ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1309/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta I.C.A. a chemat în judecată autoritatea pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială Galați pentru anularea deciziilor emise de aceasta în legătură cu stabilirea indemnizației destinate creșterii copiilor gemeni și obligarea la plata unei indemnizații pentru fiecare copil născut, în cuantum stabilit de lege începând cu data nașterii dreptului, actualizată la data plății efective. Încă din cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, solicitând constatarea nelegalității acestor dispoziții și a faptului că sunt îndeplinite dispozițiile art. 3 alin. (21) din H.G.

nr. 1025/2006. Reclamanta a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 sunt în contradicție cu legea, considerându-se cuvenit dreptul la indemnizație numai pentru naștere, mamelor care aduc pe lume unul sau mai mulți copii, precum și faptul că, în situația sa, cu o sarcină gemelară, din care a rezultat nașterea a doi copii, dreptul se naște asupra a două indemnizații pentru cei doi copii născuți. Reclamanta a mai arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, indemnizația se acordă „pentru fiecare dintre primele 3 nașteri survenite după data de 01 ianuarie 2006 inclusiv (...)”, prin naștere înțelegându-se „aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii”.

S-a mai arătat că definiția dată nașterii în normele metodologice diferă de cea din legea în aplicarea căreia au fost adoptate, completând astfel în mod nelegal ordonanța și creând o stare de diferențiere între copii născuți din sarcină simplă sau multiplă. Prin sentința nr. 190 din 16 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate formulată de reclamanta I.C.A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Prestații Sociale și Guvernul României și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 1 din O.U.G.

nr. 148/2005 se referă în mod expres la indemnizația pentru creșterea copilului și nu fac nicio referire la copii gemeni, sau la faptul că indemnizația se acordă pentru o singură naștere. H.G. nr. 1025/2006 este dată în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 148/2005, stabilind norme metodologice. Astfel, la art. 3 alin. (1) din hotărâre se face referire la naștere, prin care s-ar înțelege aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii, ceea ce contravine total disp. art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005. Ca atare, admițând excepția de nelegalitate, instanța a constatat nelegalitatea disp. art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Agenția Națională pentru Prestații Sociale și Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, în motivarea recursului declarat, arată că excepția de nelegalitate este inadmisibilă, din conținutul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultând faptul că excepția de nelegalitate poate fi invocată doar în cazul în care persoana a fost vătămată printr-un act administrativ unilateral, avându-se în vedere interpretarea literală și sistematică a dispozițiilor textului legal invocat. Recurenta arată că dispozițiile unui act administrativ normativ sunt de interes general, astfel încât nu se poate susține că același act poate fi nelegal pentru anumite persoane (cele implicate în litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate), dar rămâne legal și executoriu pentru celelalte.

Mai arată recurenta că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 3 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, ce constituie obiectul excepției de nelegalitate invocată de reclamantă, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență, ori încredințați în vederea adopției.

Textul menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri. Legiuitorul, după sintagma „după caz” a enumerat situațiile pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției și în niciun caz copiii din sarcini gemelare și/sau multiple. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.

Definiția a fost preluată din Dicționarul explicativ al limbii romane și a fost însușită de Guvernul României prin adoptarea acestei hotărâri. Potrivit art. 6 alin. (4) din O.U.G. 148/2005, beneficiarul indemnizației este părintele aflat în concediu, indiferent de durata concediului pentru creșterea copilului pe toata perioada acestuia are dreptul la o singură indemnizație indiferent de numărul de copii pe care îi crește până la 2 și respectiv 3 ani, copiii în vârsta de până la 2 ani și respectiv 3 ani au dreptul la alocație de stat majorată, aceasta alocație acordându-se pentru fiecare copil. Se mai arată în motivele de recurs că, din coroborarea textelor de lege invocate, rezultă indubitabil că intenția legiuitorului a fost stabilirea indemnizației în funcție de numărul de nașteri și nu după numărul de copii rezultați din fiecare naștere.

În sprijinul acestei opinii legale, de acordare a unei singure indemnizații de creștere a copilului, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, sunt și dispozițiile privitoare la acordarea concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani. Concediul pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și indemnizația lunară corespunzătoare acestuia, se cuvin unuia dintre părinții firești ai copilului, în cazul primelor 3 nașteri, sau pentru primii 3 copii ai persoanei care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoanei care a fost numită tutore.

Recurenta mai susține că în același sens sunt și dispozițiile Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006, a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în M. Of., Partea I, nr. 64/26.01.2007, prin care a fost respinsă aceasta excepție, în raport cu art. 16 din Constituția României, republicată.

Se arată de către recurentă că, și după modificările intervenite prin Legea nr. 239/2009, nu se acordă în cazul nașterilor gemelare două indemnizații, ci cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, astfel că pronunțarea unei soluții în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă ar conduce la apariția unor discriminări între beneficiarii de astfel de prestații sociale, respectiv indemnizația pentru creșterea copilului, contravenind astfel dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

II. Guvernul României, a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate (...)”. Arată recurentul că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură. Pe fondul cauzei, recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii”, iar potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență. Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Acest text de lege recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii. Mai arată recurentul că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului, că rațiunea legiuitorului, care transpare din actele normative în discuție [O.U.G.

nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, C. muncii - art. 49 alin. (2) și art. 51 alin. (1)] este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură directă de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru copii. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Referitor la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Aceasta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.

nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) [persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore]. Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin Normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239/2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Agenția Națională pentru Prestații Sociale și de Guvernul României împotriva sentinței nr. 190 din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2011.