ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 180 din data de 25 februarie 2014 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 431 N.C.P.P. a respins, ca inadmisibilă în principiu cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL împotriva deciziei penale nr. 2186 din 26 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3008/202/2012.

A obligat contestatoarea la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, la data de 18 decembrie 2013, sub nr. 8265/2/2013, petenta SC M. SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 2186/26 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3008/202/2012, întemeiată în drept pe disp. „art. 386 lit. e)

2

C. proc. pen., în sensul că inculpatul nu a fost ascultat".

S-a mai reținut că, prin decizia penală nr. 2186 din 26 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3008/202/2012, s-au decis următoarele:

„În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-parte civilă SC M. SRL, împotriva sentinței penale nr. 111 din 28 martie 2013 a Judecătoriei Călărași.

În baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, atât împotriva încheierii de ședință din data de 07 noiembrie 2012, cât și împotriva sentinței penale nr. 111 din 28 martie 2013, ambele pronunțate de Judecătoria Călărași.

Casează atât încheierea de ședință din data de 07 noiembrie 2012, cât și sentința penală nr. 111/28 martie 2013, ambele pronunțate de Judecătoria Călărași și rejudecând pe fond, respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta SC M. SRL împotriva Ordonanței nr. 176 din 12 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, cât și a Ordonanței nr. 459/II//2/2011 din data de 10 octombrie 2011 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta-parte civilă la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, aferente recursului formulat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat Ispas G.V., va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, aferente recursului declarat de parchet, vor rămâne în sarcina statului".

Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că: Prin Ordonanța nr. 176/P/2011 din 12 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, procurorul de caz a dispus mai multe soluții de netrimitere în judecată, respectiv scoaterea de sub urmărire penală a numitului I.G.V., cu privire la infracțiunile prav. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.; art. 246 C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen.; precum și neînceperea urmăririi penale cu privire la infracțiunile prav. de art. 220 alin. (1) C. pen. și art. 271 C. pen., cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora (art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d); art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d C. proc. pen.).

Prin sentința nr. 126/2012, Judecătoria Călărași a respins plângerea împotriva acestei soluții pronunțate de parchet.

Ulterior, s-a formulat o altă cerere, care a fost calificată de către judecătorul fondului, drept o plângere împotriva acestei soluții și, prin încheierea din 07 noiembrie 2012 s-a admis plângerea și s-a reținut cauza spre soluționare.

Urmare a declarației de abținere, conform recursului în interesul legii, cauza s-a repartizat aleatoriu altui judecător care a pronunțat sentința atacată prin prezentul recurs, prin care s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., pentru nelegala sesizare a instanței - apreciindu-se că raportat la acea autoritate de lucru judecat și la împrejurarea că din încheierea din data de 07 noiembrie 2012, nici măcar nu se înțelege pentru ce fapte, pentru ce încadrări juridice ar trebui să se efectueze cercetări, aceasta ar fi soluția cea mai corectă.

La termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel București a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Analizând contestația în anulare formulată de petenta contestatoare SC M. SRL și având în vedere dispozițiile legale din care rezultă obligativitatea instanței de a examina admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, s-a constatat și reținut că aceasta este inadmisibilă în principiu.

Astfel, față de motivul pentru care a fost formulată, această cale extraordinară de atac nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar cu privire la susținerea că inculpatul nu a fost audiat, fără să se aibă în vedere faptul că nu exista niciun inculpat în acea cauză și, chiar dacă ar fi fost un inculpat în cauza respectivă, această ascultare și acest caz de anulare nu putea să fie invocat decât de către inculpatul respectiv și nu de persoana care are poziția adversă în proces.

Drept urmare, s-a apreciat că decizia împotriva căreia a fost formulată prezenta cale extraordinară de atac este legală și temeinică.

împotriva acestei hotărâri, a formulat apel contestatoarea SC M. SRL, solicitând, admiterea apelului și obligarea părții civilmente să plătească suma de patru miliarde cu titlu de prejudiciu material și moral.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând apelul formulat sub toate aspectele, se apreciază că aceasta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că prin hotărârea atacată, a respins, ca inadmisibilă în principiu cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL împotriva deciziei penale nr. 2186 din 26 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3008/202/2012.

Se reține că în privința hotărârii penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea apelului exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de

declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, se constată că SC M. SRL a formulat apel împotriva unei hotărâri pronunțate având ca obiect o contestație în anulare care, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. este definitivă. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea SC M. SRL împotriva deciziei penale nr. 180 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va obliga contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea SC M. SRL împotriva deciziei penale nr. 180 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a I-a penală.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 decembrie 2014.