Decizia nr. 26 din 10 aprilie 2017

Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 3 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.536/62/2015, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: „- natura juridică a creanţei constând în compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 46/2008 – Codul silvic); – interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 861/2009) – respectiv dacă această normă instituie sau nu o condiţie suspensivă pentru acordarea compensaţiilor; – stabilirea criteriilor pentru determinarea actului normativ aplicabil cererilor de acordare a compensaţiilor (actul normativ în vigoare în perioada pentru care sunt solicitate compensaţiile sau actul normativ în vigoare la data cererii de acordare a compensaţiilor, adresată autorităţii publice).” II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta asociaţie de proprietari de terenuri forestiere a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, anularea Actului nr. 5.583-5.592 din 5.08.2015, obligarea pârâţilor la plata sumei de 88.890,51 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de pădure de 149,90 ha, situată în zona de conservare totală a sitului Natura 2000 ROSPA0098 Piemontul Făgăraş şi ROSCI0122 Munţii Făgăraşului, în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de reclamantă în anul 2009, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice ce au determinat restricţii de masă lemnoasă; s-a mai solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, începând cu data publicării în Jurnalul Oficial a Uniunii Europene a Deciziei C/2012/5.166 a Comisiei Europene – 13.09.2012 – prin care a avizat favorabil continuarea acordării ajutoarelor de stat tuturor persoanelor fizice şi juridice, indiferent de forma de proprietate a terenurilor forestiere, sau de la data de 14.07.2015, data la care reclamanta a depus Cererea nr. 565/14.07.2015 la pârâta Garda Forestieră.

Pârâta Garda Forestieră a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.

Tribunalul Braşov a respins excepţiile prematurităţii, inadmisibilităţii şi prescripţiei, invocate de pârâţi, şi a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de reclamantă, obligând pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să achite reclamantei suma de 88.890,51 lei, cu titlu de compensaţii prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, pentru anul 2009, plus dobânda fiscală aferentă, începând cu data de 14.09.2012 şi până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată.

În soluţionarea excepţiilor, instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea considerentelor Deciziei nr. 36 din 23 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016) – în special a pct. 58 şi 60 – şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), precum şi faptul că reclamanta este îndreptăţită la obţinerea de despăgubiri (acest drept fiind recunoscut de părţi), ceea ce a fost de natură a întrerupe cursul prescripţiei.

Au mai fost reţinute dispoziţiile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, faptul că creanţa constând în compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic este o creanţă fiscală şi împrejurarea că, chiar dacă prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al „ajutoarelor de stat existente” până la sfârşitul anului 2009, pentru acest an nefiind nevoie de decizia Comisiei Europene, acest lucru nu înlătură suspendarea acordării formelor de sprijin dispuse prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 şi pentru anul 2009.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 3 alin. (3) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic şi că refuzul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor de acordare a sumei pretinse de reclamantă este nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; s-a reţinut de către prima instanţă că dreptul reclamantei de a beneficia de compensaţii pentru produsele pe care nu le poate recolta din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice este unul prevăzut de lege, iar modalitatea de calcul al compensaţiilor este stabilită de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.

Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a declarat recurs împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, şi solicitând casarea hotărârii şi respingerea acţiunii.

A susţinut recurentul că este nelegală interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic şi dispoziţiilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, apreciind că cererea reclamantei de acordare a compensaţiilor/ajutoarelor de stat a rămas fără obiect până la emiterea unor noi norme metodologice şi că creanţa solicitată de intimata-reclamantă cu titlu de compensaţii nu are un caracter cert, lichid şi exigibil, existenţa certă a acesteia fiind condiţionată de promulgarea unor norme metodologice prin care să fie calculate concret întinderea acestora. A mai susţinut recurentul că acordarea compensaţiilor solicitate de reclamantă este afectată de o condiţie suspensivă, respectiv adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuţie. III. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 46/2008 – Codul silvic: „Art. 97. – (1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ- teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (…) b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă; (…)”

Hotărârea Guvernului nr. 861/2009: „Art. 6. – (1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. (2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.” IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept A) Intimata-reclamantă a susţinut, în esenţă, că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât nu sunt îndeplinite toate cerinţele legale reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că problemele de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei deduse judecăţii nu sunt noi, iar creanţa solicitată, constând în ajutor de stat aferent anului 2009, are o natură fiscală.

