ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 127/A din data de 13 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7014/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul B.M. împotriva sentinței penale nr. 603/F din data de 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și a obligat recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență că, prin ordonanța din data de 26 februarie 2013, dată în Dosarul nr. 1364/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 lit. b), d) și a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții: S.D. (fost primar al orașului Mihăilești), N.G. (director al SC A. SA Mihăilești), S.Ș., I.S., notar public, H.R., notar public și P.D. (fost comandant al Poliției Orașului Mihăilești și adjunct Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu).

Această ordonanță a fost comunicată petentului la data de 03 iulie 2013, acesta semnând personal pe adresa de comunicare faptul că a primit la data de 03 iulie 2013 ora 12.00 un exemplar al ordonanței din data de 26 februarie 2013 (fila 17 DUP).

Împotriva acestei ordonanțe petentul a formulat plângere la data de 11 iulie 2013, conform datei de înregistrare a plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, primind număr de înregistrare nr. 2471/II/2/2013, respectând termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Rezoluția pronunțată la data de 01 august 2013 prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a soluționat plângerea formulată de petent, în sensul respingerii, ca neîntemeiată.

Soluția a fost comunicată petentului la adresa indicată în plângere, din București, Bd. Magheru, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, termenul de păstrare expirând la data de 19 august 2013 întrucât destinatarul - petentul din cauză - nu s-a prezentat în vederea ridicării comunicării, a fost restituită emitentului.

Petentul a introdus plângerea la Curtea de Apel București la data de 23 octombrie 2013.

Prin sentința penală nr. 603/F din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul B.M., împotriva ordonanței nr. 1364/P/2011 din data de 26 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin rezoluția nr. 2471/II-2/2013 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul B.M., înaintat la data de 28 ianuarie 2014 la înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, înregistrat sub nr. 7014/2/2013.

Instanța a recalificat calea de atac ca fiind apel și l-a respins, ca inadmisibil.

Pentru a dispune astfel, în esență instanța a făcut trimitere la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

S-a reținut că procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

De asemenea a reținut că, soluționarea de către instanță a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată era reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. anterior.

Potrivit art. 278

1

alin. 10 C. proc. pen. anterior, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.

În cauză s-a constatat că petentul B.M. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive, legea neprevăzând posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, investind instanța cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate, aceasta nefiind admisibilă potrivit dreptului comun.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Astfel, exercitarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva acestei decizii, la data de 22 noiembrie 2014, a formulat contestație în anulare B.M.

Invocând dispozițiile art. 426 lit. d) C. proc. pen. a solicitat, admiterea contestației, anularea deciziei penale contestate, susținând că unul dintre judecători, fără a-i indica numele, care a soluționat hotărârea contestată se află într-un caz de incompatibilitate.

Înalta Curte având în vedere dispozițiile reglementate în Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală apreciază calea de atac formulată de petentul B.M. ca fiind un apel împotriva unei decizii pronunțate în apel de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În acest sens reține că, prin decizia nr. 127/A din data de 13 mai 2014 pronunțată în Dosarul nr. 7014/2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul B.M. împotriva sentinței penale nr. 603/F din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care a fost respinsă, ca tardivă plângerea.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, pot fi atacate cu apel, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste considerente, apelul formulat de contestatorul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 127/A din 13 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7014/2/2013 urmează să fie respins ca inadmisibil și va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul B.M. împotriva deciziei penale nr. 127/A din 13 mai 2014, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7014/2/2013.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2015.