ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3187/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta L.A. a chemat în judecata pe pârâta D.M.P.S. Prahova, și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 6000 lei lunar, în total 14.400 lei, cu titlu de indemnizație pentru creșterea celui de-al doilea copil geamăn, pentru perioada cuprinsă între 07 octombrie 2006 - 07 octombrie 2008, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea din data de 15 decembrie 2009, Tribunalul Prahova a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești cu privire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 și a suspendat judecata cauzei. Pârâta A.J.P.S. Prahova, în temeiul prevederilor art. 115-118 C. proc. civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată și nelegală. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a H.G nr. 1025/2006, susținând că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe c ele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură. Prin sentința civilă nr. 75 din 26 martie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta L.A.

în contradictoriu cu pârâții A.J.P.S. Prahova și Guvernul României și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României, este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, printr-o practică constantă la nivelul Secției de contencios administrativ, că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, se soluționează pe fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 încalcă fără putere de tăgadă Constituția României, art. 16 și art. 43, principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă. Aceste norme metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru faptul că definiția stabilită pentru naștere, ca element de acordare a îndemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Desigur că acordarea acestei îndemnizații a fost raportată prin art.6 al O.U.G.

nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru care dispozițiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale. H.G. nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o naștere simplă și alta multiplă. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții A.J.P.S. Prahova și Guvernul României au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. A.J.P.S. Alba, în motivarea recursului, arată că în ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, H.G. nr. 1025/2006 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 111 din O.U.G.

nr. 44/2006 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii". Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, concediul și indemnizația lunară prevăzută la art. 1, respectiv art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgenta ori încredințați în vederea adopției.

Textul menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri. Legiuitorul, după sintagma "după caz" a enumerat situațiile pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgenta ori încredințați în vederea adopției și în nici un caz copiii din sarcini gemelare și/sau multiple. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.

Definiția a fost preluată din Dicționarul explicativ al limbii romane și a fost însușită de Guvernul României prin adoptarea acestei hotărâri. Potrivit art. 6, alin. (4) din O.U.G. 148/2005, beneficiarul indemnizației este părintele aflat în concediu, indiferent de durata concediului pentru creșterea copilului pe toata perioada acestuia are dreptul la o singură indemnizație indiferent de numărul de copii pe care îi crește până la 2 și respectiv 3 ani, copiii în vârsta de până la 2 ani și respectiv 3 ani au dreptul la alocație de stat majorată, aceasta alocație acordându-se pentru fiecare copil. Recurenta mai susține că în același sens sunt și dispozițiile Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006, a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în M.Of., Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2007, prin care a fost respinsă aceasta excepție, în raport cu art. 16 din Constituția României, republicată. Prin Legea nr. 239/2009 și prin H.G. nr. 1016/2009 s-a confirmat faptul că această indemnizație pentru creșterea copilului, aferentă concediului pentru creșterea copilului, este un drept al părintelui și nu al copilului, de unde și rațiunea acordării acestui drept în funcție de naștere și nu de copiii rezultați în urma nașterii. Totodată este de remarcat că dispozițiile Legea nr. 239/2009 au intrat în vigoare la data de 18 iunie 2009 și își are aplicabilitate de la aceasta dată și nu poate retroactiva.

II. Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată în cauză având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate (...)". S-a arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Nu prezintă relevanță invocarea, de către instanța de fond, a similitudinii cu regimul juridic al ordonanțelor de Guvern, care reprezintă acte atipice, cu putere de lege, adoptate de Guvern în temeiul art. 115 din Constituția României, în temeiul principiului delegării legislative. Pe fondul cauzei, recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii". Concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență. Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției. Textul menționat, cuprins în O.U.G.

nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri. Recurentul mai arată că, însăși Curtea Constituțională, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, a reținut că „actul normativ instituie o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor". Ținând cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii. Astfel, această prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin. Prin urmare, nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici un caz, o componentă a alocației destinate copiilor. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii excepție invocată de Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate. Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.

De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. Hotărârea Guvernului nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Nici referirile la decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în prezenta cauză deoarece nu a invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Prahova și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 75 din 26 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.