ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1834/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1834/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin acțiunea

îregistrată la Tribunalul Iași reclamanta N.V. a solicitat, în

contracdictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea Deciziei nr. 1398 din 13

iulie 2009 emisă de A.P.S. Iași și obligarea la plata

îndemnizației pentru creșterea ambilor copii ai săi gemeni.

Reclamanta

a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G.

1025/2006 raportat la prev.art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. 148/2005,

susținând că definiția pe care o dau normele metodologice

nașterii încalcă modul în care ordonanța reglementează

acordarea indemnizației de

creștere, cu referire la primii trei copii,

ceea ce presupune ca pentru fiecare dintre aceștia, chiar proveniți dintr-o

singură naștere, părintele are dreptul la indemnizație.

Prin

încheierea din 15 decembrie 2009 Tribunalul Iași a apreciat că excepția

invocată are legătură cu cauza și a admis cererea de sesizare a Curții de Apel

Iași cu soluționarea excepției, dispunând suspendarea judecării cauzei.

Prin

întâmpinarea formulată, pârâtul a susținut că art. 3 din H.G. 1025/2006 este în

concordanță cu prevederileart. 6 din O.U.G. 148/2005, copii beneficiază fiecare

de alocația de stat

în cuantum de 200 lei,

iar indemnizația este un drept patrimonial acordat părintelui

astfel încât nu pot fi acordate două indemnizații

pentru o singură naștere, indiferent

câți copii provin din această

naștere.

2.

Soluția instanței de fond

Prin

sentința nr. 23/ CA din 1 februarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal,

a admis excepția

de nelegalitate invocată de reclamanta N.V. și, pe cale de consecință a

constatat

nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. 1025/2006 în raport cu

prevederile art. 1 și 6 alin. (1) din O.U.G. 148/2005.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență a șa cum

reiese din considerentele sentinței, următoarele:

S-a apreciat că normele metodologice sunt în

contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, și pentru

faptul că definiția stabilită pentru naștere ca element de acordare a

indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în

situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

H.G. nr. 1025/2006, prin art. 3 adăugă la actul normativ

în aplicarea

căruia

a fost adoptat, încălcând principiul egalității de tratament între copiii

proveniți dintr-o naștere simplă și o alta multiplă.

3.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. În motivarea

recursului Guvernul României se arată că

hotărârea

instanței

de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, întrucât actul administrativ contestat are caracter normativ, ceea ce

făcea inaplicabile, în speță, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată.

Recurentul a mai arătat

că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, "legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetat oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cerere părții interesate)". Astfel cum reiese din textul

legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele

administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ,

pentru care legea instituie o altă procedură.

Recurentul

a mai susținut că, prin conținutul său, actul administrativ în discuție are, în

mod evident, caracter normativ, astfel încât în speța nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe

fondul cauzei, recurentul menționează că, potrivit prevederilor art. 6

alin. (1)

din actul normativ menționat,

concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru

fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii adoptați,

luați în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul

menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005, și preluat în Normele metodologice

de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, definește nașterea ca fiind

aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, această definiție fiind

preluată din dicționarul explicativ al limbii române.

Ținând

cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați într-o

singură naștere, s-a acordat o singură indemnizație.

Astfel,

în cazul îndeplinirii condițiilor de acordare a indemnizației pentru creșterea

copilului, familia va beneficia de o singură indemnizație și de una, două sau

mai multe alocații de stat în funcție de numărul copiilor în vârstă de până la

2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

de recurs

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Mai întâi, referitor

la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la

cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă

cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este

supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de

sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în

ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate

este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”.

În

conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de

contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință

publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de

nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în

vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ”.

Este adevărat că

legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în

privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual

ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării

excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter

individual.

Este de observat însă

că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea

principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Asta

presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse

controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că

excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi

cercetată.

Referitor

la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt

nefondate.

Acordarea acestei

indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că

definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie

raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate

reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere

situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din

sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii

anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ

au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea

dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute

condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice

prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea indemnizației lunare, crează o discriminare

între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de

ordin obiectiv.

Definind nașterea ca

reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în

aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament

între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede

că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri

sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare

naștere, H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a

fost adoptat.

De altfel, este de

menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări

cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut

dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea

copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Într-adevăr, O.U.G. nr.

148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la

modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și

cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

De altfel, este de

menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări

cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut

dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea

copil provenit dintr-o astfel de naștere.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

va fi respins ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 23/ CA din 1

februarie 2010 a Curții de Apel, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2010.