A arătat intimata că criteriile pentru determinarea actului normativ aplicabil cererilor de acordare a compensaţiilor au fost stabilite definitiv şi obligatoriu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 36/2015, iar dreptul persoanelor juridice de a accesa ajutoarele de stat era supus, începând din anul 2011, unei condiţii suspensive. B) Recurentul-pârât a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece dreptul pretins de intimata-reclamantă este afectat de o condiţie suspensivă. Normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensaţii al beneficiarului în condiţiile în care au obiect de reglementare atât modul de calcul, cât şi criteriile de eligibilitate, inclusiv procedurile de supraveghere şi control. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă şi asupra ei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei alte sesizări, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Referitor la condiţia noutăţii, instanţa de trimitere a făcut mai multe precizări.

Prin deciziile nr. 1 şi nr. 2 din 17 februarie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 şi nr. 260 din 9 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că cerinţa noutăţii este îndeplinită nu numai atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementările nou-intrate în vigoare, ci şi atunci când se referă la o normă juridică intrată în vigoare cu mai mult timp în urmă, dar a cărei aplicare a devenit actuală ulterior. S-a mai reţinut că, în această ultimă situaţie, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită trebuie plecat de la premisele asigurării funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare şi a evitării paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, prin care a stabilit că, „pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010”.

Prin această decizie, apreciază instanţa de trimitere, nu au fost dezlegate însă şi problemele de drept ce constituie obiectul sesizării supuse analizei, astfel că este îndeplinită cerinţa noutăţii. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată care a formulat sesizarea nu şi-a exprimat punctul de vedere referitor la problemele de drept supuse dezlegării, motivând că aceasta ar echivala cu o antepronunţare cu privire la criticile aduse în recurs. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale şi opiniile exprimate de acestea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov şi a stabilit că „Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010”.

Prin decizia sus-menţionată, instanţa supremă a reţinut, sub aspectul ce prezintă relevanţă pentru sesizarea analizată, următoarele: „58. Până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 «Agricultura» lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca «ajutoare existente», în înţelesul art. III-168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, «până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării». 59. Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituţiilor publice cu competenţe în domeniu, cât şi în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ. 60. Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al «ajutoarelor de stat existente» până la sfârşitul anului 2009. 61. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006), şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat, de asemenea, asupra problemelor de drept supuse dezlegării, prin mai multe decizii de speţă, reţinând următoarele: a) „Având în vedere prevederile art. 6 alin. (2) din Codul civil, potrivit cărora «prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit», precum şi dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (privitor la prescripţia extinctivă, republicat – n.r.) care prevăd că termenul de prescripţie este de 3 ani, este evident că dreptul material la acţiune este prescris, excepţia invocată de intimatul-pârât fiind întemeiată. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât compensaţiile (aferente anului 2007 – n.r.) solicitate prin cererea de chemare în judecată constituie o formă de ajutor de stat şi nu au natura juridică a unei creanţe bugetare fiscale. Văzând prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală şi constatând că sumele pretinse de reclamantă nu sunt de natură fiscală, Înalta Curte va aplica dreptul comun în materie de prescripţie reprezentat de Decretul nr. 167/1958.” (Decizia nr. 169 din 26 ianuarie 2017). b) „Într-adevăr, pentru că acţiunea vizează acordarea de despăgubiri aferente anului 2009, prescripţia dreptului la acţiune este supusă prevederilor Decretului nr. 167/1958 (…). Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 861/2008 [art. 6 alin. (1) – n.r.]. Această prevedere legală face pe deplin aplicabil în cauză art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia «Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.» (…) Având în vedere că s-au solicitat despăgubiri pentru anul 2009, la soluţionarea cauzei în procedura de filtru s-a avut în vedere tocmai faptul că există o jurisprudenţă constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal prin care au fost admise acţiunile formulate ce au vizat acordarea despăgubirilor conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic şi Hotărârea Guvernului nr. 861/2008 pentru perioada anterioară anului 2010.” (Decizia nr. 2.256 din 22 septembrie 2016; Decizia nr. 946 din 25 martie 2016; Decizia nr. 4.838 din 20 octombrie 2011) c) „Cât priveşte motivul vizând greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de recurs apreciază că în mod corect judecătorul fondului a aplicat prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de acordare a despăgubirilor fiind condiţionat de obţinerea unei decizii favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat în privinţa suprafeţelor de teren incluse în arii protejate, cum de altfel precizează şi dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.” (Decizia nr. 2.425 din 5 octombrie 2016) d) „Judecătorul fondului a analizat judicios documentaţia prezentată de reclamantă pentru acordarea alocaţiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, concluzionând că au fost parcurse toate etapele legale, au fost indicate atât actele de proprietate, cât şi fişa de calcul a acestora efectuată în temeiul actelor normative de către Ocolul Silvic Cluj, cu trimitere la filele dosarului unde acestea se regăsesc. În fine, în mod corect a fost înlăturat motivul refuzului invocat de autorităţile publice, întrucât pentru anul 2009 erau aplicabile normele metodologice amintite, care la anexa nr. 2 indicau modul de calcul al compensaţiilor care se acordă de către stat persoanelor fizice şi juridice pentru funcţiile de protecţie asigurate de pădurile proprietate privată încadrate la tipurile funcţionale T1 şi T2, respectiv tipurile funcţionale pentru care nu se reglementează procesul de producţie. Abia începând cu data de 1.01.2010, conform celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36/2015, pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de lege «trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010».” (deciziile nr. 2.844 din 26 octombrie 2016, nr. 1.643 din 26 mai 2016, nr. 1.644 din 26 mai 2016, nr. 224 din 3 februarie 2016) e) „După cum se constată, instanţa de fond a acordat reclamantei compensaţiile solicitate atât pentru anul 2009, cât şi pentru anul 2010. Necontestat este faptul că reclamanta are dreptul la compensaţii conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, însă acestea au fost refuzate la plată pentru anul 2009 şi 2010 pentru lipsa deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Este