că cerința privind media pozitivă a rezultatelor exercițiilor financiare nete ale ofertantului pe ultimii 3 ani are caracter excesiv în raport cu obiectul contractului, impunându-se menținerea actelor administrative sub acest aspect, împreună cu corecția financiară de 25%, prevăzută expres drept cuantum minim în Anexa O.U.G. nr. 66/2011, la pct. 1.7. "Stabilirea în documentația de atribuire sau în anunțul de participare a unor criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare nelegali".

Referitor la recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 574/03.03.2015, prin care s-a soluționat cererea formulată de recurentul pârât privind completarea hotărârii Sentinței nr. 2.019 din 24 iunie 2014, Înalta Curte urmează să-l admită, cu consecința casării hotărârii recurate, exclusiv ca urmare a casării primei sentințe, împrejurare ce lipsește de obiect cererea formulată în temeiul art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în calitate de succesor al Ministerului Transporturilor), prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 2.019 din 24 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în calitate de succesor al Ministerului Fondurilor Europene), prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 574 din 03 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În consecință, va casa ambele sentințe recurate, va admite în parte acțiunea reclamantei CNAIR (succesoare a CNADNR), va anula în parte actele administrative contestate, doar în ceea ce privește neregula constând în impunerea cerinței privind modul și forma de prezentare a documentelor de calificare emise într-o altă limbă decât cea română, menținându-le în ceea ce privește cea de-a doua neregulă constatată (cerința privind media pozitivă a rezultatelor exercițiilor financiare nete pe ultimii trei ani) și corecția de 25% aferentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în calitate de succesor al Ministerului Transporturilor), prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 2.019 din 24 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în calitate de succesor al Ministerului Fondurilor Europene), prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 574 din 03 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentințele recurate.

Admite în parte acțiunea reclamantei CNAIR (succesoare a CNADNR).

Anulează în parte Nota de constatare nr. x/DCSNFE/CM/980 din 20 decembrie 2013 și Decizia nr. 104 din 11 februarie 2014 de soluționare a contestației administrative, doar în ceea ce privește neregula constând în impunerea cerinței privind modul și forma de prezentare a documentelor de calificare emise într-o altă limbă decât cea română.

Menține actele administrative contestate, în ceea ce privește cea de-a doua neregulă constatată și corecția de 25% aferentă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED