ÎCCJ, Decizia nr. 469/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1532 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 701/59/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva ordonanței nr. 4587/VIII/1/2010 din 17 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: La data de 14 mai 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea petentului A.P.G., formulată împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a solicitat recuzarea acestuia pe motiv că procurorul general a soluționat o plângere formulată în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., împotriva unor judecători, deși nu avea o asemenea competență. Prin ordonanța din 17 mai 2010 din dosarul nr. 4587/VIII/1/2010 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare.

Împotriva acestei ordonanțe petentul a formulat plângere în fața judecătorului, plângere care a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, sub nr. 701/59/2010. Prin sentința penală nr. 162/PI din 14 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 42 C. proc. pen., și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă de către Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin sentința nr. 1532 din 18 octombrie 2010, cu motivarea că plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe, petentul A.P.G. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc.

pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Rezultă așadar, din cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de prevederile art. 278 1 C. proc. pen., întrucât nu privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea actelor dosarului a rezultat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere în judecată.

Invocarea de către recurentul petent a prevederilor art. 278 1 C. proc. pen., este greșită, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., deoarece petentul nu a făcut dovada existenței unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a investit instanța de fond. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva sentinței nr. 1532 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 701/59/2010. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva sentinței nr. 1532 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 701/59/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.