adevărat că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 dispun că formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 se vor finanţa după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, însă alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează că «Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat». Prin urmare, conform alin. (2) al art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 este condiţionată acordarea şi a acestor compensaţii solicitate de reclamantă de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru anul 2010. În consecinţă, până la 31.12.2009 nu era necesară decizia favorabilă a Comisiei, în acest sens fiind şi Adresa nr. 53.032 din 11.05.2010 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (…). Întrucât cuantumul compensaţiilor solicitate de reclamantă pentru anul 2009 nu a fost contestat, existând şi un centralizator al acestora cu anexe de calcul, întocmit de Ocolul Silvic (…) cu nr. 12 din 6.09.2010 (filele 8-12 dosar fond), instanţa de recurs, în raport şi cu cele reţinute anterior, apreciază că se impune admiterea în parte a acţiunii formulată de reclamantă, în sensul obligării pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor la plata despăgubirilor/compensaţiilor în sumă de 1.669.921 lei aferente anului 2009. Nefiind făcută dovada existenţei unei decizii favorabile a Comisiei Europene pentru acordarea acestor compensaţii începând cu anul 2010, astfel cum impun expres dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, refuzul recurentului-pârât de acordare a acestora pentru anul 2010 este unul justificat, astfel că nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.” (Decizia nr. 4.838 din 20 octombrie 2011) f) „Înalta Curte constată că refuzul recurentului de a soluţiona favorabil cererea intimatului de acordare a despăgubirilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îl dă acestei noţiuni. Relevante pe problema de drept aflată în discuţie sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Până la data de 31 decembrie 2009 nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 – «Agricultura» lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca «ajutoare existente», în înţelesul art. III-168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, «până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării». Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al „ajutoarelor de stat existente” până la sfârşitul anului 2009. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora. În speţa de faţă, despăgubirile solicitate de intimat pentru anul 2008 se înscriu în categoria „ajutoarelor existente” pentru care nu se impune obţinerea avizului favorabil al Comisiei Europene şi adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010. Prin urmare, cererea intimatului nu poate fi considerată prematură, după cum se susţine de către recurent.” (Decizia nr. 946 din 25 martie 2016) g) „Cât priveşte motivul vizând greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de recurs apreciază că în mod corect judecătorul fondului a aplicat prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de acordare a despăgubirilor fiind condiţionat de obţinerea unei decizii favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat în privinţa suprafeţelor de teren incluse în arii protejate, cum de altfel precizează şi dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009. Or, Comisia Europeană a emis Decizia cu nr. C(2012)5.266/19.07.2012 prin care a acordat aviz favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice şi juridice care deţin păduri inclusiv în T1 şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000. Calculând termenul de prescripţie raportat la acest moment, cum cererea de chemare în judecată apare a fi adresată instanţei la 11 aprilie 2014, este evident că termenul de prescripţie nu s-a împlinit şi astfel, în mod corect, instanţa de fond a respins excepţia. Cât priveşte fondul pricinii, susţinerile recurentei privind inexistenţa unui text normativ care să stabilească cuantumul despăgubirilor nu sunt susţinute, existând, precum corect s-a reţinut şi pe fondul cauzei, cadrul legislativ naţional – în speţă Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, care permite acordarea de despăgubiri pentru situaţii precum cele invocate de reclamantă [art. 6 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, cu raportare la art. 92 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic].” (Decizia nr. 2.425 din 5 octombrie 2016) h) De asemenea, raportându-se la Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în alte decizii de speţă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme a reţinut că: „Procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000. Prin urmare, în prezent, nu există baza legală pentru acordarea compensaţiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare sus-menţionat, excepţia prematurităţii acţiunii fiind astfel întemeiată.” (deciziile nr. 2.975 din 22 septembrie 2016, nr. 1.590 din 24 mai 2016 şi nr. 2.253 din 22 septembrie 2016)

