ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1309/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1309/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta I.C.A. a

chemat în judecată autoritatea pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială

Galați pentru anularea deciziilor emise de aceasta în legătură cu stabilirea

indemnizației destinate creșterii copiilor gemeni și obligarea la plata unei

indemnizații pentru fiecare copil născut, în cuantum stabilit de lege începând

cu data nașterii dreptului, actualizată la data plății efective.

Încă din cuprinsul

cererii de chemare în judecată reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, solicitând constatarea

nelegalității acestor dispoziții și a faptului că sunt îndeplinite dispozițiile

art. 3 alin. (21) din H.G. nr. 1025/2006.

Reclamanta a arătat

că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 sunt în contradicție cu

legea, considerându-se cuvenit dreptul la indemnizație numai pentru naștere,

mamelor care aduc pe lume unul sau mai mulți copii, precum și faptul că, în

situația sa, cu o sarcină gemelară, din care a rezultat nașterea a doi copii,

dreptul se naște asupra a două indemnizații pentru cei doi copii născuți.

Reclamanta a mai

arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Normele metodologice,

indemnizația se acordă „pentru fiecare dintre primele 3 nașteri survenite după

data de 01 ianuarie 2006 inclusiv (...)”, prin naștere înțelegându-se „aducerea

pe lume a unuia sau a mai multor copii vii”.

S-a mai arătat că definiția

dată nașterii în normele metodologice diferă de cea din legea în aplicarea

căreia au fost adoptate, completând astfel în mod nelegal ordonanța și creând o

stare de diferențiere între copii născuți din sarcină simplă sau multiplă.

Prin sentința nr. 190

din 16 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate formulată de

reclamanta I.C.A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru

Prestații Sociale și Guvernul României și a constatat nelegalitatea

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 1 din O.U.G.

nr. 148/2005 se referă în mod expres la indemnizația pentru creșterea copilului

și nu fac nicio referire la copii gemeni, sau la faptul că indemnizația se

acordă pentru o singură naștere. H.G. nr. 1025/2006 este dată în aplicarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 148/2005, stabilind norme metodologice. Astfel, la

art. 3 alin. (1) din hotărâre se face referire la naștere, prin care s-ar

înțelege aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii, ceea ce contravine

total disp. art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005.

Ca atare, admițând

excepția de nelegalitate, instanța a constatat nelegalitatea disp. art. 3 alin.

(1) din H.G. nr. 1025/2006.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâții Agenția Națională pentru Prestații Sociale

și Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Pârâta Agenția

Națională pentru Prestații Sociale, în motivarea recursului declarat, arată că

excepția de nelegalitate este inadmisibilă, din conținutul art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 rezultând faptul că excepția de nelegalitate poate fi

invocată doar în cazul în care persoana a fost vătămată printr-un act

administrativ unilateral, avându-se în vedere interpretarea literală și

sistematică a dispozițiilor textului legal invocat.

Recurenta arată că

dispozițiile unui act administrativ normativ sunt de interes general, astfel

încât nu se poate susține că același act poate fi nelegal pentru anumite

persoane (cele implicate în litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția

de nelegalitate), dar rămâne legal și executoriu pentru celelalte.

Mai arată recurenta

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, pentru

următoarele considerente:

Dispozițiile art. 3

din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr.

1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, ce constituie obiectul

excepției de nelegalitate invocată de reclamantă, definesc nașterea ca fiind

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.

Potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și

completările ulterioare, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1,

respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru

fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptați,

luați în plasament sau în plasament în regim de urgență, ori încredințați în

vederea adopției.

Textul menționat,

cuprins în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare,

prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil

rezultat în urma unei nașteri.

Legiuitorul, după

sintagma „după caz” a enumerat situațiile pentru primii trei copii adoptați,

luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în

vederea adopției și în niciun caz copiii din sarcini gemelare și/sau multiple.

Dispozițiile art. 3

alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc

nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.

Definiția a fost preluată din Dicționarul explicativ al limbii romane și a fost

însușită de Guvernul României prin adoptarea acestei hotărâri.

Potrivit art. 6 alin.

