ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 516/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 mai 2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, anularea Deciziei nr. 46 din 3 februarie 2015 emise de A.N.A.F.-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva actelor organelor de control fiscal, anularea Deciziei de impunere nr. x din 18 august 2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 18 august 2014.

Prin Sentința nr. 909 din 28 septembrie 2015, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilește competența de soluționare a litigiilor care privesc taxe și impozite, contribuții și accesori în funcție de cuantumul acestora, reclamanta contestând Decizia de impunere nr. x din 18 august 2014 privind obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum de peste 1.000.000 de RON, respectiv 497.697 RON, total debite și accesorii, și 598.857 RON, reprezentând reducerea pierderii fiscale înregistrate în perioada 2011 - 2013.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 251 din 23 noiembrie 2015, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamantă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța că, la termenul de judecată din 23 noiembrie 2015, reclamanta a învederat faptul că nu mai contestă diminuarea pierderii în sumă de 598.857 RON, care face obiectul petitului al doilea al contestației.

Astfel, obiectul contestației reclamantei privește suma de 497.697 RON, sub pragul de 1.000.000 RON, Curtea apreciind că nu este competentă material să soluționeze cauza, în raport cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 132 - 135 C. proc. civ., instanța a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că, la momentul învestirii celei de-a doua instanțe sesizate, Curtea de Apel Ploiești, obiectul acțiunii viza anularea Deciziei nr. 46 din 3 februarie 2015 emise de A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin care a fost respinsă contestația reclamantei S.C. A. S.R.L. formulată împotriva actelor organelor de control fiscal, anularea Deciziei de impunere nr. x din 18 august 2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 18 august 2014, acte care priveau taxe și impozite, contribuții și accesorii ale acestora în cuantum de 1.096.554 RON.

Astfel, în raport de cuantumul obiectului litigiului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă a soluționa cauza era secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Conform art. 106 alin. (1) C. proc. civ.,

"(1) Instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect."

De asemenea, potrivit art. 204 C. proc. civ.,

"(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când:

(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților."

Prin urmare, faptul că, pe parcursul soluționării cauzei, reclamanta a înțeles să-și modifice obiectul acțiunii, în sensul că nu mai înțelege să conteste suma de 598.857 RON reținută în raportul de inspecție fiscală, micșorând cuantumul obiectului cererii, nu este de natură a schimba competența de soluționare după valoare, deoarece determinant în stabilirea acestei competențe este momentul învestirii instanței de judecată.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2016.

Procesat de GGC - MM