ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2416/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2416/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta M.D. a solicitat anularea deciziei

nr. 1237459032922/19 martie 2008 emisă de către Agenția Județeană pentru

Prestații Sociale Prahova și nr. 1365288148/18 iunie 2009, precum și obligarea

pârâtei să îi plătească indemnizația pentru creșterea celui de al doilea copil,

cu motivarea că a născut la data de 10 octombrie 2008 două gemene, iar pârâta

i-a acordat indemnizația doar pentru una dintre acestea.

1.2 Reclamanta a

invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 al. (1) din H.G. nr.

1025/2006 (raportat la art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005),

conform cărora „potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din prezentele

norme metodologice, prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai

multor copii vii”.

1.3 Prin încheierea

pronunțată la data de 21 octombrie 2010, Tribunalul Prahova, secția comercială

și de contencios administrativ a înaintat Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare,

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, raportat la art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

2.1 În temeiul

dispozițiilor art. 115 C. proc. civ., pârâta Agenția Județeană pentru Prestații

Sociale Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

excepției ca neîntemeiată.

2.5 A solicitat

respingerea excepției de nelegalitate formulată de reclamantă ca fiind

netemeinică și nelegală și a se constata legalitatea prevederilor art. 3 alin.

(1) din H.G. nr. 1025/2006.

3.1 Pârâtul Guvernul

României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de

inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, iar pe fond a solicitat

respingerea acesteia.

În motivarea

excepției de nelegalitate, pârâtul a arătat că aceasta poate avea ca obiect

numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu

caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

3.2 Pe fondul

excepției de nelegalitate, pârâtul a arătat că H.G. nr. 1025/2006 este

temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția

României și al art. III din O.U.G. nr. 44/2006 pentru modificarea și

completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea

familiei în vederea creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993 privind

alocația de stat pentru copii, a fost adoptată de Executiv prin însușirea

proiectului inițiat, de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei,

au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 și cele cuprinse în

Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative

spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005 (în prezent abrogată

prin H.G. nr. 1226/2007), proiectul actului administrativ fiind avizat de către

autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul

Justiției.

Prin Sentința nr. 6

din 14 ianuarie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3

alin. (1) din H.G. României nr. 1025/2006, invocată de reclamanta M.D., în

contradictoriu cu pârâtele Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova,

prin reprezentanții săi legali, și Guvernul României, prin reprezentanții săi

legali, în Dosar nr. 1086/105/2010 al Tribunalului Prahova, a constatat

nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut „în esență”, următoarele:

4.1 La termenul de

judecată din 14 ianuarie 2010, după punerea în discuția părților, Curtea a

respins excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată de

pârâtul Guvernul României.

Excepția de

nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege

și trebuie să privească un act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1)

lit. c) din aceeași lege, care se referă atât la actul cu caracter individual

cât și la actul cu caracter normativ, practica constantă a Înaltei Curți de

Casație și Justiție fiind în sensul admisibilității excepției de nelegalitate

invocată cu privire la actele administrative cu caracter normativ.

Examinând excepția de

nelegalitate, Curtea constată următoarele:

5.1 Tribunalul

Prahova a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești cu privire la excepția de nelegalitate

a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la prevederile

art. 1 și 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

5.4 Curtea constată

că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 sunt în contradicție cu

prevederile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, care prevăd acordarea

indemnizației lunare, și din care nu rezultă că s-ar raporta la numărul

nașterilor.

5.5 În ipoteza în

care indemnizația nu s-ar acorda pentru fiecare copil născut, ci pentru fiecare

naștere, între nou născuți s-ar face distincție după cum au rezultat dintr-o

sarcină simplă sau multiplă, ceea ce ar încălca principiul egalității de

tratament, prin urmare singura interpretare prin care aceștia ar beneficia de

un tratament similar este aceea ca fiecare din ei să beneficieze de

indemnizație, interpretare care de altfel rezultă și din restul dispozițiilor

O.U.G. nr. 148/2005, care nu disting între primii 3 copii ai persoanelor aflate

în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) și stabilesc acordarea

respectivei indemnizații lunare nu doar la momentul nașterii, o singură dată.

5.6 Reglementarea

potrivit căreia nașterea se definește ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai

multor copii completează așadar în mod nelegal normele actului normativ cu

forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost adoptată.

