ÎCCJ, Decizia nr. 71/2014

Asupra

cererii de apel de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 174, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data

de 20 februarie 2014, în Dosarul nr. 2236/1/2013, a fost respinsă,

ca tardivă plângerea formulată

de petentul Z.C.F. împotriva ordonanței din 16 noiembrie 2012 dispusă în Dosarul

nr. 82/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția Parchetelor Militare

, fiind obligat petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această hotărâre Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a constatat că, potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

după

respingerea plângerii formulate conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, persoana vătămată poate formula

plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului

de rezolvare, la instanța căreia i-ar revenii, potrivit legii, competența

să judece cauza în primă instanță.

Din

actele dosarului a rezultat că soluția procurorului șef cu privire la

plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

a fost comunicată acestuia la data de 3 ianuarie 2013, precum și la data de

11 februarie 2013.

Petentul

a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data

de 08 martie 2013, cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzut de textul

de lege, în raport cu ambele date la care i s-a comunicat soluția procurorului

șef.

Procedând

în acest mod, s-a considerat că petentul nu a respectat reglementările stricte prevăzute

de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care plângerea a fost

respinsă, ca tardivă.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel petentul Z.C.F., cauza fiind înregistrată

pe rolul Completului de 5 Judecători la data de 25 aprilie 2014, sub nr. 1645/1/2014.

Înalta

Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că apelul este inadmisibil, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui vizând liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală,

respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem

coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine

așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile

legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Din

examinarea actelor aflate la dosar se constată că, în cauză, hotărârea atacată a

fost pronunțată la data de 20 februarie 2014, așadar după intrarea în vigoare a

noului C. proc. pen., fiind însă incidente dispozițiile tranzitorii cuprinse în

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora plângerile împotriva soluțiilor

procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării

în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit

legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) din vechiul C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul

soluționează plângerea formulată împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului

de netrimitere în judecată este definitivă.

Pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constatând că

hotărârea atacată este definitivă, nefiind suspusă căilor de atac ordinare, va respinge,

ca inadmisibil, apelul declarat de petentul Z.C.F. împotriva sentinței penale

nr. 174 din 20 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2236/1/2013 și va obliga apelantul

petent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

I S P U N E

Respinge,

ca inadmisibil, apelul declarat de petentul Z.C.F. împotriva sentinței penale

nr. 174 din 20 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2236/1/2013.

Obligă

apelantul petent la plata sumei de 200

RON cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 16 iunie 2014.