ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1566/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 238 din 03 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, secția penală, în Dosarul nr. 10273/299/2010, în baza art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea C.I. împotriva sentinței penale nr. 924 din 05 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria sector 1 București în Dosarul nr. 17376/299/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 182/R din 10 februarie 2009 a Tribunalului București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București și înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 17602/3/2009, petenta C.I. a formulat contestație la executare împotriva deciziei penale nr. 182/R din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București , secția I penală, în Dosarul nr. 17376/299/2008. În motivarea cererii, petenta a arătat că în Dosarul nr. 17376/299/2008 al Judecătoriei sectorului 1 București, soluționat definitiv prin decizia penală nr. 182/R din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București , secția I penală, a fost obligată în mod nejustificat la plata sumei de 110 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 124/R din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 17602/3/2009, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, cu motivarea că petenta a formulat contestație la executare privind obligarea sa la cheltuieli judiciare într-un dosar al Judecătoriei sectorului 1 București, care, prin urmare, este instanța competentă să soluționeze cererea petentei. În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 15 martie 2010 sub nr. 10273/299/2010. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 924/05 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 17376/299/2008 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.I.

în baza art. 278 1 C. proc. pen. și a fost menținută Ordonanța nr. 10501/P/2007 din data de 15 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, fiind obligată petenta la plata sumei de 60 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri, petenta C.I. a declarat recurs, iar prin decizia penală nr. 182/R din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respins ca nefondat recursul astfel declarat și a fost obligată recurenta la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut că, în cauză, petentă a înțeles să formuleze contestație la executare, motivând că în mod nejustificat ar fi fost obligată la plata respectivelor cheltuieli judiciare către stat.

În ședința din data de 16 februarie 2011, la solicitarea instanței de a face precizări cu privire la cererea formulată, în sensul de a arăta dacă este nemulțumită de faptul că a fost obligată prin hotărâre la plata unor sume cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, contestatoarea a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și a insistat în soluționarea acesteia. Analizând cererea formulată, în raport de susținerile contestatoarei, instanța a reținut că pe calea contestației la executare se soluționează numai incidentele ivite în momentul punerii în executare sau al executării unei hotărâri judecătorești, iar motivele pentru care se poate exercita contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 461 lit. a) – d) C. proc.

pen. Raportat la cele expuse mai sus, instanța a constatat că motivul invocat de petentă, respectiv faptul că prin sentința penală contestată și prin decizia penală prin care acesta a rămas definitivă a fost obligată în mod nejustificat la plata unei sume totale de 110 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, vizează o chestiune de fond, care a fost soluționată cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile vizate de petentă și nu se încadrează în niciunul din cazurile prev. de art. 461 C. proc. pen. în care se poate formula contestație la executare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentă C.I., solicitând - în esență - exonerarea de plată pentru suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin decizia penală nr. 475/R din 15 aprilie 2011, Tribunalul București, secția I penală a respins, ca nefondat, recursul petentei C.I. formulat împotriva sentinței penale nr. 238 din 03 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, secția penală, în Dosarul nr. 10273/299/2010, pe care a obligat-o la 100 RON cheltuieli judiciare statului. Examinând hotărârea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, conform art. 385 6 C. proc. pen., Tribunalul a constatat că recursul este nefondat. S-a reținut că potrivit art. 461 C. proc.

pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. Față de textul de lege menționat, Tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a constatat temeinic și legal faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 461 C. proc.

pen. Astfel, s-a reținut că, fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, art. 461 C. proc. pen. a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția. Împotriva acestei decizii, petenta C.I. a înțeles să promoveze un nou recurs.

În cuprinsul cererii prin care a contestat ca netemeinică și nelegală decizia penală nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, petenta a susținut că pentru termenul de judecată când a fost dată respectiva decizie, procedura de citare în ceea ce o privește a fost îndeplinită doar la reședința sa și, totodată, la respectivul termen nu s-a putut prezenta și nici nu a putut anunța instanța, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil. La termenul de judecată din 30 septembrie 2011, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității recursului promovat de petenta C.I. în raport cu împrejurarea că această cale de atac a fost declarată împotriva unei hotărâri definitive.

Prin decizia penală nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta contestatoare C.I. împotriva deciziei nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 10273/29/2010. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată recurenta contestatoare la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, curtea de apel a constatat că decizia penală nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, contestată de către petenta C.I.

este o hotărâre definitivă în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind pronunțată de Tribunal, ca instanță de recurs, potrivit competenței materiale a instanței respective (reglementată de art. 27 pct. 3 C. proc. pen.). S-a reținut astfel că, în condițiile în care orice hotărâre penală intrată în puterea lucrului definitiv judecat nu mai este susceptibilă de a fi atacată prin intermediul unei căi ordinare de atac, recursul declarat de petenta contestatoare C.I. împotriva deciziei nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 10273/29/2010 constituie o cale de atac neprevăzută de lege. Împotriva deciziei penale nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs contestatoarea C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de contestatoare, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice. Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului. În speță, contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, hotărâre care, însă, este definitivă. Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.I. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.I. împotriva deciziei penale nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.