ÎCCJ, Decizia nr. 71/2014

Asupra cererii de apel de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 174, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 20 februarie 2014, în Dosarul nr. 2236/1/2013, a fost respinsă, ca tardivă plângerea formulată de petentul Z.C.F. împotriva ordonanței din 16 noiembrie 2012 dispusă în Dosarul nr. 82/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare , fiind obligat petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., după respingerea plângerii formulate conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, persoana vătămată poate formula plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la instanța căreia i-ar revenii, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Din actele dosarului a rezultat că soluția procurorului șef cu privire la plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată acestuia la data de 3 ianuarie 2013, precum și la data de 11 februarie 2013. Petentul a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 08 martie 2013, cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzut de textul de lege, în raport cu ambele date la care i s-a comunicat soluția procurorului șef.

Procedând în acest mod, s-a considerat că petentul nu a respectat reglementările stricte prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care plângerea a fost respinsă, ca tardivă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul Z.C.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători la data de 25 aprilie 2014, sub nr. 1645/1/2014.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că apelul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui vizând liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Din examinarea actelor aflate la dosar se constată că, în cauză, hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 20 februarie 2014, așadar după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., fiind însă incidente dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) din vechiul C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea formulată împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constatând că hotărârea atacată este definitivă, nefiind suspusă căilor de atac ordinare, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul Z.C.F. împotriva sentinței penale nr. 174 din 20 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2236/1/2013 și va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul Z.C.F. împotriva sentinței penale nr. 174 din 20 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2236/1/2013. Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 iunie 2014.