ÎCCJ, Decizia nr. 54/2011

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1898 din 23

noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.P.F. împotriva

Rezoluției nr. 7163/3263/VII 1-1 din 6 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat, cu motivarea că plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei

soluții de neîncepere a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres și

limitativ de dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva

acestei sentințe, petentul A.P.F. a declarat recurs.

Examinând

hotărârea atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 C.

proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a

ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face

plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a

modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Rezultă așadar,

din cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei

vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în

judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art.

275 - 278 C. proc. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată

înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului

judecătoresc reglementat de prevederile art. 278

1

C. proc. pen.,

întrucât nu privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror,

iar din examinarea actelor dosarului rezultând că Parchetul de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere

în judecată.

Invocarea de

către recurentul petent a prevederilor art. 278

1

C. proc. pen., este

greșită, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., deoarece petentul nu a făcut dovada existenței unei rezoluții de

neîncepere a urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a

investit instanța de fond .

Criticile

recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și

demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petentul A.P.F. împotriva Sentinței nr. 1898 din 23 noiembrie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7599/1/2010.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.P.F. împotriva Sentinței nr. 1898 din

23 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 7599/1/2010.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.