ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2416/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.D. a solicitat anularea deciziei nr. 1237459032922/19 martie 2008 emisă de către Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova și nr. 1365288148/18 iunie 2009, precum și obligarea pârâtei să îi plătească indemnizația pentru creșterea celui de al doilea copil, cu motivarea că a născut la data de 10 octombrie 2008 două gemene, iar pârâta i-a acordat indemnizația doar pentru una dintre acestea. 1.2 Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 al. (1) din H.G. nr. 1025/2006 (raportat la art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005), conform cărora „potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din prezentele norme metodologice, prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii”.

1.3 Prin încheierea pronunțată la data de 21 octombrie 2010, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ a înaintat Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005. 2.1 În temeiul dispozițiilor art. 115 C. proc. civ., pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată. 2.5 A solicitat respingerea excepției de nelegalitate formulată de reclamantă ca fiind netemeinică și nelegală și a se constata legalitatea prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006. 3.1 Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia. În motivarea excepției de nelegalitate, pârâtul a arătat că aceasta poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură. 3.2 Pe fondul excepției de nelegalitate, pârâtul a arătat că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României și al art. III din O.U.G.

nr. 44/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițiat, de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005 (în prezent abrogată prin H.G. nr. 1226/2007), proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției.

Prin Sentința nr. 6 din 14 ianuarie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. României nr. 1025/2006, invocată de reclamanta M.D., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova, prin reprezentanții săi legali, și Guvernul României, prin reprezentanții săi legali, în Dosar nr. 1086/105/2010 al Tribunalului Prahova, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut „în esență”, următoarele: 4.1 La termenul de judecată din 14 ianuarie 2010, după punerea în discuția părților, Curtea a respins excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României.

Excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege și trebuie să privească un act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, care se referă atât la actul cu caracter individual cât și la actul cu caracter normativ, practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind în sensul admisibilității excepției de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative cu caracter normativ. Examinând excepția de nelegalitate, Curtea constată următoarele: 5.1 Tribunalul Prahova a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești cu privire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005. 5.4 Curtea constată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 sunt în contradicție cu prevederile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, care prevăd acordarea indemnizației lunare, și din care nu rezultă că s-ar raporta la numărul nașterilor. 5.5 În ipoteza în care indemnizația nu s-ar acorda pentru fiecare copil născut, ci pentru fiecare naștere, între nou născuți s-ar face distincție după cum au rezultat dintr-o sarcină simplă sau multiplă, ceea ce ar încălca principiul egalității de tratament, prin urmare singura interpretare prin care aceștia ar beneficia de un tratament similar este aceea ca fiecare din ei să beneficieze de indemnizație, interpretare care de altfel rezultă și din restul dispozițiilor O.U.G.

nr. 148/2005, care nu disting între primii 3 copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) și stabilesc acordarea respectivei indemnizații lunare nu doar la momentul nașterii, o singură dată. 5.6 Reglementarea potrivit căreia nașterea se definește ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii completează așadar în mod nelegal normele actului normativ cu forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost adoptată. Pentru aceste motive Curtea constată, așa cum rezultă și din jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.nr. 1025/2006 sunt nelegale, raportat la dispozițiile art. 1 și 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, considerente pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, va admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantă în Dosar nr. 1086/105/2010 al Tribunalului Prahova și va constata nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, urmând ca instanța în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate să soluționeze cauza, fără a ține seama de dispozițiile a căror nelegalitate a fost constatată. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova și Guvernul României criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova, în motivarea recursului declarat, arată că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate(..)". După cum reiese din textul de lege citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură. În speță, prin H.G.

nr. 1025/2006 a fost reglementat modul de aplicare a prevederilor - O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările completările ulterioare. Astfel, față de obiectul de reglementare, este evident că aceste dispoziții au caracter normativ, având rolul de a detalia legea și de a asigura o interpretare și aplicare unitară acesteia, motiv pentru care apreciem că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele arătate, considerăm că excepția de nelegalitate este inadmisibilă vă solicităm să dispuneți în consecință respingerea acesteia. În conformitate cu disp. art. 304 C. proc.

civ. instanța trebuia să ara motivele pe care își sprijină hotărârea, mulțumindu-se a face o scurtă afirmație cum că dispozițiile sunt discriminatorii, contrar reținerii instanței de fond că se acordă potrivit art. 6 alin. (1) pentru "fiecare dintre primele trei nașteri", mai mult se rezumă la a fa trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată instanța de fond nu a arătat temeiul legal, interpretând greșit dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 mulțumindu-se cu enunțarea unui singur fragment și nu tot textul în cauză și eludând faptul că prin Decizia sa, nr. 937 din 19 decembrie 2006, Curtea Constituțională cu privire la disp. art. 6 alin. (1) retine că este constituțional și că indemnizația este un drept al părintelui și nu al copilului și faptul că ar trebui să se acorde o singură indemnizație în cazul sarcinilor cu multipleți.

