ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3187/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3187/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta L.A. a chemat

în judecata pe pârâta D.M.P.S. Prahova, și a solicitat obligarea acesteia la

plata sumei de 6000 lei lunar, în total 14.400 lei, cu titlu de indemnizație

pentru creșterea celui de-al doilea copil geamăn, pentru perioada cuprinsă

între 07 octombrie 2006 - 07 octombrie 2008, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 15 decembrie 2009,

Tribunalul Prahova a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești cu privire la

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005 și a suspendat judecata cauzei.

Pârâta A.J.P.S. Prahova, în temeiul prevederilor

art. 115-118 C. proc. civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată și nelegală.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României, a

solicitat respingerea excepției de nelegalitate a H.G nr. 1025/2006, susținând

că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu

caracter individual, iar nu și pe c

ele cu

caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Prin sentința civilă nr. 75 din 26 martie 2010

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul

României, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta L.A. în

contradictoriu cu pârâții A.J.P.S. Prahova și Guvernul României și a constatat nelegalitatea

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut

că

excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul

României, este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, printr-o practică constantă la

nivelul Secției de contencios

administrativ,

că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, se

soluționează pe

fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu

caracter normativ.

Pe

fondul cauzei, instanța de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere

prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă

fără putere de tăgadă Constituția României, art. 16 și art. 43,

principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele

aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere

concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.

Aceste norme

metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale

pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru

faptul că definiția stabilită pentru

naștere, ca element de acordare a

îndemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în

situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Desigur că acordarea

acestei îndemnizații a fost raportată prin art.6 al

O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul

nașterilor, motiv

pentru care dispozițiile art. 3 din Normele

metodologice sunt nelegale.

H.G.

nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în

aplicarea

căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o naștere

simplă și alta multiplă.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâții A.J.P.S. Prahova și Guvernul României au declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. A.J.P.S. Alba, în motivarea recursului, arată

că în ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, H.G. nr. 1025/2006

este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția

României, republicată, și al art. 111 din O.U.G. nr. 44/2006 pentru modificarea

și completarea O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru

copii.

Dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006, raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor

copii vii".

Potrivit prevederilor art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005, concediul și indemnizația lunară prevăzută la art.

1, respectiv art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru

fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii

adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgenta ori

încredințați în vederea adopției.

Textul menționat, cuprins în O.U.G. nr.

148/2005, cu modificările și completările

ulterioare,

prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat

în urma unei nașteri.

Legiuitorul,

după sintagma "după caz" a enumerat situațiile pentru primii trei

copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgenta ori

încredințați în vederea adopției și în nici un caz copiii din sarcini gemelare

și/sau multiple.

Dispozițiile

art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc

nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii. Definiția

a fost preluată din Dicționarul explicativ al limbii romane și a fost însușită

de Guvernul României prin adoptarea acestei hotărâri.

Potrivit art. 6, alin. (4) din O.U.G. 148/2005, beneficiarul

indemnizației

este părintele aflat în concediu, indiferent de durata

concediului pentru creșterea

copilului pe toata perioada acestuia are dreptul la

o singură indemnizație indiferent de

numărul de copii pe care îi crește până

la 2 și respectiv 3 ani, copiii în vârsta de până

la 2 ani și

respectiv 3 ani au dreptul la alocație de stat majorată, aceasta alocație

acordându-se pentru fiecare copil.

Recurenta

mai susține că în același sens sunt și dispozițiile Deciziei nr. 937 din 19

decembrie 2006, a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în M.Of.,

Partea I,

nr. 64 din 26 ianuarie 2007, prin care a fost respinsă aceasta

excepție, în raport cu art. 16 din Constituția României, republicată.

Prin Legea nr. 239/2009 și prin H.G. nr. 1016/2009

s-a confirmat

faptul că această indemnizație pentru creșterea copilului, aferentă

concediului

pentru

creșterea copilului, este un drept al părintelui și nu al copilului, de

unde și

rațiunea acordării acestui drept în funcție de naștere și nu de copiii

rezultați în

urma nașterii. Totodată este de remarcat că dispozițiile Legea nr. 239/2009

au intrat în vigoare la data de 18 iunie 2009 și își are aplicabilitate de la

aceasta dată și nu poate retroactiva.

II. Guvernul

României - Secretariatul General al Guvernului, a invocat inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate invocată în cauză având în vedere dispozițiile art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare

potrivit cărora Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții

interesate (...)".

S-a arătat

că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea

ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele

cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Nu prezintă

relevanță invocarea, de către instanța de fond, a similitudinii cu regimul

juridic al ordonanțelor de Guvern, care reprezintă acte atipice, cu putere de

lege, adoptate de Guvern în temeiul art. 115 din Constituția României, în

temeiul principiului delegării legislative.

Pe fondul

cauzei, recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii

vii".

Concediul și

indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu

modificările și completările ulterioare.

Potrivit

prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și

indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre

primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în

una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre

persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea

adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de

urgență.

Așadar,

indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru

primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de

urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul

menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației

pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Recurentul

mai arată că, însăși Curtea Constituțională, examinând excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, a reținut

că „actul normativ instituie o formă de protecție socială destinată familiilor

cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu

handicap, din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al

familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul

stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al

copiilor".

Ținând cont

de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură

naștere, se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația

pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin

pe lume unul sau mai mulți copii.

Astfel, această

prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul

salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează

pentru această formă de sprijin.

Prin urmare,

nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o

sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată

prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici

un caz, o componentă a alocației destinate copiilor.

Examinând

cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

În ceea ce

privește excepția inadmisibilității acțiunii excepție invocată de Guvernul

României – Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată

de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată,

instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea

de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi

de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi

atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de

contencios administrativ competentă să o soluționeze”.

În

conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de

contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință

publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de

nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în

vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ”.

Este

adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face

trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu

caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita

posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ

unilateral cu caracter individual.

Este de

observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act

administrativ unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și

cel individual.

În virtutea

principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Asta

presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse

controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută

de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că

excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi

cercetată.

Referitor la criticile

din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate.

Acordarea indemnizației pentru

creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată,

confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr.

148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De

asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a

avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu

poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la

beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări

obiective.

Hotărârea Guvernului nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost

definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului

de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și

procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în

art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora

au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de

referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între

persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin

obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006

completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea

căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră

contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în

aplicarea căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se

referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul

cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de

urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de

exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație

pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru

gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Nici referirile la decizia

pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în prezenta cauză deoarece

nu a invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006

De altfel, este de menționat și

faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se

majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de

tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de

naștere.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Prahova

și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 75 din 26 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie

2010.