ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1834/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1834/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea adresată instanței de fond Prin acțiunea îregistrată la Tribunalul Iași reclamanta N.V. a solicitat, în contracdictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea Deciziei nr. 1398 din 13 iulie 2009 emisă de A.P.S. Iași și obligarea la plata îndemnizației pentru creșterea ambilor copii ai săi gemeni. Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. 1025/2006 raportat la prev.art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. 148/2005, susținând că definiția pe care o dau normele metodologice nașterii încalcă modul în care ordonanța reglementează acordarea indemnizației de creștere, cu referire la primii trei copii, ceea ce presupune ca pentru fiecare dintre aceștia, chiar proveniți dintr-o singură naștere, părintele are dreptul la indemnizație.
Prin încheierea din 15 decembrie 2009 Tribunalul Iași a apreciat că excepția invocată are legătură cu cauza și a admis cererea de sesizare a Curții de Apel Iași cu soluționarea excepției, dispunând suspendarea judecării cauzei. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a susținut că art. 3 din H.G. 1025/2006 este în concordanță cu prevederileart. 6 din O.U.G. 148/2005, copii beneficiază fiecare de alocația de stat în cuantum de 200 lei, iar indemnizația este un drept patrimonial acordat părintelui astfel încât nu pot fi acordate două indemnizații pentru o singură naștere, indiferent câți copii provin din această naștere. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 23/ CA din 1 februarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta N.V.
și, pe cale de consecință a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. 1025/2006 în raport cu prevederile art. 1 și 6 alin. (1) din O.U.G. 148/2005. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență a șa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: S-a apreciat că normele metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, și pentru faptul că definiția stabilită pentru naștere ca element de acordare a indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. H.G. nr. 1025/2006, prin art. 3 adăugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o naștere simplă și o alta multiplă.
3. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. În motivarea recursului Guvernul României se arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât actul administrativ contestat are caracter normativ, ceea ce făcea inaplicabile, în speță, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.
Recurentul a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetat oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cerere părții interesate)". Astfel cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură. Recurentul a mai susținut că, prin conținutul său, actul administrativ în discuție are, în mod evident, caracter normativ, astfel încât în speța nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurentul menționează că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției. Textul menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005, și preluat în Normele metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, definește nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, această definiție fiind preluată din dicționarul explicativ al limbii române. Ținând cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați într-o singură naștere, s-a acordat o singură indemnizație.
Astfel, în cazul îndeplinirii condițiilor de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, familia va beneficia de o singură indemnizație și de una, două sau mai multe alocații de stat în funcție de numărul copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap. 4. Soluția instanței de recurs Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Mai întâi, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.
Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate. Acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.
De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, crează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G.
nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, H.G.
nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat. De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Într-adevăr, O.U.G.
nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G.
nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 23/ CA din 1 februarie 2010 a Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.