ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2098/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, anularea Deciziei de impunere nr. x/14.10.2013, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/14.10.2013, până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva actului administrativ.

La data de 28.04.2014 reclamanta a formulat o cerere completatoare prin care, în temeiul art. 204 C. proc. civ. și pentru aceleași motive de fapt cuprinse în cererea de chemare în judecată, a solicitat și anularea deciziei nr. 229/27.03.2014, ce reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă nr. x/4.11.2013, formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/14.10.2013.

Ulterior reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării deciziei de impunere, depunând cererea de renunțare la dosar.

Prin sentința nr. 4 din 14 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de chemare în judecată și completarea acesteia, formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, ca neîntemeiate.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond reclamanta a formulat recurs.

Prin Decizia nr. 2432 din data de 27 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței nr. 4 din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești a înregistrat cauza sub nr. x/2014*.

La termenul de judecată din 7 decembrie 2017, asociatul unic al reclamantei A. S.R.L., B., a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu.

La termenul din data de 13 februarie 2018 instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei A. S.R.L., având în vedere sentința nr. 362/27.09.2016 a Tribunalului Dâmbovița, din dosarul nr. x/2015

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Ploiești a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei A. S.R.L. și a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița. A respins cererea de intervenție în interes propriu, formulată de B., ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței fond, iar în subsidiar, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost precizată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. aplicabil și în recurs, excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată din oficiu, Înalta Curte reține că este întemeiată.

Din actele și lucrările dosarului reiese că recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/14.10.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice și a Deciziei nr. 229/27.03.2014, ce reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/14.10.2013, emise de intimatele-pârâte.

Potrivit actului constitutiv, societatea recurentă a fost constituită de asociatul unic B., sub forma unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic.

Prin sentința nr. 362/27.09.2016 din dosarul nr. x/2015, Tribunalul Dâmbovița a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoare și radierea societății debitoare A. S.R.L. din registrul comerțului, sentința rămânând definitivă la data de 14.12.2016 prin respingerea apelului declarat de creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, ca nefondat.

Instanța de control judiciar reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes.

Potrivit dispozițiilor art. 251 alin. (1) C. civ. persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

În prezenta cauză, întrucât s-a dispus radierea societății recurente din registrul comerțului ca urmare a închiderii procedurii insolvenței, sentința judecătorului-sindic fiind executorie și definitivă, se constată că a încetat personalitatea juridică a societății-recurente, nemaifiind îndeplinită una dintre cerințele de exercițiu ale acțiunii civile, și anume cerința capacității procesuale de folosință a societății.

Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual, conform art. 56 C. proc. civ. putând fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.

În cauză, având în vedere intervenirea cazului de radiere a recurentei, a încetat personalitatea sa juridică, având consecința pierderii capacității procesuale de folosință.

Prin urmare, Înalta Curte constată, în raport dispozițiile art. 56 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., că recurenta nu mai are capacitate procesuală de folosință, nemaiputând fi subiect de drepturi și obligații și, în consecință, subiect al raportului de drept dedus judecății.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 65 din 23 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.