Pentru aceste motive

Curtea constată, așa cum rezultă și din jurisprudența constantă a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, că dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.nr. 1025/2006

sunt nelegale, raportat la dispozițiile art. 1 și 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005, considerente pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea

nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, va admite excepția de

nelegalitate invocată de reclamantă în Dosar nr. 1086/105/2010 al Tribunalului

Prahova și va constata nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006, urmând ca instanța în fața căreia s-a invocat excepția de

nelegalitate să soluționeze cauza, fără a ține seama de dispozițiile a căror

nelegalitate a fost constatată.

Împotriva acestei

hotărâri, au declarat recurs pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale

Prahova și Guvernul României criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Pârâta Agenția

Județeană pentru Prestații Sociale Prahova, în motivarea recursului declarat,

arată că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

"Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate(..)".

După cum reiese din

textul de lege citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter

normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

În speță, prin H.G.

nr. 1025/2006 a fost reglementat modul de aplicare a

prevederilor

- O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului, cu modificările completările ulterioare.

Astfel,

față de obiectul de reglementare, este evident că aceste dispoziții au caracter

normativ, având rolul de a detalia legea și de a asigura o interpretare și

aplicare unitară acesteia, motiv pentru care apreciem că nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Față de

cele arătate, considerăm că excepția de nelegalitate este inadmisibilă vă

solicităm să dispuneți în consecință respingerea acesteia.

În

conformitate cu disp. art. 304 C. proc. civ. instanța trebuia să ara motivele

pe care își sprijină hotărârea, mulțumindu-se a face o scurtă afirmație cum că

dispozițiile sunt discriminatorii, contrar reținerii instanței de fond că se

acordă potrivit art. 6 alin. (1) pentru "fiecare dintre primele trei

nașteri", mai mult se rezumă la a fa trimitere la jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și

Justiție.

Totodată instanța de

fond nu a arătat temeiul legal, interpretând greșit dispozițiile art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005 mulțumindu-se cu enunțarea unui singur fragment și

nu tot textul în cauză și eludând faptul că prin Decizia sa, nr. 937 din 19

decembrie 2006, Curtea Constituțională cu privire la disp. art. 6 alin. (1)

retine că este constituțional și că indemnizația este un drept al părintelui și

nu al copilului și faptul că ar trebui să se acorde o singură indemnizație în

cazul sarcinilor cu multipleți.

Instanța interpretând

greșit cadrul legislativ care reglementează acordarea indemnizației aferentă

concediului pentru creșterea copilului a reținut în mod eronat că ar fi un

drept al copiilor când ea este un substitut al salariului. Așa cum în concediul

de maternitate (pre și post natal) a beneficiat de o singură indemnizație tot

așa și în cazul optării pentru această formă de sprijin acordată până la

împlinirea vârstei de 2 ani respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap,

conform O.U.G. nr. 148/2005 modificată și completată și disp. H.G. nr.

1025/2006, modificată și completată, ar trebui să se acorde o singură

indemnizație.

În ceea ce privește

fondul excepției de nelegalitate, învederăm instanței ca H.G. nr. 1025/2006

este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția.

României, republicată, și al art. III din O.U.G. nr. 44/2006 pentru modificarea

și completare. O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru

copii.

Dispozițiile art. 3

din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr.

1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, ce constituie obiectul

excepției de nelegalitate invocată de reclamantă, definesc nașterea ca fiind

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.

Potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și

completările ulterioare, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1,

respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru

fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii

adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență, ori încredințați

în vederea adopției.

Textul menționat,

cuprins în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare,

prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil

rezultat în urma unei nașteri.

Legiuitorul, după

sintagma "după caz" a enumerat situațiile pentru primii trei copii

adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori

încredințați în vederea adopției și în niciun caz copiii din sarcini gemelare

și/sau multiple.

Dispozițiile art. 3

alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc

nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.

Definiția a fost preluată din Dicționarul explicativ al limbii romane și a fost

însușită de Guvernul României prin adoptarea acestei hotărâri.

Potrivit art. 6 alin.

(4) din O.U.G. 148/2005, beneficiarul indemnizației este părintele aflat în

concediu, indiferent de durata concediului pentru creșterea copilului pe toată

perioada acestuia are dreptul la o singură indemnizație indiferent de numărul

de copii pe care îi crește până la 2 și respectiv 3 ani, copiii în vârsta de

până la 2 ani și respectiv 3 ani au dreptul la alocație de stat majorată,

această alocație acordându-se pentru fiecare copil.

