ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4146/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 142/ F din 27 mai 2010 a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 invocată de reclamanții C.V.P. și C.D.G., în cadrul acțiunii formulate de reclamanți în contradictoriu cu D.M. și P.S. și G.R. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de contencios administrativ, sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, a reținut că, prin dispozițiile invocate ca fiind nelegale au fost definiți beneficiarii actului normativ, precum și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului, fiind arătate condițiile și procedura ce trebuie parcursă pentru acordarea dreptului arătat.

Astfel, instanța a reținut că, prin dispozițiile invocate ca fiind nelegale, a fost definit termenul de naștere ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii. Definind nașterea, element de referință în acordarea indemnizației lunare, ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, instanța a constatat că Normele Metodologice, prin prevederile art. 3 alin. (1), sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise și completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară și determină în fapt restrângerea aplicării acestuia. Aceasta rezultă din faptul că O.U.G. nr. 148/2005, prin art. 6 alin. (1) are în vedere ca ipoteză de acordare a concediului, indemnizației și stimulentului ce sunt reglementate de acest act normativ nu numai numărul nașterilor, ci și numărul copiilor.

Instanța a apreciat că prin acordarea drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 148/2005 numai în funcție de numărul nașterilor, Normele Metodologice adaugă la actul normativ în interpretarea căruia au fost adoptate și restrânge sfera de aplicare a acestui drept, încălcând egalitatea de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă, cu cei proveniți dintr-o sarcină multiplă. Astfel, se realizează o discriminare între persoane aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs G.R. și A.J.P.S. Galați, criticând hotărârea pronunțată ca netemeinică și nelegală. I. G.R. prin motivele de recurs formulate a criticat soluția pronunțată invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. G.R. a susținut că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică și legală, arătând că definiția nașterii a fost preluată din dicționarul explicativ al limbii române, iar prin O.U.G. nr. 148/2005 se prevede expres faptul că se acordă indemnizația pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri. S-a apreciat faptul că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problema de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului. Recurentul a arătat că indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii, iar această prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin.

G.R. a arătat că, prin decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate acum ca fiind nelegale, Curtea reținând în considerentele hotărârii faptul că dreptul la concediu este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială care se constituie din perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptățită o dedică exclusiv creșterii copilului, și cea patrimonială, reprezentată de indemnizația lunară de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade. S-a arătat că instanța de contencios constituțional a reținut ca firească acordarea unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma nașterii, întrucât aceasta este aferentă concediului pentru creșterea copilului.

II. A.J.P.S. Galați a declarat recurs peste termenul legal de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat de G.R. ca nefondat, iar cel declarat de A.J. ca tardiv formulat. Recursul G.R. Înalta Curte constată că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv. Instanța de fond a apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 3 din Normele Metodologice sunt nelegale. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Recurenții au criticat neîntemeiat soluția instanței de fond, iar referirea la decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Curtea Constituțională nu are relevanță în prezenta cauză, întrucât intimatul - reclamant nu a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin actul administrativ contestat pe cale incidență.

Față de titlul și obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă și susținerea recurenților că indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecție socială. În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o altă soluție, față de dezlegarea dată anterior aceleași excepții de nelegalitate, ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

În practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05, §37-39). Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței”, iar menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale.

Recursul A.J.P.S. Galați. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că încheierea atacată a fost comunicată la data de 14 august 2009, iar recursul a fost înregistrat la data de 24 august 2009, prin poștă, potrivit plicului aflat la fila dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”. Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința ei, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se va respinge ca atare. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de G.R., ca nefondat, iar cel declarat de A.J.P.S. Galați, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.R. împotriva sentinței civile nr. 142/ F din 27 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de A.J.P.S. Galați împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.