ÎCCJ, Decizia nr. 339/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursurilor

de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1850 din 18 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată

de petenții C.G. și C.I. împotriva rezoluției din 5 noiembrie 2009 dată în

dosarul nr. 56/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Târgu Mureș; a

fost menținută rezoluția atacată, iar petenții obligați la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de

15 iunie 2010, petiționarii C.G. și C.I. au înaintat Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție plângere împotriva rezoluției nr.

55/II-2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului șef al Secției de combatere a

corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, constatând că plângerea a fost greșit îndreptată, în conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., a trimis-o spre

competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu adresa nr.

1045/C/2010 din 2 iulie 2010.

Verificând

rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

prima instanță a constatat că petiționarii C.G. și C.I. au sesizat organele de

urmărire penală cu privire la faptul că în cursul lunii mai 2009, I.S. ar fi

remis suma de 20 000 Euro judecătorului P.U. de la Curtea de Apel Târgu Mureș pentru a pronunța o soluție care să-i fie favorabilă în dosarul

civil nr. 5515/325/2007, având ca obiect acțiunea petiționarilor împotriva

pârâtului N.V.C. prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină

loc de contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Timișoara, cu intabularea

dreptului de proprietate sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1000 Euro/zi

de întârziere, până la data perfectării actelor autentice.

Susținerile

denunțătorilor nu au fost confirmate în urma verificărilor efectuate de

procuror, astfel că, prin rezoluția nr. 56/P/2009 din 5 noiembrie 2009,

Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Târgu Mureș, a dispus, în

temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de S.I. (fost C.) pentru infracțiunea

prevăzută de art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art.

255 alin. (1) C. pen. și față de U.P. pentru infracțiunea prevăzută de art. 6,

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

La

data de 18 februarie 2010, petiționarii au formulat plângere împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În

termen legal, prin rezoluția nr. 55/II-2/2010 din 26 februarie 2010, procurorul

șef al Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarilor, potrivit

dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.

Deși

petiționarii au formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. abia la 15 iunie 2010, prima instanță a constatat că efectuarea

corespondenței cu aceștia a fost viciată, parchetului restituindu-i-se

comunicările făcute la adresa indicată de petenți (fila 177 dosar urmărire

penală) și, întrucât în cauză nu există dovezi cu privire la data la care

persoanele vătămate au luat la cunoștință despre conținutul rezoluției nr.

55/II-2/2010 din 26 februarie 2010, a fost apreciată plângerea ca fiind făcută

în termen legal.

Persoanele

vătămate au susținut că procurorul nu a analizat corespunzător materialul

probator administrat, neluându-se în considerare legătura dintre afirmațiile de

mituire ale lui S. și obținerea de către acesta a hotărârii judecătorești

favorabile lui din partea judecătorului U.P. și nici mobilul care l-ar fi putut

determina pe S. să dea mită; s-a solicitat admiterea plângerii, desființarea

rezoluției atacate și, pe fond, trimiterea cauzei la procuror în vederea

redeschiderii urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art. 278

1

pct. 8 lit. b) C. proc. pen.

Prima

instanță a reținut că plângerea este nefondată, din actele premergătoare

efectuate în cauză de procuror nerezultând indicii de săvârșire a vreunei fapte

penale de către S.I. și U.P.

În

susținerea denunțului lor, petiționarii C.G. și C.I. au arătat că la data de 19

mai 2009, S.I. ar fi afirmat față de două persoane că la Târgu Mureș a obținut o soluție favorabilă părților, dând mită judecătorului U.P. 20.000 Euro.

Decizia

nr. 1260/R din 20 mai 2009 pronunțată în dosarul civil nr. 5515/325/2007 al

Curții de Apel Târgu Mureș, în complet de 3 judecători, președinte fiind U.P.,

au fost menținute soluțiile pronunțate în fond (sentința nr. 9847 din 10

octombrie 2007 a Judecătoriei Timișoara) și în apel (decizia nr. 215/6/A din 19

martie 2008 a Tribunalului Timiș) prin care acțiunea formulată de reclamanți

fusese respinsă ca nefondată.

Prin

încheierea nr. 276 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara a dispus

scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Târgu Mureș ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de

petiționari.

S-a

constatat că susținerile petiționarilor, ca și cele ale persoanelor audiate la

cererea lor, nu au făcut dovada existenței faptelor de dare și luare de mită,

astfel că, în mod întemeiat, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

În

cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale, astfel că nici nu se putea

solicita, urmare desființării rezoluției atacate, redeschiderii acesteia,

astfel cum au cerut petenții prin plângerea formulată, neexistând temeiuri de

admitere a plângerii și de trimitere a cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale, existența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. fiind just stabilită

de către procuror, rezoluția atacată fiind legală și temeinică.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petenții; recursurile nu

au fost motivate.

Analizând

cauza sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. se constată că recursurile sunt nefondate și vor fi respinse, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții

pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni

și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii

în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile prevăzute de norma indicată.

În

cauza dedusă judecății petenții au formulat plângere penală împotriva

președintelui completului de judecată care a soluționat, în recurs, o cauză

civilă privind pe petenți și, de asemenea, împotriva intimatului S.I., motivat

de împrejurarea că acest din urmă intimat ar fi dat mită suma de 20000 Euro

președintelui completului de judecată (intimatul judecător U.P.) pentru ca

acesta să pronunțe o hotărâre în favoarea sa.

Din

verificarea actelor dosarului se constată că în mod corect procurorul, pe baza

actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat

că faptele reclamate nu există, cercetările efectuate neconfirmând susținerile

– de altfel subiective și nedovedite, ale petenților. Nemulțumirile acestora

față de hotărârea pronunțată într-o cauză civilă în care petenții au fost părți

trebuiau exprimate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de legea

procesual civilă, care nu pot fi substituite și nici completate prin formularea

plângerii penale, care este o instituție distinctă, cu o finalitate diferită.

Așa

fiind, se constată că aserțiunile petenților privind pretinsa comitere de către

intimați a infracțiunilor de dare, respectiv luare de mită, nu s-au confirmat,

astfel încât, în mod just față de aceștia s-a dispus o soluție de netrimitere

în judecată. Totodată, în mod just prima instanță, dând o evaluare proprie

justă materialului dosarului, plângerii petenților și rezoluției atacate

potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a apreciat

că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de către procuror se impune

a fi menținută, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

argumentată.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petenții C.G. și C.I. împotriva sentinței

nr. 1850 din 18 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5958/1/2010.

Obligă recurenții

petenți la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.