ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2011

Asupra contestației în anulare de față, Pe calea deciziei penale nr. 134 din 18 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus: „Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L.I. împotriva deciziei penale nr. 1533/R din 07 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I p enală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă". În concret s-au evidențiat următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 1533/RI din 7 octombrie 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) raportat la art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul L.I.

împotriva deciziei penale nr. 796/R din 28 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 29056/301/2009. Decizând astfel, Curtea a constatat că decizia atacată a fost pronunțată de tribunal ca instanță de recurs fiind exceptată controlului judiciar ordinar pe calea recursului astfel cum acesta este stabilit de legiuitor prin dispozițiile art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. Conform dispozițiilor legale amintite pot fi atacate cu recurs doar "deciziile pronunțate ca instanțe de apel, de tribunale". în speță, prin decizia penală nr. 796/R din 28 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 155 din 12 mai 2010 a Judecătoriei sector 3 București pronunțată cu ocazia judecății în primă instanță a unei proceduri penale întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. Recursul declarat de petent împotriva deciziei penale nr. 1533/R din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, este de asemenea inadmisibil fiind respins ca atare conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) raportat la art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. Dispozițiile art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., prin voința legiuitorului, stabilesc în mod imperativ că pot fi atacate cu recurs doar "deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel'. Ori, în speță decizia atacată a fost pronunțată de Curte ca instanță de recurs iar legiuitorul nu a prevăzut și posibilitatea recursului la recurs ca modalitate de control judiciar ordinar în sensul dispozițiilor art. 385 1 C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent a fost obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Deși petentul s-a situat într-un cadru de inadmisibilitate în cererile formulate încă de la nivelul Curții de Apel, acesta a înțeles a promova expres și o „contestație în anulare" îndreptată împotriva ultimei decizii, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul 29056/301/2009. Mai mult, în susținerea unei astfel de contestații în anulare se formulează o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție - „deoarece sentințele de fond și de recurs sunt neconstituționale și abuzive cu rea credință în dauna mea și favorizarea ilegală a făptașilor intimați din dosar". În esență, contestația în anulare vizează aspectul că ar fi fost vătămat prin soluțiile judiciare pronunțate.

Dincolo de faptul că în cuprinsul contestației în anulare de față nu se invocă cazuri dintre cele prev. de art. 386 C. proc. pen., este de observat circuitul procesual derulat în speța de față, cu așezarea petentului într-o poziție de inadmisibilitate în a-i fi abordat recursul încă de la nivelul Curții de Apel, cu atât mai mult la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță de judecată în fața căreia procesual petentul nici nu putea ajunge. A promova astfel o contestație în anulare raportat la o decizie în care nu s-a constatat altceva decât inadmisibilitatea căii de atac exercitate este evident un palier de discuție ce nu poate conduce decât tot la inadmisibilitatea căii de atac extraordinare întrebuințate.

În același plan, dincolo de împrejurarea că în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale nu avem niciun fel de element juridic sau legătură care să fie specifice unei astfel de petiții, este de evidențiat că plasarea cererii în cadrul susținerii unei căi de atac extraordinare ce este inadmisibilă, nu poate să conducă, implicit, decât la împrejurarea juridică că este neavenită. Așa fiind, pe coordonate de inadmisibilitate, cererea de sesizare a Curții Constituționale, contestația în anulare vor fi respinse. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale reținând că excepția invocată de contestator este inadmisibilă. Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul L.I. împotriva deciziei penale nr. 134 din 18 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2011.