ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1503/2015

I.C.C.J., secția I civilă, decizia nr. 1503 din 3 iunie 2015 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a I-a civilă, la data de 02 decembrie 2014, reclamantele I.A.L., M.A. ( fostă I.) și I. (F.) L., în contradictoriu cu pârâta A.A.A.S. au solicitat instanței anularea Deciziei nr. 104 din 12 noiembrie 2014 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii și la plata de despăgubiri. Cu cheltuieli. de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că suma acordată prin decizia contestată emisă de A.A.A.S., este una care nu acoperă valoarea terenurilor retrocedate. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 respectiv a Legii nr. 247/2005.

Prin sentința nr. 235 din 04 februarie 2015, Tribunalul Constanța, secția a I-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că întrucât dispoziția contestată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dispozițiile acesteia sunt pe deplin aplicabile. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act normativ pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

întrucât sediul pârâtei, în calitate de entitate a cărei decizii a fost contestată de către reclamante se află în București, competența teritorială aparține Tribunalului București, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială se află sediul entității, investite de lege cu soluționarea cererii. Prin Decizia nr. 546 din 28 aprilie 2015, Tribunalul București a declinat la rândul sau competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Constanța a reținut următoarele: Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia emisă de A.A.A.S.

poate fi spusă controlului judecătoresc, competența aparținând tribunalului în a cărei rază teritorială se afla sediul entității deținătoare a imobilului sau cel al entității învestită cu soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Or sediul entității investite cu soluționarea notificării este Primăria Constanța care are sediul în Constanța, prin urmare, Tribunalul Constanța are competența teritorială să soluționeze prezenta cauză. Sediul pârâtei A.A.A.S. nu are relevanță în stabilirea competenței teritoriale întrucât atribuțiile acestei entități sunt unele limitate. De asemenea, a interpreta dispozițiile legale evocate în sens contrar, ar presupune că toate că notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 18/1991 să fie soluționate de Tribunalul București, cu consecința supraaglomerării acestei instanțe și a încălcării principiului judecății cu celeritate a cauzelor.

Textul de lege consacră în această materie o competență teritorială exclusivă, cu caracter absolut, nesusceptibilă de o altă interpretare, așa cum a apreciat Tribunalul București, care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Dispozițiile legale menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicîtată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) Unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) Entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) Comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) Comisia județeană de fond funciar sau, după. caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înființată potrivit legii.

Din interpretarea literală a dispozițiilor pct. b. al articolului legal menționat, rezultă că în înțelesul noțiunii de entitate se înțelege și entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare, Cap. II intitulat Norme metodologice de aplicare, raportate la fiecare articol din lege din Hotărârea nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prevede următoarele " în înțelesul prezentelor norme metodologice, sintagmele și formtdările prevăzute de lege au următoarele semnificații: unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privata cu privire la un hun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publica), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale si societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste); entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un hun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., M.F.P., alte autorități publice centrale sau locale implicate)". Întrucât, In cauză,

decizia a cărei anulare se solicită a fost ernisă de A.A.A.S., fosta A.V.A.S., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul A.A.A.S.

se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, Nu are relevanță, sub aspectul stabilirii normei de competență incidență în cauză, împrejurarea că legiuitorul, în edictarea normelor Legii nr. 165/2013, nu a indicat în mod expres Tribunalul București ca unică instanță învestită cu soluționarea contestațiilor promovate în temeiul art. 35 din actul normativ menționat, după cum nu prezintă semnificație juridica, sub acest aspect, nici considerentele legate de necesitatea constituirii de comisii rogatorii în vederea administrării probatoriului, așa cum invocă Tribunalul București, Nu poate fi reținută motivarea Tribunalului București nici cu privire la susținerea ca nu are relevanță în stabilirea competenței teritoriale sediul pârâtei, respectiv a A.A.A.S.

întrucât pe de o parte, atribuțiile acesteia sunt unele limitate, iar pe de altă parte, nu aceasta este unitatea investită cu soluționarea notificării, ci Primăria Constanța. Aceasta întrucât în legea procesual civilă, competența teritorială nu poate fi determinată în funcție de sediul, respectiv domiciliul unui terț, Primăria Municipiului Constanța fiind un terț în cauza de față, și prin urmare sediul acesteia nu poate atrage competența în prezenta cauză. Împrejurarea că în dosarul de fond, care a avut ca obiect acțiunea în revendicare formulata de reclamante în baza Legii nr. 10/2001 și în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată, Primăria Municipiului Constanța a avut calitatea de parte, nu poate extinde calitatea procesuală pasivă a acesteia în prezenta cauză, prin eludarea principiului disponibiiității procesului civil potrivit căruia părțile sunt singurele care pot determina cadrul procesual.

Or, reclamantele din prezenta cauză au înțeles să cheme în judecată pe pârâta A.A.A.S. a cărei decizie o contestă, iar nu Primăria Municipiului Constanța. Cu privire la argumentul Tribunalului București potrivit căruia atribuțiile limitate ale pârâtei A.A.A.S. nu sunt în măsură să determine competența teritorială în soluționarea deciziilor emise de către aceasta, pe lângă faptul că acesta nu reprezintă un argument juridic care să poată să constituie un temei pentru soluționarea excepției de necompetență, această instanță eludează dispozițiile legale amintite care stabilesc competența teritorială în această materie în favoarea tribunalelor în a căror circumscripție își au sediul entitățile, astfel cum acestea sunt definite de art 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. .165/2013.

În consecință, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul A.A.A.S., respectiv Tribunalul București.