ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 59 din 28 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 1322/P/2013 din data de 03 septembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A obligat petentul să plătească statului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut următoarele:

La data de 11 octombrie 2013, pe rolul Curții de Apel s-a înregistrat plângerea petentului A.I. împotriva Rezoluției nr. 1322/P/2013 din data de 3 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin adresa din 9 decembrie 2013, această secție a solicitat secției a II-a penale a Curții de Apel București înaintarea Dosarului nr. 1322/P/2013 și a lucrării nr. 3269/II-2/2013 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, însă acestea nu au fost atașate, întrucât, în prezent, dosar se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen de judecată la data de 15 mai 2014.

La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2014, Curtea - din oficiu - a pus în discuție inadmisibilitatea plângerii, având în vedere că în Dosarul nr. 6936/2/2013 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a pronunțat Sentința penală nr. 573 din 27 noiembrie 2013, având ca obiect plângerea formulată de petentul A.I. împotriva Rezoluției nr. 1322/P/2013 din data de 3 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând actele și lucrările cauzei deduse judecății, Curtea reține că, prin Sentința penală nr. 573 din 27 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. 6936/2/2013, s-au hotărât următoarele:

"Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 03 septembrie 2013 nr. 1322/P/2013 și a rezoluției nr. 3269/II/2013 din 08 octombrie 2013, date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Obligă petentul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă."

Din verificările efectuate în sistemul informatic și din hotărârea mai sus menționată, s-a constatat că deși este o sentință definitivă (fără cale de atac), petentul - în data de 2 decembrie 2013 - a formulat recurs, astfel că Dosarul nr. 6936/2/2013 a fost înaintat, la data de 10 ianuarie 2014, Înaltei Curți de Casație și Justiție, primind termen pentru data de 15 mai 2014.

Însă, având în vedere că prin Sentința penală nr. 573 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală (Dosar nr. 6936/2/2013) s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva aceleiași rezoluții, respectiv cea din data de 3 septembrie 2013 dată în Dosarul nr. 1322/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea a constatat că nu mai este posibilă revenirea cu o nouă plângere împotriva aceluiași act al procurorului, după soluționarea unei plângeri anterioare, fără a se aduce probe noi.

Curtea a reamintit - totodată - că actele Ministerului Public, rezoluția din prezenta cauza, spre deosebire de hotărârile instanței, nu se bucura de autoritate de lucru judecat, astfel că, în măsura în care petentul va identifica alte probe, poate formula în interiorul termenului de prescripție a răspunderii penale, o altă plângere, fără ca să i se poată opune soluția anterioară a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Oricum, atitudinea procesuală a petentului A.I. este certă și rezultă chiar și din motivarea Sentinței penale nr. 573 din 27 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în care s-a reținut că petentul, la datele de 11 octombrie 2013 și respectiv 21 octombrie 2013 a formulat două plângeri, nu doar cu un conținut identic și întemeiate pe aceeași normă legală - art. 278

1

C. proc. pen. - ci și împotriva aceluiași act al procurorului, respectiv Rezoluția din 3 septembrie 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin rezoluția din Dosarul nr. 3269/II/2/2013 a Procurorului general al aceluiași Parchet.

Împotriva acestei încheieri penale a formulat contestație (recalificată apel) la data de 05 februarie 2014 contestatorul A.I.

În motivarea contestației a susținut că sentința atacată a fost pronunțată fără o prealabilă cercetare judecătorească legală a infracțiunilor menționate în cuprinsul plângerii și fără ca instanța să aibă în vedere actele depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, a considerat că sentința atacată a încălcat drepturile fundamentale garantate de art. 21, 22,23 din Constituția României.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.

Hotărârile supuse apelului, conform dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., sunt sentințele, dacă legea nu prevede altfel.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și art. 408 C. proc. pen., a recalificat calea de atac formulată de petent ca fiind apel.

Conform dispozițiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanțe rămân definitive la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului.

În cauza de față petentul a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 56/PI din 12 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, definitivă potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior.

În conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior, "hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278

1

alin. (8) este definitivă".

În privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

O hotărâre judecătorească, nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speță, nu este incidență niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală anterior, astfel că se impune respingerea apelului formulat ca inadmisibil.

Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul petentului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.

Va obliga apelantul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței penale nr. 59 din 8 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2014.

Procesat de GGC - NN