ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1503/2015

I.C.C.J.,

secția I civilă, decizia nr. 1503 din 3 iunie 2015

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a I-a civilă, la data de

02 decembrie 2014, reclamantele I.A.L., M.A. ( fostă I.) și I. (F.) L., în

contradictoriu cu pârâta A.A.A.S. au solicitat instanței anularea Deciziei nr. 104

din 12 noiembrie 2014 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei

noi decizii și la plata de despăgubiri. Cu cheltuieli. de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că suma acordată prin decizia

contestată emisă de A.A.A.S., este una care nu acoperă valoarea terenurilor

retrocedate.

În drept,

reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 respectiv

a Legii nr. 247/2005.

Prin sentința nr.

235 din 04 februarie 2015, Tribunalul Constanța, secția a I-a civilă, a admis

excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că întrucât dispoziția

contestată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013,

dispozițiile acesteia sunt pe deplin aplicabile. Prin urmare, potrivit

dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise cu

respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act normativ pot fi atacate

de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la

data comunicării. întrucât sediul pârâtei, în calitate de entitate a cărei

decizii a fost contestată de către reclamante se află în București, competența

teritorială aparține Tribunalului București, ca instanță în a cărei

circumscripție teritorială se află sediul entității, investite de lege cu

soluționarea cererii.

Prin Decizia

nr. 546 din 28 aprilie 2015, Tribunalul București a declinat la rândul sau

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și,

constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul Constanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia emisă de A.A.A.S. poate fi spusă

controlului judecătoresc, competența aparținând tribunalului în a cărei rază

teritorială se afla sediul entității deținătoare a imobilului sau cel al

entității învestită cu soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Or sediul entității investite cu soluționarea notificării este Primăria

Constanța care are sediul în Constanța, prin urmare, Tribunalul Constanța are

competența teritorială să soluționeze prezenta cauză.

Sediul

pârâtei A.A.A.S. nu are relevanță în stabilirea competenței teritoriale

întrucât atribuțiile acestei entități sunt unele limitate. De asemenea, a

interpreta dispozițiile legale evocate în sens contrar, ar presupune că toate

că notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 18/1991

să fie soluționate de Tribunalul București, cu consecința supraaglomerării

acestei instanțe și a încălcării principiului judecății cu celeritate a

cauzelor. Textul de lege consacră în această materie o competență teritorială

exclusivă, cu caracter absolut, nesusceptibilă de o altă interpretare, așa cum

a apreciat Tribunalul București, care și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Dolj.

Înalta Curte, competentă să

soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Norma de

competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două

instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai

2013.

Dispozițiile

legale menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce

conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității

învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva

deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de

entitate învestită de lege este explicîtată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea

nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu

atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii:

a) Unitatea deținătoare,

în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999,

republicată;

b)

Entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările

ulterioare;

c)

Comisia locală de fond funciar,

comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d)

Comisia județeană de fond funciar sau,

după. caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în

temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare;

e)

Comisia specială de retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f)

A.N.R.P., organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C.N.C.I.,

înființată potrivit legii.

Din

interpretarea literală a dispozițiilor pct. b. al articolului legal menționat,

rezultă că în înțelesul noțiunii de entitate se înțelege și entitatea învestită

cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și

completările ulterioare,

Cap. II intitulat Norme metodologice

de aplicare, raportate la fiecare articol din lege din Hotărârea nr. 250/2007 privind

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989,

prevede următoarele " în

înțelesul prezentelor norme metodologice, sintagmele și formtdările prevăzute

de lege au următoarele semnificații: unitate deținătoare este fie entitatea cu

personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de

proprietate publică sau privata cu privire la un hun ce face obiectul legii

(minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publica),

fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul

său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul

legii (regii autonome, societăți/companii naționale si societăți comerciale cu

capital de stat, organizații cooperatiste); entitate învestită cu soluționarea

notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică

abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un hun care nu se

află în patrimoniul său (A.V.A.S., M.F.P., alte autorități publice centrale sau

locale implicate)".

Întrucât, In

cauză, decizia a cărei anulare se solicită a fost ernisă de A.A.A.S., fosta A.V.A.S.,

potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are

calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin.

(1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în

vedere că sediul A.A.A.S. se află în circumscripția Tribunalului București,

aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă

judecății,

Nu are

relevanță, sub aspectul stabilirii normei de competență incidență în cauză,

împrejurarea că legiuitorul, în edictarea normelor Legii nr. 165/2013, nu a

indicat în mod expres Tribunalul București ca unică instanță învestită cu

soluționarea contestațiilor promovate în temeiul art. 35 din actul normativ

menționat, după cum nu prezintă semnificație juridica, sub acest aspect, nici

considerentele legate de necesitatea constituirii de comisii rogatorii în

vederea administrării probatoriului, așa cum invocă Tribunalul București,

Nu poate

fi reținută motivarea Tribunalului București nici cu privire la susținerea ca

nu are relevanță în stabilirea competenței teritoriale sediul pârâtei,

respectiv a A.A.A.S. întrucât pe de o parte, atribuțiile acesteia sunt unele

limitate, iar pe de altă parte, nu aceasta este unitatea investită cu

soluționarea notificării, ci Primăria Constanța. Aceasta întrucât în legea

procesual civilă, competența teritorială nu poate fi determinată în funcție de

sediul, respectiv domiciliul unui terț, Primăria Municipiului Constanța fiind

un terț în cauza de față, și prin urmare sediul acesteia nu poate atrage

competența în prezenta cauză.

Împrejurarea

că în dosarul de fond, care a avut ca obiect acțiunea în revendicare formulata

de reclamante în baza Legii nr. 10/2001 și în temeiul căreia a fost emisă

decizia contestată, Primăria Municipiului Constanța a avut calitatea de parte,

nu poate extinde calitatea procesuală pasivă a acesteia în prezenta cauză, prin

eludarea principiului disponibiiității procesului civil potrivit căruia părțile

sunt singurele care pot determina cadrul procesual. Or, reclamantele din

prezenta cauză au înțeles să cheme în judecată pe pârâta A.A.A.S. a cărei

decizie o contestă, iar nu Primăria Municipiului Constanța.

Cu

privire la argumentul Tribunalului București potrivit căruia atribuțiile

limitate ale pârâtei A.A.A.S. nu sunt în măsură să determine competența

teritorială în soluționarea deciziilor emise de către aceasta, pe lângă faptul

că acesta nu reprezintă un argument juridic care să poată să constituie un

temei pentru soluționarea excepției de necompetență, această instanță eludează

dispozițiile legale amintite care stabilesc competența teritorială în această

materie în favoarea tribunalelor în a căror circumscripție își au sediul

entitățile, astfel cum acestea sunt definite de art 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr.

.165/2013.

În consecință,

Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

tribunalului în circumscripția căreia se află sediul A.A.A.S., respectiv

Tribunalul București.