ÎCCJ, Decizia nr. 24/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1964

din 20 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.I. împotriva

rezoluției nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a

menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror

A.A., din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, Structura Centrală

, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 și art. 289

C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 3457/1761/II-2/2009

din 15 aprilie 2009.

Procurorii au reținut

că aspectele invocate de denunțător nu au corespondent și nici susținere în

realitatea probată, în sensul că faptele pretins săvârșite de magistratul

reclamat nu există.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1964

din 20 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența

unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul G.I. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat A.A.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de

art. 25 raportat la

art. 260 și art. 289 C. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că petentul

G.I.,

apărător al inculpatului C.I. a formulat denunț împotriva procurorului

anchetator A.A., susținând că martorul cu identitate protejată, T.M., a

declarat că nu îl știe după fizic pe C.I., dar l-a recunoscut după planșa foto

prezentată de intimată, astfel încât există suspiciunea că organul de urmărire

penală a denaturat conținutul procesului verbal.

Înalta Curte constată, de asemenea, că

indiferent de poziția adoptată de martorul T.M., petentul avea posibilitatea de

a se plânge de soluția adoptată potrivit dispozițiilor art. 275 C. proc. pen.,

iar nu să formuleze plângere penală împotriva procurorului de caz.

Pe de altă parte, martorul T.M. nu

este singurul martor audiat, în cauză fiind mai mulți martori care îl acuză pe

inculpatul C.I. de proxenetism, de faptul că face parte dintr-o rețea de

traficanți.

Mai mult decât atât, denunțul a fost

formulat la aproximativ 4 ani de la presupusa vătămare adusă intereselor

inculpatului C.I., iar denunțătorul G.I. nici nu a figurat printre apărătorii

care l-au asistat pe inculpat în faza de urmărire penală.

În concluzie, Înalta Curte constată că

aspectele reclamate sunt speculative, fiind evidentă lipsa oricărui indiciu

privind existența unor acte de instigare la mărturie mincinoasă sau de fals

intelectual.

Deoarece

din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul

magistrat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi săvârșit acte cărora

să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de

art.

25 raportat la art. 260 și art. 289 C. pen.

, în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este

legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de petentul G.I. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul G.I. împotriva sentinței nr. 1964 din

20 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4060/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.