ÎCCJ, Decizia nr. 24/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1964 din 20 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.I. împotriva rezoluției nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A.A., din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 și art. 289 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 3457/1761/II-2/2009 din 15 aprilie 2009. Procurorii au reținut că aspectele invocate de denunțător nu au corespondent și nici susținere în realitatea probată, în sensul că faptele pretins săvârșite de magistratul reclamat nu există.

În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1964 din 20 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul G.I. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat A.A. , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 și art. 289 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că petentul G.I., apărător al inculpatului C.I. a formulat denunț împotriva procurorului anchetator A.A., susținând că martorul cu identitate protejată, T.M., a declarat că nu îl știe după fizic pe C.I., dar l-a recunoscut după planșa foto prezentată de intimată, astfel încât există suspiciunea că organul de urmărire penală a denaturat conținutul procesului verbal.

Înalta Curte constată, de asemenea, că indiferent de poziția adoptată de martorul T.M., petentul avea posibilitatea de a se plânge de soluția adoptată potrivit dispozițiilor art. 275 C. proc. pen., iar nu să formuleze plângere penală împotriva procurorului de caz. Pe de altă parte, martorul T.M. nu este singurul martor audiat, în cauză fiind mai mulți martori care îl acuză pe inculpatul C.I. de proxenetism, de faptul că face parte dintr-o rețea de traficanți. Mai mult decât atât, denunțul a fost formulat la aproximativ 4 ani de la presupusa vătămare adusă intereselor inculpatului C.I., iar denunțătorul G.I. nici nu a figurat printre apărătorii care l-au asistat pe inculpat în faza de urmărire penală.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele reclamate sunt speculative, fiind evidentă lipsa oricărui indiciu privind existența unor acte de instigare la mărturie mincinoasă sau de fals intelectual. Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 și art. 289 C. pen. , în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul G.I. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.I. împotriva sentinței nr. 1964 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4060/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.