ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1624/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1624/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat

anularea deciziilor emise de autoritatea pârâtă și obligarea acesteia la plata indemnizației

pentru minorii A.A. și A.AD. născute la data de 6 august 2006.

Reclamanta a invocat și

nelegalitatea art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, prin care se statuează asupra

dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului în conformitate cu O.U.G.

nr. 148/2005.

Reclamanta a susținut

că art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a susmenționatei ordonanțe este în contradicție cu legea.

Prin sentința civilă

nr. 261 din 24 noiembrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că aceste prevederi sunt în contradicție cu dispozițiunile

legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru

naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare

între persoane aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin

obiectiv.

Acordarea indemnizației

lunare trebuie raportată în condițiile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul

copiilor născuți iar nu la numărul nașterilor, situație în care prevederile

art. 3 alin. (1) sunt nelegale. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume

a unuia sau a mai multor copii vii, textul criticat completează în mod nelegal actul

normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul

egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Împotriva acestei hotărâri

pârâții A.J.P.S. și Guvernul României au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

I. A.J.P.S. Galați, în

motivarea recursului, arată că solicitarea reclamantei nu se încadrează în prevederile

art. 4 din Legea nr. 554/2004 deoarece acesta se referă la legalitatea unui act

administrativ individual în categoria cărora nu intră nicidecum normele de aplicare

ale O.U.G. nr. 148/2005 emise de către Guvernul României prin H.G. nr. 1025/2006,

așa cum în mod nelegal a statuat Curtea de Apel Galați.

Conform prevederilor

art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, concediul și indemnizația lunară pentru

creșterea copilului, ca și stimulentul lunar, se cuvin pentru fiecare dintre primele

3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau

în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției. Textul menționat

prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat

în urma unei nașteri.

Așadar, rațiunea acordării

indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani are la bază

prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, care la alin. (4), fără a face distincție

între nașterea simplă și nașterea multiplă, precizează în mod expres că se acordă

o singură indemnizație în cazul suprapunerii a două sau trei situații de natură

a genera acest drept.

În accepțiunea legiuitorului,

indemnizația lunară pentru creșterea copilului constituie un venit de înlocuire

a drepturilor salariale suspendate. Prin urmare, fiind strâns legată de concediul

pentru creșterea copilului, nu poate fi acordată decât o singură indemnizație.

Aceste susțineri sunt

invocate și de către Curtea Constituțională, în Decizia nr. 937 din 19

decembrie 2006. prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționaliate

a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

Prin H.G. nr. 1025/2006

au fost aprobate normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Conform art. 3 alin. (1) din

H.G. nr. 1025/2006, ce face obiectul excepției de nelegalitate, nașterea este definită

ca „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii".

Din analiza acestui text

legal coroborat cu dispozițiile O.U.G. nr. 148/2005 nu rezultă nici un element de

natură a duce la convingerea că prin norma atacată s-ar restrânge sfera de aplicare

a actului normativ pentru executarea căruia a fost elaborată H.G. nr. 1025/2006

și implicit art. 3 alin. (1), respectând normele de tehnică legislativă.

II. Guvernul României

- Secretariatul General al Guvernului, a invocat inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia,

poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu

sau la cererea, părții interesate (...)".

S-a arătat că, după cum

reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ,

pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei, recurentul

mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile

art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe

lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul și indemnizația

de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap,

se acordă în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările

și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor

art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară,

precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau,

după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute

la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia

i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament

ori în plasament în regim de urgență.

Așadar, indemnizația se

cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați,

luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea

adopției.

Textul menționat, cuprins

în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru

fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Ținând cont de cele menționate,

indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură

indemnizație.

Indemnizația pentru creșterea

copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai

mulți copii.

Astfel, această prestație

înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al

părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă

de sprijin.

Prin urmare, nu se poate

reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă

sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat

are caracterul unui substitut al salariatului, și în nici un caz, o componentă a

alocației destinate copiilor.

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile

sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României – Secretariatul

General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui

act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând

că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă

cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă

niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate

fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios

administrativ competentă să o soluționeze”.

În conformitate cu dispozițiile

alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță,

după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului.

În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral

emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează

a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul

în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința analizării

legalității, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce

la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la

actul administrativ unilateral cu caracter individual.

Este de observat însă

că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără

a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului

de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar

nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate

în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului

administrativ.

Asta presupune că actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul

procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate

a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.

Referitor la criticile

ce vizează fondul cauzei Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Acordarea indemnizației

pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată,

confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea Ordonanței de Urgență

a Guvernului nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.

De asemenea, se poate

reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația

cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare

și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de

persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost

adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență

a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ

au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului

de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile

de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute

în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora

au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință

în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate

în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006

completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia

a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți

dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din Ordonanța

de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele

trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament

ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o

manieră contrară literei și spiritului Ordonanței de Urgență nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea

căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, Ordonanța

de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine

pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ,

iar la modul cum s-a definit nașterea prin Normele metodologice de aplicare a ordonanței

de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare

copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul

unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Nici referirile la Decizia

pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în prezenta cauză deoarece

nu a fost invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006.

De altfel, este de menționat

și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din

O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se

majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți

sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile

vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de A.J.P.S. și Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 261 din 24 noiembrie

2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2010.