ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3600/2015

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport - Direcția Generală Relații Financiare Externe, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare aprobată de Ministerul Transporturilor - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport - Direcția Generală Relații Financiare Externe din 14 octombrie 2012, ca urmare a deciziei nr. 685 din 17 septembrie 2013, încheiată la data de 24 septembrie 2013 și comunicată la C.N.A.D.N.R. la 24 septembrie 2013, înregistrată din 24 septembrie 2013; - anularea deciziei nr. 685 din 24 septembrie 2013; - obligarea pârâtei să anuleze aplicarea corecției financiare de 10% cu privire la procedura de achiziție publică „Elaborarea Studiului de Fezabilitate, Proiectului Tehnic, Detaliilor de Execuție și Documentației de Atribuire pentru Variantele de Ocolire Roșiorii de Vede, Târgoviște și Titu" ca fiind netemeinică, nelegală și nefondată. - obligarea pârâtei să achite cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces, în conformitate cu art. 453 noul C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 532 din 17 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport - Direcția Generală Relații Financiare Externe, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză și motivele de recurs înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 532 din 17 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 3.1. Printr-un prim motiv de recurs, dezvoltat în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată de prima instanța, aceasta din urmă limitându-se la a prelua apărările formulate de Autoritatea de Management, fără însă a analiza legalitatea acestor susțineri și mai mult, fără a ține seama și fără a răspunde argumentelor reclamantei, cuprinse în cererea de chemare în judecată. 3.2. Recurenta-reclamantă a arătat că recursul său se întemeiază și pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens, reiterând argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată cu privire la aspectele încadrate ca nereguli în nota de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare din 14 octombrie 2012, recurenta-reclamantă a susținut că instanța a reținut în mod eronat că singurii factori de evaluare admisibili sunt cei enumerați în art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, omițând sintagma „alte elemente considerate semnificative pentru evaluarea ofertelor”. Așa fiind, recurenta arată că autoritatea contractuală este unica în măsură să stabilească acele elemente semnificative pentru evaluarea ofertelor, prin raportare la exigențele tehnice și rezultatele așteptate în cadrul contractului. S-a mai arătat că prima instanță, în motivarea sentinței nu a arătat în mod concret și documentat de ce factorii de evaluare nu prezintă relevanță în raport cu natura și obiectul contractului, limitându-se la emiterea unor afirmații cu caracter general. În fine, s-a susținut că, prima instanță a concluzionat în sensul că „grila de evaluare nu este adecvată, realizându-se numai o evaluare formală a ofertelor tehnice”, ceea ce însă este rezultatul unei înțelegeri eronate cu privire la scopul grilelor de evaluare elaborate de membrii comisiei.

Apărările intimatului-pârât Ministerul Transporturilor Prin întâmpinarea la recursul promovat de recurenta C.N.A.D.N.R.-SA, intimatul Ministerul Transporturilor a arătat că, în opinia sa, instanța de fond a respins în mod corect acțiunea cu care a fost investită de recurentă, niciuna dintre criticile de nelegalitate formulate nefiind întemeiate. Drept urmare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând sentința atacată prin prisma criticilor și motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, circumscrise art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., față de apărările intimatului-pârât dar și raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că nu se impune casarea și respectiv reformarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate. Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, emisă de Direcția Generală Relații Financiare Externe, din 14 noiembrie 2012 și a deciziei nr. 685 din 24 septembrie 2013, atât în ceea ce privește măsura aplicării unei corecții financiare de 10%, cât și în ceea ce privește neregula invocată pentru aplicarea acestei corecții, respectiv „utilizarea unor factori de evaluare care nu reflectă un avantaj real și evident pe care autoritatea contractantă urma să-l obțină prin utilizarea acestora precum și folosirea unor factori de evaluare a ofertelor coroborați cu cerințele minime de calificare punctați cu zero”. Prima instanță a respins acțiunea reclamantei-recurente, ca nefondată, o atare soluție fiind corectă și în opinia instanței de control judiciar. Reevaluând probatoriul cauzei, raportat și la dispozițiile legale incidente, pentru a răspunde criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că printr-un prim set de argumente și susțineri, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea primei instanțe se impune a fi casată întrucât nu este motivată. O atare critică nu este întemeiată și ca atare nu poate fi primită de către instanța de recurs. Textul de lege invocat de recurentă, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, respectiv lipsa motivării, motivele contradictorii ori motivele străine cauzei. Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă în cauză. Instanța de fond a înfățișat prin argumente concise și clare raționamentul ce a condus la soluția adoptată, nefiind necesară analizarea distinctă și răspunsul dat fiecărui argument dintre cele înfățișate de părți, astfel cum în mod constant s-a reținut și în doctrina dar și în jurisprudența în materie. În plus, Înalta Curte arată că nu sunt întemeiate criticile recurentei fundamentate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentința atacată cuprinde toate mențiunile hotărârii judecătorești, astfel cum se stipulează în art. 425 C. proc. civ. și corespunzător scopului reglementării. Nefondate sunt în opinia Înaltei Curți și criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Constatând, cu prioritate, că în motivarea cererii de recurs recurenta-reclamantă a reiterat practic susținerile și argumentele prezentate și prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte arată că prevederile legale a căror interpretare și aplicare a fost examinată în cauză sunt în mod efectiv dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, ale art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 din H.G. nr. 925/2006. Instanța de fond a reținut, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, că autoritatea pârâtă în mod corect a aplicat corecția de 10% din valoare contractului întrucât: - factorii de evaluare stabiliți și utilizați în procedura de atribuire a contractului de servicii „nu se regăsesc între prevederile art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și deci nu reflectă un avantaj real și evident pe care autoritatea contractantă urma să îl obțină prin utilizarea acestora". - au fost utilizați factori de evaluare a ofertelor, coroborați cu cerințele minime de calificare, punctați cu zero. În ceea ce privește constatarea referitoare la factorii de evaluare, raportat la dispozițiile art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, instanța de fond, în mod corect, a reținut faptul că aceștia nu pot avea decât un rol pur formal în condițiile în care nu a fost făcută o evaluare a conținutului acestora. Cele astfel reținute de către instanța de fond, sunt susținute și de prevederile art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 potrivit cu care, în cadrul documentației de atribuire se precizează în mod clar și detaliat algoritmul de calcul, precum și factorii de evaluare care reflectă metodologia concretă de punctare a avantajelor ce vor rezulta din propunerile tehnice și financiare. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, atunci când stabilește criteriile de atribuire, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze modul în care a fost stabilită ponderea factorilor de evaluare, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției. În același sens sunt și dispozițiile art. 199 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006 în care se menționează că se punctează avantajele care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare. Or, contrar dispozițiilor legale anterior menționate, recurenta deși a elaborat nota justificativă din 02 februarie 2010 (anexa nr. 24 la nota de constatare din 14 noiembrie 2012 a cărei anulare se solicită), pe care a atașat-o la dosarul achiziției, a stabilit în cuprinsul acesteia un algoritm de aplicare a punctajului numai pentru anumite elemente ale propunerilor tehnice, fără a arăta în niciun fel care ar fi avantajele pe care autoritatea contractantă le-ar obține pe baza acestor elemente. Față de dispozițiile legale, anterior menționate, rezultă cu evidență că era de datoria autorității contractante (C.N.A.D.N.R. SA) să stabilească și să indice avantajele care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare astfel că nu intră în atribuțiile Autorității de Management, cu atât mai puțin „în obligațiile" acesteia să arate în mod documentat de ce factorii de evaluare nu prezintă relevanță în raport cu natura și obiectul contractului și de ce aceștia nu reflectă un avantaj real și evident pentru autoritatea contractantă. În aceste condiții, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada propriilor susțineri prin a arăta în ce mod elementele avute în vedere în evaluarea ofertelor pot fi considerate semnificative, rezultă că susținerile cu privire la faptul că instanța de fond ar fi trebuit să arate „în mod concret și documentat de ce factorii de evaluare nu prezintă relevanță și nu reflectă un avantaj real", sunt nefondate, fiind lipsite de consistență dar și de fundament juridic. Și în ceea ce privește utilizarea unor factori de evaluare a ofertelor coroborați cu cerințele minime de calificare, punctați cu zero, Înalta Curte constată că instanța de fond, cu justețe, a reținut că aceștia au fost incorect prezentați ca factori de evaluare și că în fapt aceștia nu au produs efecte în evaluarea ofertelor. Prin urmare, rezultă că și prin această solicitare, recurenta a încălcat dispozițiile legale în domeniul achizițiilor publice prin faptul că a procedat la „utilizarea unor factori de evaluare care nu reflectă un avantaj real și folosirea unor factori de evaluare ai ofertelor coroborați cu cerințe minime de calificare" (respectiv art. 8 din H.G. nr. 925/2006). În contextul probatoriului analizat, Înalta Curte reține totodată că instanța de fond în mod corect a constatat că, deși în cererea sa reclamanta justifică la fiecare factor de evaluare relevanța acestuia precum și avantajele reale și evidente pe care factorii de evaluare respectivi le-ar prezenta (vizită la amplasament, fotografii, formular de anchetă), din grilele de evaluare nu rezultă în niciun fel vreunul dintre aceste avantaje sau întinderea sa, astfel încât să poată fi reținute în soluționarea cauzei. Contrar susținerilor recurentei, și în acord cu apărările intimatei, Înalta Curte reține, așa cum s-a arătat și în scrisoarea din 25 octombrie 2012 (depusă la dosarul cauzei), că una dintre neregulile identificate, care au denaturat concurența prin limitarea accesului pe piață al ofertanților (nerespectarea egalității de tratament și a principiului nediscriminării), o reprezintă faptul că ofertele tehnice nu au fost evaluate în mod corespunzător pe fond. Prin urmare, reținând față de toate cele mai sus arătate, că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și ca atare nu pot fi primite, hotărârea instanței de fond cuprinzând o justă analiză a situației de fapt și a conținutului actelor a căror anulare s-a solicitat, față de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare decizia urmând a fi comunicată părților.