ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 90/F din 5 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 462 alin. (3) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația împotriva executării Sentinței penale nr. 575 din 15 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, formulată de petentul D.C. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 14 iunie 2011, petentul D.C. a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., la Curtea de Apel București, secția a II-a penală (Dosarul nr. 5491/2/2011) împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, vizându-l pe intimatul N.R.A., judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală.

La data de 12 septembrie 2011, același petent a formulat o nouă plângere penală, în. baza art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluțiilor care vizau același intimat (Dosarul nr. 7956/2/2011). Instanța a reținut că în primul dosar (5491/2/2011) s-au acordat șase termene de judecată, iar în cel de-al doilea 4 termene de judecată, acestea fiind conexate prin Încheierea din data de 15 decembrie 2011, constatându-se că există identitate de obiect și părți. Judecătorul care a conexat cele două cauze, soluționate prin Sentința penală nr. 575/F din 15 decembrie 2011, l-a obligat pe petentul D.C.

la 500 RON cheltuieli judiciare, avansate de stat, stabilind cuantumul acestora în raport de numărul total de termene, respectiv 10 (6 + 4), precum și volumul activităților și procedurilor efectuate, reflectate în cele 269 file din ambele dosare (150 + 119). De asemenea, instanța a apreciat prezenta contestație la executare ca fiind inadmisibilă întrucât nu există nicio nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, iar legalitatea și temeinicia acestei hotărâri nu pot fi atacate pe această cale. Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat recurs contestatorul D.C. care a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare. Examinând recursul declarat, în raport de criticile formulate de contestatorul D.C., dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Contestatorul D.C. a fost obligat la 500 RON cheltuieli judiciare, avansate de stat, fiind stabilit un cuantum al acestora în raport de numărul total de termene, respectiv 10 (6 + 4), precum și volumul activităților și procedurilor efectuate, reflectate în cele 269 file din ambele dosare (150 + 119). În primul rând, contestația la executare este limitată la cazurile prevăzute în art. 461 C. proc. pen., respectiv: punerea în executare a unei hotărâri care nu este definitivă; executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și orice alt incident ivit în cursul executării.

Pe de altă parte, este de observat că recurentul contestă chiar soluția pronunțată prin hotărârea rămasă definitivă, prin care a fost obligat la 500 RON cheltuieli judiciare, avansate de stat. Motivul invocat, respectiv reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare, nu se subsumează cazului precizat de către condamnat, respectiv cel prev. de art. 461 alin. (l) lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte constată că în speță nu există nicio împiedicare la executare și nici nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, conținând toate elementele necesare punerii în executare. În plus, motivul invocat nu poate fi încadrat nici în celelalte cazuri prev. de art. 461 C. proc. pen. În consecință, recursul contestatorului va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator D.C. împotriva Sentinței penale nr. 90/F din 5 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AZ