ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2796/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 24 din 18 februarie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de

reclamanta B.M. și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din

H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

148/2009.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, că

în ceea ce privește inadmisibilitatea excepției

de nelegalitate a H.G. nr. 1025/2006 ca

act administrativ normativ

invocată de pârât, textul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 permite

analizarea legalității unui act administrativ unilateral pe calea excepției de

nelegalitate, ori hotărârea de guvern în cauză este un act administrativ

unilateral. În acest sens și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a adoptat o soluție de principiu și a

pronunțat mai multe decizii de speță.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat că normele metodologice

sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, și

pentru faptul că definiția stabilită pentru naștere ca element de acordare a

indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în

situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

H.G. nr. 1025/2006, prin art. 3 adăugă la actul normativ în aplicarea

căruia a fost adoptat, încălcând

principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o naștere

simplă și o alta multiplă.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul

Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că

hotărârea instanței

de fond a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât actul administrativ contestat

are caracter normativ, ceea ce făcea inaplicabile, în speță, dispozițiile art. 4

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Recurentul a mai arătat că potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, "legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetat

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cerere

părții interesate...)". Astfel cum reiese din textul legal citat, excepția

de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter

individual, nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o

altă procedură.

Recurentul a

mai susținut că, prin conținutul său, actul administrativ în discuție are, în

mod evident, caracter normativ, astfel încât în speța nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul

cauzei, recurentul menționează că, potrivit prevederilor art. 6

alin. (1)

din actul normativ menționat,

concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru

fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii adoptați,

luați în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul

menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005, și preluat în Normele metodologice

de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, definește nașterea ca fiind

aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, această definiție fiind

preluată din dicționarul explicativ al limbii române.

Ținând cont

de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați într-o singură

naștere, s-a acordat o singură indemnizație.

Astfel, în

cazul îndeplinirii condițiilor de acordare a indemnizației pentru creșterea

copilului, familia va beneficia de o singură indemnizație și de una, două sau

mai multe alocații de stat în funcție de numărul copiilor în vârstă de până la

2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității

acțiunii, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui

act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze”.

În conformitate cu

dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ

se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților

și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi,

cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că

legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în

privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual

ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării

excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter

individual.

Este de observat însă că

în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului

de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte

iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din

legea contenciosului administrativ.

Asta presupune că actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de

nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.

Referitor la criticile

din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate.

Acordarea indemnizației lunar și nu

doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii,

avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul

de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la adoptarea

acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă,

aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și

situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de

persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată

pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost definiți

beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de

indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și

procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt

însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost

emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în

acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate

în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe

lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006

completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea

căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația

lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz,

pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile

prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li

s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament

ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită

tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și

spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de

ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a

numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, H.G. nr. 1025/2006 de

aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 contravine

prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la

indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau

pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute

la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit

nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a

creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru

fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii

născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr.

239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005,

iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei

pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau

multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și

criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de

fond a pronunțat o soluție temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de Guvernul

României, împotriva sentinței civile nr. 24 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.