ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 131/2013

Asupra

recursului de față

;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1751/R

din 18 septembrie 2012 Curtea de Apel

București

- secția ll-a penală, a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată

de către contestatoarea L.A.M. împotriva deciziei penale nr. 1178/R din 07

iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - s

ecția a ll-a penală, în dosarul nr. 30452/4/2011 (1336/2012).

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatoarea la plata sumei

de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a decide astfel, instanța Curții de Apel București - secția ll-a penală, a

reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la

data de 12 iunie 2012 sub nr.

4750/2/2012 (1866/2012), petenta L.A.M. a

formulat

contestație în contra deciziei

penale nr. 1178/R din 07 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția

a ll-a penală, în dosarul nr. 30452/4/2011

(1336/2012), fără a indica temeiul de drept pe care aceasta se sprijină,

precizând

doar că dorește respingerea

hotărârii date în recurs pentru obligarea sa la plata sumei de 300 lei

cheltuieli judiciare către stat și trimiterea dosarului la Parchet

pentru

cercetări.

Prin decizia penală nr. 1178/R din 07 iunie 2012,

pronunțată de Curtea de

Apel București - secția a ll-a penală, a fost

respins, ca inadmisibil, recursul

formulat

de petenta L.A.M. împotriva sentinței penale nr. 721 din 16 martie 2012 a

Judecătoriei sectorului 4 București, prin care acesteia îi fusese

respinsă, în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., ca nefondată, plângerea împotriva rezoluției nr. 5939/P/2009 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4

București.

Instanța de recurs a subliniat că folosirea

căilor de atac este reglementată

prin art. 128 din Constituția României,

potrivit căruia împotriva hotărârilor

judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în

condițiile

legii.

Inadmisibilitatea, ca

sancțiune procedurală, intervine în cazul în care părțile în proces efectuează

acte pe care legea nu le îngăduie sau exercită drepturi

procesuale epuizate prin alte căi procesuale sau neprocesuale.

Curtea a apreciat că prezenta contestație în

anulare este inadmisibilă,

petentul

exercitând o cale de atac împotriva unei hotărâri care, deși definitive, nu

rezolvă fondul cauzei, știut fiind că pe calea

contestației în anulare pot fi atacate

doar

hotărârile penale definitive prin care se rezolvă acțiunea penală.

Ori, în prezenta cauză

contestatoarea L.A.M. a solicitat, pe calea contestației în anulare,

desființarea unei decizii penale definitive prin care a

fost respins ca inadmisibil recursul formulat

împotriva unei sentințe de respingere

a

unei plângeri formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Mai mult,potrivit art. 391

C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de

contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e), fără citarea

părților, după care, constatând că cererea de

contestație este făcută în termenul

prevăzut de lege, că motivul pe care

se sprijină contestația este dintre cele

prevăzute

în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi

care sunt la dosar, admite în principiu

contestația și dispune citarea părților

interesate.

Din interpretarea per a

contrario a acestor dispoziții a rezultat că, cererea

de contestația în

anulare care nu cuprinde motivele (acestea trebuind să fie dintre cele

prevăzute limitativ în dispozițiile art. 386 C. proc. pen.) este inadmisibilă.

Pentru aceste

considerente, Curtea a respins ca inadmisibilă contestația în

anulare

formulată de petenta L.A.M., cu obligarea acesteia la

plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs

contestatoarea L.A.M

.

Analizând cauza, prin prisma dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen.

raportat la art. 385

1

C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil,

deoarece:

Normele de procedură penală sunt de strictă și

imediată aplicare, fiind

cunoscut și unanim acceptat caracterul activ al

legii de procedură penală, care

nu poate fi

examinat în raport cu data când s-a săvârșit infracțiunea, ca în cazul

legii

penale, ci cu data când se desfășoară acțiunea procesuală față de care legea de

procedură este activă.

Dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010

au modificat prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., în

sensul că hotărârea judecătorului, prin care acesta respinge plângerea

împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în

judecată, ca

inadmisibilă ori ca nefondată, este definitivă.

Rezultă, astfel, că sentința penală nr. 721 din

16 martie  2012 pronunțată de

Judecătoria

sectorului 4 București sub imperiul modificărilor legislative prevăzute

de Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu face

parte din categoria hotărârilor

supuse recursului.

În consecință, în baza aceluiași raționament,

nici decizia nr. 1178/R din

07 iunie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, prin

care

s-a respins, în mod legal, ca inadmisibil recursul promovat de către

petiționara L.A.M. împotriva sentinței penale nr. 721 din 16 martie 2012

pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București cât și decizia

penală nr. 1751/R din 18 septembrie 2012 a Curții

de Apel București - secția ll-a p

enală,

prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată

de către contestatoarea L.A.M. împotriva deciziei

penale nr.

1178/R din 07 iunie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a

penală, în

dosarul nr. 30452/4/2011 (1336/2012) nu este una dintre hotărârile care să

poată fi atacate cu recurs.

Potrivit art. 385

1

alin. (1) pct. e) C.

proc. pen., se poate formula recurs

numai

împotriva deciziilor care au fost pronunțate de curțile de apel ca instanțe

de apel, situație care nu se regăsește în cauza

analizată, ceea ce face ca, și din

acest

punct de vedere, recursul promovat de către petiționară să fie inadmisibil.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat

de contestatoarea L.A.M.

împotriva deciziei penale nr. 1751/R din 18

septembrie 2012 a Curții

de Apel București - secția ll-a penală.

Obligă

recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie

2013