Totodată, cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale supuse interpretării s-a pronunţat Secţia a II-a civilă a instanţei supreme, prin Decizia nr. 2.787 din 30 septembrie 2014, nepublicată, în care s-a reţinut că: „În ceea ce priveşte verificarea îndeplinirii condiţiilor de solicitare a compensaţiilor de către recurent (printr-o cerere formulată în anul 2008 – n. r.), instanţa constată că, în conformitate cu art. 6 al Hotărârii Guvernului nr. 861/2009, formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Se reţine astfel că, pentru a beneficia de compensaţiile solicitate, legea instituie o condiţie imperativă, şi anume primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, or, acest aviz nu a fost acordat pentru compensaţiile solicitate de entităţile administrativ-teritoriale şi nici pentru suprafeţele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000, în această situaţie aflându-se recurentul-reclamant.”

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel au comunicat hotărâri judecătoreşti şi puncte de vedere referitoare la problemele de drept supuse dezlegării, din analiza cărora rezultă că există deja o jurisprudenţă bogată şi diversificată referitoare la aceste probleme de drept, după cum urmează: a) Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că: „reclamanta este îndreptăţită să obţină compensaţiile solicitate (în anul 2015, raportat la anul 2007 – n. r.), în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 şi art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 (…) ” (Sentinţa nr. 233 din 30.03.2016). b) Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal a apreciat că (Sentinţa nr. 627 din 22 aprilie 2016): – fiind vorba despre despăgubiri/ajutor de stat ce se cer a fi acordate în baza dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, aferente anilor 2007-2009, suntem în prezenţa unor sume cu caracter fiscal, supuse regulilor instituite prin normele Codului de procedură fiscală, adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), aşa cum aceasta era în vigoare la data formulării cererilor de acordare, astfel că termenul de prescripţie este de 5 ani fiscali, calculaţi de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se cuvenea ajutorul în litigiu; – prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, respectiv prin art. 6 alin. (1) şi (2), s-a suspendat acordarea acestor ajutoare de stat până la momentul în care s-ar fi emis un aviz favorabil din partea Comisiei Europene, raportat la Tratatul încheiat între Uniunea Europeană şi România pe data de 1 ianuarie 2007; – excepţia prematurităţii acţiunii, în sensul că nu ar fi fost emise normele metodologice de acordare a ajutoarelor, s-ar putea, eventual, invoca doar în ce priveşte anii 2010 şi, respectiv, 2012, dar cu privire la care reclamata a renunţat la judecată, „întrucât numai pentru aceste compensaţii/ajutoare de stat, aferente anilor de după aderarea României la Uniunea Europeană, respectiv de la 1 ianuarie 2010, trebuie aşteptată emiterea acestor norme, urmare pronunţării de către Comisia Europeană a Deciziei C (2012) 5.166 final/19.07.2012, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 13 septembrie 2012.” c) Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că: – ” (…) până la data de 31.12.2009 nu se poate pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile Tratatului de aderare (art. III – 168 alin. 1 şi anexa 5 cap. 3 pct. b), potrivit cărora ajutoarele acordate ori puse în aplicare înainte de data aderării sunt calificate ca ajutoare existente până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării, în acelaşi sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 36/2015 în considerentele căreia s-a stabilit că normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al «ajutoarelor de stat existente» până la sfârşitul anului 2009″ (Decizia nr. 1.446 din 10 octombrie 2016); – „reclamanta avea la îndemână acţiunea pentru plata acestor compensaţii (aferente anului 2007 – n. r.), iar termenul de prescripţie ar începe să curgă de la sfârşitul anului 2007, plata făcându-se anual, dreptul nefiind afectat de vreo condiţie. În materia prescripţiei dreptului de a obţine compensaţiile solicitate de reclamantă, sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, care prevede un termen general de 3 ani, atât timp cât legiuitorul nu a instituit norme speciale în privinţa acestor creanţe şi în cauză raporturile dintre părţi nu sunt raporturi de drept fiscal care să genereze creanţe fiscale pentru a fi aplicabil termenul de 5 ani reglementat de art. 135 din Codul de procedură fiscală vechi” (Decizia nr. 1.643/2016). d) Curtea de Apel Braşov, menţionând jurisprudenţa tribunalelor Covasna – Secţia civilă (sentinţa nr. 433 din 5 mai 2016) şi Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 482 din 11 mai 2016), a apreciat că: – sumele acordate de stat cu titlu de compensaţii pentru contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le pot recolta de pe suprafeţele de pădure situate în zona de protecţie/conservare prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic reprezintă ajutoare de stat, astfel că, în condiţiile art. 21 alin. (1) din vechiul Cod de procedură fiscală, reprezintă creanţe fiscale; prin urmare, faţă de această calificare juridică, termenul de prescripţie aplicabil este cel reglementat de art. 135 din Codul de procedură fiscală, respectiv 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul de a solicita aceste sume; – prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 nu anulează acordarea compensaţiilor după data de 1 ianuarie 2010, ci se referă doar la condiţiile în care acestea se acordă, după data de 1 ianuarie 2010, respectiv determinat de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat; – dispoziţiile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 au instituit, pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2010, o condiţie suspensivă privind plata compensaţiilor, respectiv primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat; – actul normativ aplicabil cererilor de acordare a compensaţiilor este cel în vigoare în perioada pentru care s-au solicitat compensaţiile. e) Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.119/14.09.2016 şi Decizia nr. 1.016/08.09.2016) a apreciat că: – natura juridică a cauzei deduse judecăţii, prin care se solicită acordarea compensaţiilor, aparţine sferei contenciosului administrativ, generat de faptul că prin Decizia nr. 36 din 23.11.2015 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept creanţa în cauză a fost considerată ca aparţinând sferei ajutorului de stat; – cadrul legislativ aplicabil cererilor este cel în vigoare în perioada pentru care se solicită compensaţiile. f) Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că: – este întemeiată „cererea reclamantei – beneficiar al compensaţiei prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – de obligare a organului fiscal la avizarea decontului justificativ întocmit de autoritatea silvică, pentru compensaţii aferente anului 2012, motivat de faptul că, deşi la momentul emiterii Raportului de inspecţie economico-financiară nu exista decizia favorabilă a Comisiei Europene, aceasta a fost primită mai înainte de