ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 752/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2014, reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R. - SA) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport a solicitat anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiata la data de 14 august 2013 privind proiectul POST/2009/2/1/001 - "Pregătire pentru construcția variantelor de ocolire Stei, Alesd (Sud și Nord), Miercurea Ciuc, Gheorghieni, Bistrița, Huși" (cos SMIS proiect 7634), beneficiar Compania Naționala de Autostrăzi și drumuri Naționale din România SA (CNADNR), pentru contractul POST/2009/2/1/001/002 "Asistență tehnică pentru elaborarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliilor de execuție și documentație de licitație pentru variantele de ocolire Bistrița, Gheorghieni, Miercurea Ciuc" (cod SMIS corect 838) și, implicit a corecției financiare astfel dispusă.

Prin Sentința nr. 710 din 3 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea în anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DCSNFE/GO/572 încheiată la data de 14 august 2013, formulată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, recurenta a susținut că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată în principal cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, a arătat recurenta, soluția instanței de fond este nelegală din aceasta perspectivă, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (6) și art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

În opinia recurentei, procedura prealabilă prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 vizează actele ce sunt în fază de proiect care pot suporta modificări, nu și actele finale, care deja îmbracă forma juridică prevăzută de lege, nemaifiind necesară trimiterea la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În acest context, recurenta a susținut că Legea nr. 554/2004 este o lege cadru, iar O.U.G. nr. 66/2011 este legea specială ce derogă de la legea generală și care este prioritară în aplicarea dispozițiilor sale, urmând a fi completată cu Legea nr. 554/2004.

În fine, recurenta, reiterând susținerile din fața instanței de fond, a redat pe larg motivele pentru care se impune anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce face obiectul litigiului de față.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2015, completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Prin criticile sale recurenta nu invocă motive concrete de nelegalitate a sentinței atacate, ci prezintă propriile considerații asupra dispozițiilor legale ce formează obiectul litigiului, nefiind incidente niciunul din cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reține netemeinicia criticilor recurentei, achiesând la analiza și argumentația înfățișată prin considerentele sentinței atacate.

Astfel, procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat, în acord cu judecătorul fondului, că recurenta-reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ, considerându-se vătămată într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.

Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanții la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța de judecată și anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar potrivit art. 7 alin. (11):

"În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".

Înalta Curte constată că sunt lipsite de relevanță juridică susținerile recurentei referitoare la interpretarea dată dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Într-adevăr, conform prevederilor art. 46 din O.U.G. "(1) Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii", însă textul indicat nu presupune că această jurisdicție ar fi facultativă, instanța de contencios administrativ putând fi sesizată indiferent de parcurgerea sau nu a procedurii prealabile, ci doar subliniază că parcurgerea căii administrative nu înlătură dreptul la acțiune în instanță al celui care se consideră lezat în drepturile sale.

Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că, potrivit dispozițiilor citate, contestația administrativă prealabilă este o condiție necesară, obligatorie, numai ulterior putând fi sesizată instanța de contencios administrativ, iar sintagma "în condițiile legii" trebuie înțeleasă în sensul că procedura specială de parcurs în condițiile O.U.G. nr. 66/2011 se completează cu dreptul comun, respectiv cu Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, neîndeplinirea de către reclamantă a obligației formulării plângerii prealabile a fost corect constatată de către instanța de fond în soluționarea excepției inadmisibilității.

Având în vedere faptul că instanța de fond a respins acțiunea pe excepția inadmisibilității, opinie împărtășită și de Înalta Curte, nu se mai impune a fi analizate și celelalte susțineri ale recurentei-reclamantă.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. împotriva Sentinței civile nr. 710 din 3 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2016.

Procesat de GGC - CL