Se mai arată în

motivele de recurs că față de cele menționate, indiferent de numărul copiilor

rezultați dintr-o singură naștere se acordă o singură indemnizație.

Astfel, recunoașterea

dreptului la indemnizație pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil nu

reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de

tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind

vorba de drepturi care aparțin copilului.

Recurenta mai susține

că în același sens sunt și dispozițiile Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006,

a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea

familiei în vederea creșterii copilului, publicată în M. Of., Partea I, nr.

64/26 ianuarie 2007, prin care a fost respinsă aceasta excepție, în raport cu

art. 16 din Constituția României, republicată.

Se arată de către

recurentă că, și după modificările intervenite prin Legea nr. 239/2009, nu se

acordă în cazul nașterilor gemelare două indemnizații, ci cuantumul

indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 RON pentru

fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară.

Prin urmare, rațiunea

legiuitorului care transpare din actele normative în discuție (O.U.G. nr.

148/2005, H.G. nr. 1025/2008) este unitară și evidențiază, ca finalitate,

sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic și nu

reprezintă o măsură directă de protecție a copilului, cum este cea realizată

prin alocația de stat pentru copii.

Prin Legea nr.

239/2009 și prin H.G. nr. 1016/2009 s-a confirmat faptul că această

indemnizație pentru creșterea copilului, aferentă concediului pentru creșterea

copilului, este un drept al părintelui și nu al copilului, de unde și rațiunea

acordării acestui drept în funcție de naștere și nu de copiii rezultați în urma

nașterii.

Învederăm onoratei

instanțe că acesta indemnizație se "comportă" ca un venit de natură

salariată în sensul că potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 148/2005 și art. 31 și

art. 33 din H.G. nr. 1025/2006 sunt plătite contribuțiile la asigurările

sociale de sănătate, constituie perioada asimilată stagiului de cotizare în

sistemul public de pensii și este considerată vechime în muncă și în serviciu.

Concluzionăm că este o măsură de protecție și un drept al părintelui și nu al

copilului.

Măsurile de ocrotire

a copilului fac obiectul de reglementare al altor acte normative, spre

exemplificare Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu

modificările și completările ulterioare.

Față de dispozițiile

legale invocate din care reiese fără echivoc ca AJPS Prahova nu a emis H.G. nr.

1025/2006, solicităm instanței să admită excepția lipsei calității procesuale

pasive a AJPS Prahova.

II. Guvernul

României, a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, având în

vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, potrivit cărora „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea, părții interesate (..)".

Arată recurentul că,

după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca

obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu

caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei,

recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,

raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc

nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii", iar

potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul

și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare

dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una

dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în

vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim

de urgență.

Așadar, indemnizația

se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii

adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori

încredințați în vederea adopției.

Acest text de lege

recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie,

indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizație

reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada concediului de

creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în

cauză este suspendat, conform legii.

Mai arată recurentul

că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare

naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și

nu încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină

simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului, că

rațiunea legiuitorului, care transpare din actele normative în discuție (O.U.G.

nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, Codul muncii - art. 49 alin. (2) și art. 51

alin. (1) este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei,

prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură

directă de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat

pentru copii.

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României,

Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, „Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze”.

În conformitate cu

dispozițiile alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios

administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu

citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate

vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a

prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare

la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că

legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere, în

privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter

individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea

invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu

caracter individual.

Este de observat însă

că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral”, fără a se mai face distincție între cel normativ și cel

individual.

În virtutea

principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Aceasta presupune că

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter

normativ poate fi cercetată.

Referitor la

criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Acordarea

indemnizației pentru creșterea copilului, lunar și nu doar la momentul

nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la

adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați

din naștere.

De asemenea, se poate

reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere

situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din

sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii

anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței

de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului.

Prin acest act

normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru

acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost

prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice

prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare

între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de

ordin obiectiv.

Definind nașterea ca

reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din

H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță

superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității

de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat

copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care au

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana

care a fost numită tutore).

Definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare

naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului

normativ în aplicarea căruia a fost adoptat.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate

în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ,

iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și

cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

De altfel, este de

menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile

art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul

indemnizației se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o

sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil

provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală,

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova și Guvernul

României împotriva Sentinței nr. 6 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2011.