soluţionarea plângerii prealabile” (Sentinţa nr. 226 din 10 decembrie 2015); – este neîntemeiată „acţiunea reclamantei – beneficiar al compensaţiei prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – motivat de faptul că, deşi Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piaţa internă, dreptul reclamantei nu poate fi recunoscut în lipsa normelor metodologice (…)” (Sentinţa nr. 229 din 16 decembrie 2015). g) Curtea de Apel Craiova a opinat că: – în aplicarea art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, finanţarea formelor de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic este condiţionată de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat; ca atare, este instituită o condiţie suspensivă; – aplicarea normei în timp presupune că regimul juridic al compensaţiilor, precum şi condiţiile de fond privind acordarea acestora sunt determinate de către actul în vigoare în perioada pentru care sunt solicitate acestea. h) În practica Curţii de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a apreciat că sumele acordate cu titlu de compensaţii, conform prevederilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, au natura unor ajutoare de stat, pentru care este obligatorie adoptarea prealabilă a deciziei Comisiei Europene, începând cu anul 2010, potrivit art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 (Decizia nr. 113/26.01.2016, Decizia nr. 517/31.03.2016, Decizia nr. 114/26.01.2016 şi Decizia nr. 1.718/15.10.2015); i) Curtea de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că: – fiind un ajutor de stat, compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic reprezintă o creanţă fiscală (Sentinţa nr. 216 din 12 octombrie 2016); – în interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, acordarea formelor de sprijin este condiţionată de existenţa deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat (Sentinţa nr. 33 din 10 februarie 2016); – este aplicabil actul normativ în vigoare la data cererii de acordare a compensaţiilor (Decizia nr. 516 din 23 martie 2016). j) Potrivit practicii Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 750 din 2 noiembrie 2016, Decizia nr. 752 din 2 noiembrie 2016, Decizia nr. 638 din 5 octombrie 2016 şi Decizia nr. 557 din 20 septembrie 2016), precum şi a Tribunalului Mureş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a Tribunalului Harghita – Secţia civilă: – creanţa constând în compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic are caracter fiscal, aceste compensaţii reprezentând ajutoare de stat; – din textul art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 reiese, în mod neechivoc, că dreptul de a încasa forma de sprijin prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic a fost supus unei condiţii suspensive care constă în primirea unei decizii favorabile privind ajutoarele de stat din partea Comisiei Europene; – dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 nu sunt incidente în privinţa pretenţiilor formulate pentru perioada 2007-2009, de vreme ce aceste prevederi legale reglementează regimul juridic al compensaţiilor după data de 1 ianuarie 2010, în condiţiile în care, până la data de 31 decembrie 2009, nu s-a pus problema conformării compensaţiilor în cauză cu normele Uniunii Europene, faţă de prevederile anexei nr. V pct. 3 „Agricultura” lit. b) din Tratatul de aderare a Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, conform cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca ajutoare existente, în înţelesul art. III-168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei constituţii pentru Europa, până la sfârşitul celui de-al treilea an al aderării. Aşadar, normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al ajutoarelor de stat existente până la sfârşitul anului 2009. k) Curtea de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 3.808 din 11.11.2016 şi Decizia nr. 2.796 din 23.09.2016) a apreciat că: – prin art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 a fost instituită o condiţie suspensivă pentru acordarea compensaţiilor, până la obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat; – actul normativ în vigoare în perioada pentru care sunt solicitate compensaţiile este aplicabil cererii de acordare a compensaţiilor. l) Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că: „în ce priveşte compensaţiile aferente anului 2010, (…) potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, toate formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic se finanţează numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, iar formele de sprijin prevăzute de Legea nr. 46/2008 vor fi continuate după data de 1 ianuarie numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene. Prin urmare, dreptul de ajutor de stat era incert, fiind afectat de o condiţie suspensivă, respectiv aceea a stabilirii conformităţii temeiului de drept naţional cu articolul 107 alin. 1 din Tratatul UE, «condiţia suspensivă fiind îndeplinită la data de 14.09.2012, data publicării în Monitorul Oficial al UE a Deciziei C (2012) 5166 final/19.07.2012», conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36/23.11.2015” (Sentinţa nr. 182 din 16.03.2016). VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţelor europene nu au fost identificate decizii relevante în privinţa chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Răspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 278/C/365/III-5/2017 din 21 februarie 2017, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul raportor şi chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită, constată următoarele:

Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza textului legal citat rezultă cu evidenţă că legiuitorul a instituit, pentru declanşarea acestei proceduri, o serie de condiţii de admisibilitate care se impun a fi întrunite în mod cumulativ. În doctrină, ca şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deja cristalizată în această materie, aceste condiţii au fost identificate şi examinate ca fiind următoarele: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care a formulat sesizarea este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă, să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să nu fie nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Instanţa supremă constată că primele trei cerinţe de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât instanţa de trimitere este Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, legal învestită cu soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe date în judecata unei cereri în materia contenciosului administrativ, cauza aflându-se în ultimă instanţă.

De asemenea, se constată ca fiind îndeplinită şi cerinţa ca soluţionarea cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei dezlegare se cere, în ciuda faptului că, prin încheierea de sesizare a Înaltei Curţi, instanţa de trimitere, respectiv completul de judecată care a formulat sesizarea, nu şi-a exprimat punctul de vedere referitor la problemele de drept supuse dezlegării, motivând că aceasta ar echivala cu o antepronunţare. O atare abordare contravine însă dispoziţiilor art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, care stabilesc condiţiile de formă al