Instanța interpretând greșit cadrul legislativ care reglementează acordarea indemnizației aferentă concediului pentru creșterea copilului a reținut în mod eronat că ar fi un drept al copiilor când ea este un substitut al salariului. Așa cum în concediul de maternitate (pre și post natal) a beneficiat de o singură indemnizație tot așa și în cazul optării pentru această formă de sprijin acordată până la împlinirea vârstei de 2 ani respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, conform O.U.G. nr. 148/2005 modificată și completată și disp. H.G. nr. 1025/2006, modificată și completată, ar trebui să se acorde o singură indemnizație. În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, învederăm instanței ca H.G.

nr. 1025/2006 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția. României, republicată, și al art. III din O.U.G. nr. 44/2006 pentru modificarea și completare. O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii. Dispozițiile art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, ce constituie obiectul excepției de nelegalitate invocată de reclamantă, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență, ori încredințați în vederea adopției. Textul menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri. Legiuitorul, după sintagma "după caz" a enumerat situațiile pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției și în niciun caz copiii din sarcini gemelare și/sau multiple.

Dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii. Definiția a fost preluată din Dicționarul explicativ al limbii romane și a fost însușită de Guvernul României prin adoptarea acestei hotărâri. Potrivit art. 6 alin. (4) din O.U.G. 148/2005, beneficiarul indemnizației este părintele aflat în concediu, indiferent de durata concediului pentru creșterea copilului pe toată perioada acestuia are dreptul la o singură indemnizație indiferent de numărul de copii pe care îi crește până la 2 și respectiv 3 ani, copiii în vârsta de până la 2 ani și respectiv 3 ani au dreptul la alocație de stat majorată, această alocație acordându-se pentru fiecare copil.

Se mai arată în motivele de recurs că față de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere se acordă o singură indemnizație. Astfel, recunoașterea dreptului la indemnizație pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi care aparțin copilului. Recurenta mai susține că în același sens sunt și dispozițiile Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006, a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în M. Of., Partea I, nr. 64/26 ianuarie 2007, prin care a fost respinsă aceasta excepție, în raport cu art. 16 din Constituția României, republicată.

Se arată de către recurentă că, și după modificările intervenite prin Legea nr. 239/2009, nu se acordă în cazul nașterilor gemelare două indemnizații, ci cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară. Prin urmare, rațiunea legiuitorului care transpare din actele normative în discuție (O.U.G. nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2008) este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură directă de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru copii. Prin Legea nr. 239/2009 și prin H.G. nr. 1016/2009 s-a confirmat faptul că această indemnizație pentru creșterea copilului, aferentă concediului pentru creșterea copilului, este un drept al părintelui și nu al copilului, de unde și rațiunea acordării acestui drept în funcție de naștere și nu de copiii rezultați în urma nașterii.

Învederăm onoratei instanțe că acesta indemnizație se "comportă" ca un venit de natură salariată în sensul că potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 148/2005 și art. 31 și art. 33 din H.G. nr. 1025/2006 sunt plătite contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, constituie perioada asimilată stagiului de cotizare în sistemul public de pensii și este considerată vechime în muncă și în serviciu. Concluzionăm că este o măsură de protecție și un drept al părintelui și nu al copilului. Măsurile de ocrotire a copilului fac obiectul de reglementare al altor acte normative, spre exemplificare Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare. Față de dispozițiile legale invocate din care reiese fără echivoc ca AJPS Prahova nu a emis H.G.

nr. 1025/2006, solicităm instanței să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a AJPS Prahova. II. Guvernul României, a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate (..)". Arată recurentul că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei, recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii", iar potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență.

Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției. Acest text de lege recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii. Mai arată recurentul că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului, că rațiunea legiuitorului, care transpare din actele normative în discuție (O.U.G.

nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, Codul muncii - art. 49 alin. (2) și art. 51 alin. (1) este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură directă de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru copii. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Aceasta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.

nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursurile declarate de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova și Guvernul României împotriva Sentinței nr. 6 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.