ÎCCJ, Decizia nr. 474/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

1360 din 6 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 9729/1/2009 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petentul P.A. împotriva rezoluției nr. 8987/4357/VIII/1/2009 din 28

septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

introdusă la data de 11 decembrie 2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție,

petentul P.A. a formulat plângere împotriva rezoluției din 28 septembrie 2009

dată în dosarul nr. 8987/4357/VIII/1/2009 de procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și împotriva Ordonanței nr. 2135/1251/VIII/1/2008

din 15 aprilie 2008, date de același procuror penal.

În motivarea

plângerii, petentul a învederat că rezoluția și ordonanța atacate au fost date

cu încălcarea drepturilor persoanelor vătămate în urma evenimentelor din

municipiul Târgu Mureș, care au avut loc în data de 21 decembrie 1989, că sunt

urmarea unor ingerințe nejustificate venite din mediul politic și militar

apropiat instigatorilor, făptuitorilor și complicilor care au comis infracțiuni

grave în perioada decembrie 1989-iunie 1990.

S-a mai arătat în

motivarea plângerii că probatoriul administrat în cauză este insuficient, că

aspectele de fond reclamate au fost omise, iar motivarea acestor soluții este

confuză, motiv pentru care petentul a solicitat infirmarea rezoluției date de

procurorul general, refacerea actelor de procedură și cercetare amănunțită a

cauzelor care au determinat evenimentele din perioada menționată.

Plângerea a fost

respinsă ca inadmisibilă de către Secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin sentința nr. 1360 din 6 septembrie 2010, cu motivarea că

plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere

a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe, petentul P.A. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc.

pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori

după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în

termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Rezultă așadar, din

cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei

vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în

judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul

art. 275-278 C. proc. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc

reglementat de prevederile art. 278

1

C. proc. pen., întrucât nu

privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din

examinarea actelor dosarului rezultând că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere în

judecată.

Invocarea de către recurentul

petent a

prevederilor

art. 278

1

C. proc. pen., este greșită, întrucât, astfel cum s-a

arătat, nu sunt incidente dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

deoarece petentul nu a făcut dovada existenței unei rezoluții de neîncepere a

urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a investit

instanța de fond.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul

P.A.

împotriva sentinței nr. 1360 din

6 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 9729/1/2009.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 400 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul P.A. împotriva sentinței nr. 1360 din 6

septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 9729/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.