ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1566/2012

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 238 din 03 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria sectorului

1 București, secția penală, în Dosarul nr. 10273/299/2010, în baza art. 461 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la

executare formulată de contestatoarea C.I. împotriva sentinței penale nr. 924

din 05 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria sector 1 București în Dosarul nr.

17376/299/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 182/R din 10

februarie 2009 a Tribunalului București, secția I penală.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea a fost obligată la plata

sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

cererea adresată Tribunalului București și înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului

1 București sub nr. 17602/3/2009, petenta C.I. a formulat contestație la

executare împotriva deciziei penale nr. 182/R din 10 februarie 2009 pronunțată

de Tribunalul București , secția I penală, în Dosarul nr. 17376/299/2008.

În

motivarea cererii, petenta a arătat că în Dosarul nr. 17376/299/2008 al

Judecătoriei sectorului 1 București, soluționat definitiv prin decizia penală nr.

182/R din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București , secția I penală,

a fost obligată în mod nejustificat la plata sumei de 110 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Prin

decizia penală nr. 124/R din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul

București în Dosarul nr. 17602/3/2009, a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, cu

motivarea că petenta a formulat contestație la executare privind obligarea sa

la cheltuieli judiciare într-un dosar al Judecătoriei sectorului 1 București,

care, prin urmare, este instanța competentă să soluționeze cererea petentei.

În

urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1

București la data de 15 martie 2010 sub nr. 10273/299/2010.

Analizând

actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin

sentința penală nr. 924/05 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului

1 București în Dosarul nr. 17376/299/2008 a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petenta C.I. în baza art. 278

1

C. proc. pen.

și a fost menținută Ordonanța nr. 10501/P/2007 din data de 15 mai 2008 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, fiind obligată

petenta la plata sumei de 60 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva

acestei hotărâri, petenta C.I. a declarat recurs, iar prin decizia penală nr.

182/R din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

a fost respins ca nefondat recursul astfel declarat și a fost obligată

recurenta la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Instanța

a reținut că, în cauză, petentă a înțeles să formuleze contestație la

executare, motivând că în mod nejustificat ar fi fost obligată la plata

respectivelor cheltuieli judiciare către stat.

În

ședința din data de 16 februarie 2011, la solicitarea instanței de a face

precizări cu privire la cererea formulată, în sensul de a arăta dacă este

nemulțumită de faptul că a fost obligată prin hotărâre la plata unor sume cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, contestatoarea a arătat că își

întemeiază cererea pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și

a insistat în soluționarea acesteia.

Analizând

cererea formulată, în raport de susținerile contestatoarei, instanța a reținut

că pe calea contestației la executare se soluționează numai incidentele ivite

în momentul punerii în executare sau al executării unei hotărâri judecătorești,

iar motivele pentru care se poate exercita contestație la executare sunt expres

și limitativ prevăzute de art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen.

Raportat

la cele expuse mai sus, instanța a constatat că motivul invocat de petentă,

respectiv faptul că prin sentința penală contestată și prin decizia penală prin

care acesta a rămas definitivă a fost obligată în mod nejustificat la plata

unei sume totale de 110 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

vizează o chestiune de fond, care a fost soluționată cu autoritate de lucru judecat

prin hotărârile vizate de petentă și nu se încadrează în niciunul din cazurile

prev. de art. 461 C. proc. pen. în care se poate formula contestație la

executare.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petentă C.I., solicitând - în esență -

exonerarea de plată pentru suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin

decizia penală nr. 475/R din 15 aprilie 2011, Tribunalul București, secția I penală

a respins, ca nefondat, recursul petentei C.I. formulat împotriva sentinței

penale nr. 238 din 03 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București,

secția penală, în Dosarul nr. 10273/299/2010, pe care a obligat-o la 100 RON

cheltuieli judiciare statului.

Examinând

hotărârea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, conform art. 385

6

C. proc. pen., Tribunalul a constatat că recursul este nefondat.

S-a

reținut că potrivit art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării

hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a)

când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;

b)

când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în

hotărârea de condamnare;

c)

când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo

împiedicare la executare;

d)

când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de

stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în

cursul executării.

Față

de textul de lege menționat, Tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de

fond a constatat temeinic și legal faptul că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Astfel,

s-a reținut că, fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele

privind executarea, art. 461 C. proc. pen. a prevăzut expres cazurile în care

poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora,

legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin

care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor

definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea

hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări

în ceea ce privește soluția.

Împotriva

acestei decizii, petenta C.I. a înțeles să promoveze un nou recurs.

În

cuprinsul cererii prin care a contestat ca netemeinică și nelegală decizia

penală nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, petenta a susținut că pentru termenul de judecată când a fost dată

respectiva decizie, procedura de citare în ceea ce o privește a fost

îndeplinită doar la reședința sa și, totodată, la respectivul termen nu s-a

putut prezenta și nici nu a putut anunța instanța, fiindu-i astfel încălcat

dreptul la apărare și la un proces echitabil.

La

termenul de judecată din 30 septembrie 2011, reprezentantul Ministerului Public

a invocat excepția inadmisibilității recursului promovat de petenta C.I. în

raport cu împrejurarea că această cale de atac a fost declarată împotriva unei

hotărâri definitive.

Prin

decizia penală nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

I penală, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost

respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta contestatoare C.I.

împotriva deciziei nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în Dosarul nr. 10273/29/2010.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată recurenta

contestatoare la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Examinând

actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, curtea de apel a

constatat că decizia penală nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, contestată de către petenta C.I. este o

hotărâre definitivă în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., fiind pronunțată de Tribunal, ca instanță de recurs, potrivit

competenței materiale a instanței respective (reglementată de art. 27 pct. 3 C.

proc. pen.).

S-a

reținut astfel că, în condițiile în care orice hotărâre penală intrată în

puterea lucrului definitiv judecat nu mai este susceptibilă de a fi atacată

prin intermediul unei căi ordinare de atac, recursul declarat de petenta

contestatoare C.I. împotriva deciziei nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 10273/29/2010

constituie o cale de atac neprevăzută de lege.

Împotriva

deciziei penale nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția I penală, a declarat recurs contestatoarea C.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Înalta

Curte, examinând recursul declarat de contestatoare, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru

considerentele care urmează.

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură

penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate

persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul

de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse

examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora,

termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea

hotărârilor.

Dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate

cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și

limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.

În

speță, contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 1846/R

din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, hotărâre

care, însă, este definitivă.

Astfel,

dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele

prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de

atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru

aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

contestatoarea C.I.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE,

ÎN

NUMELE LEGII,

D

E C I D E:

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.I. împotriva deciziei

penale nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 mai 2012.