(4) din O.U.G. 148/2005, beneficiarul indemnizației este părintele aflat în

concediu, indiferent de durata concediului pentru creșterea copilului pe toata

perioada acestuia are dreptul la o singură indemnizație indiferent de numărul

de copii pe care îi crește până la 2 și respectiv 3 ani, copiii în vârsta de

până la 2 ani și respectiv 3 ani au dreptul la alocație de stat majorată,

aceasta alocație acordându-se pentru fiecare copil.

Se mai arată în

motivele de recurs că, din coroborarea textelor de lege invocate, rezultă

indubitabil că intenția legiuitorului a fost stabilirea indemnizației în

funcție de numărul de nașteri și nu după numărul de copii rezultați din fiecare

naștere.

În sprijinul acestei

opinii legale, de acordare a unei singure indemnizații de creștere a copilului,

indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, sunt și

dispozițiile privitoare la acordarea concediului pentru creșterea copilului în

vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani.

Concediul pentru

creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu

handicap, de până la 3 ani, precum și indemnizația lunară corespunzătoare

acestuia, se cuvin unuia dintre părinții firești ai copilului, în cazul

primelor 3 nașteri, sau pentru primii 3 copii ai persoanei care a adoptat

copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția

asistentului maternal profesionist, precum și persoanei care a fost numită

tutore.

Recurenta mai susține

că în același sens sunt și dispozițiile Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006,

a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea

familiei în vederea creșterii copilului, publicată în M. Of., Partea I, nr. 64/26.01.2007,

prin care a fost respinsă aceasta excepție, în raport cu art. 16 din

Constituția României, republicată.

Se arată de către

recurentă că, și după modificările intervenite prin Legea nr. 239/2009, nu se

acordă în cazul nașterilor gemelare două indemnizații, ci cuantumul

indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 RON pentru

fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, astfel că pronunțarea unei

soluții în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă ar conduce la

apariția unor discriminări între beneficiarii de astfel de prestații sociale,

respectiv indemnizația pentru creșterea copilului, contravenind astfel dispozițiilor

art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, potrivit cărora

cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii

și fără discriminări.

II. Guvernul

României, a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, având în

vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, potrivit cărora „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea, părții interesate (...)”.

Arată recurentul că,

după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca

obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu

caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei,

recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,

raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc

nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii”, iar

potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul

și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare

dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv una

dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în

vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim

de urgență.

Așadar, indemnizația

se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii

adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori

încredințați în vederea adopției.

Acest text de lege

recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie,

indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizație

reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada concediului de

creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în

cauză este suspendat, conform legii.

Mai arată recurentul

că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare

naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și

nu încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o

sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului, că

rațiunea legiuitorului, care transpare din actele normative în discuție [O.U.G.

nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, C. muncii - art. 49 alin. (2) și art. 51

alin. (1)] este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei,

prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură directă

de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru

copii.

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Referitor la excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României,

Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, „Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze”.

În conformitate cu

dispozițiile alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios

administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu

citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate

vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a

prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare

la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că

legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere, în

privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter

individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea

invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu

caracter individual.

Este de observat însă

că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral”, fără a se mai face distincție între cel normativ și cel

individual.

În virtutea

principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Aceasta presupune că

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter

normativ poate fi cercetată.

Referitor la

criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Acordarea

indemnizației pentru creșterea copilului, lunar și nu doar la momentul

nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la

adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați

din naștere.

De asemenea, se poate

reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere

situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din

sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii

anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act

normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru

acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost

prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice

prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare

între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de

ordin obiectiv.

Definind nașterea ca

reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din

H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță

superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității

de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) [persoanele care au adoptat

copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care au

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana

care a fost numită tutore].

Definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare

naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului

normativ în aplicarea căruia a fost adoptat.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate

în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ,

iar la modul cum s-a definit nașterea prin Normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și

cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

De altfel, este de

menționat și faptul că Legea nr. 239/2009 a modificat dispozițiile art. 2 din

O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se

majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de

tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de

naștere.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală,

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Agenția Națională pentru Prestații Sociale și de Guvernul României

împotriva sentinței nr. 190 din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

martie

2011.