ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2860/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2860/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamanta A.L.M. a solicitat anularea deciziei nr. 6145 din 06

aprilie 2006 și

respectiv nr.

6145 din 17 decembrie 2007,

emise de

autoritatea pârâtă și obligarea acesteia la plata sumei

de 16.300 lei reprezentând

indemnizația lunară cuvenită pentru nașterea și creșterea și a celui de al

doilea copil, calculată de la data de 19 ianuarie 2006 (data nașterii copiilor)

și până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Reclamanta

a invocat și nelegalitatea art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, prin care

se

statuează asupra

dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului în conformitate cu O.U.G.

nr. 148/2005, susținând că art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru

aprobarea

Normelor metodologice de aplicare

a susmenționatei ordonanțe este în contradicție cu legea.

Prin

sentința civilă nr. 32 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel, secția

comercială, de

contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității invocată de

pârâtul Guvernul Românei, a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art.

3 din H.G. nr. 1025/2006, invocată în fața Tribunalului Mureș de către

reclamanta A.L.M., și a constatat nelegalitatea acestor prevederi.

Pentru a pronunța

această soluție curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

în ceea ce privește excepția inadmisibilității,

invocată prin întâmpinare de Guvernul

României, instanța a respins-o,

reținând că în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pot fi

cenzurate pe calea excepției de nelegalitate, atât actele administrative cu

caracter individual, cât și cele cu caracter normativ, ambele categorii

aparținând sferei mai largi a

actelor

administrative unilaterale, în acest sens fiind și soluția de unificare a

practicii judiciare

adoptată de

Plenul judecătorilor Secției de Contencios administrativ și fiscal a Înaltei

Curți de

Casație și Justiție.

În

ceea ce privește excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din

H.G. nr.

1025/2006, instanța

a reținut, în esență, faptul că aceste prevederi limitează și restrâng

aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, în executarea

cărora au fost emise.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului, Guvernul României a reiterat inadmisibilitatea excepției

de

nelegalitate

având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și

completările ulterioare potrivit cărora Legalitatea unui

act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi

cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe

cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate (...)".

S-a

arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate

poate avea

ca obiect

numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu

caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei,

recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006, raportat la prevederile art.6

alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea

pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul

și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

copilului cu handicap,

se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea

familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările

ulterioare.

Potrivit prevederilor

art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația

lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3

nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile

prevăzute la art. 5 alin.

(2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a

încredințat

copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament

în regim de urgență.

Așadar, indemnizația se

cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii

adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori

încredințați în vederea adopției.

Textul menționat,

cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere,

iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Ținând cont de cele

menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere,

se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația

pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care

vin pe lume unul sau mai mulți

copii.

Astfel,

această prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului,

venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și

optează pentru această

formă

de sprijin.

Aceste

susțineri sunt invocate și de către Curtea Constituțională, in Decizia nr. 937

din

19 decembrie 2006.

prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționaliate a

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

Prin

urmare, nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți

dintr-

o sarcină simplă

sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul

contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici un caz, o

componentă a alocației destinate copiilor.

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor

la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, Înalta Curte constată

că

potrivit art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr.

262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de

data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din

oficiu

sau la cererea părții interesate. în acest caz, instanța, constatând că de

actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată,

instanța de contencios

administrativ competentă și suspendă cauza. încheierea de sesizare a

instanței

de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea

prin

care se respinge cererea de sesizare

poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se

dispune în

ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate

este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze".

În conformitate cu

dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ

se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților

și a emitentului. In cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ

unilateral

emis anterior intrării în

vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate

prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ".

Este

adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face

trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu

caracter individual ceea ce ar putea

conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării

excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter

individual.

Este de observat însă că

în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act

administrativ uni lateral "fără a se mai

face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului

de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte

iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala

reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse

controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de

art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Asta presupune că actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului

de legalitate în cadrul procedurii excepției de

nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr.

554/2004, astfel cum a

fost modificat.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de

nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.

Referitor

la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare

arătate.

Acordarea indemnizației

pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură

dată. confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr.

148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.

De

asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a

avut în

vedere situația

cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de

aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite

categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin

acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate

pentru

acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au

fost prevăzute condițiile și

procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice

prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea

indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele

aflate în

situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Definind

nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii,

art. 3 din

H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu

forță superioară în aplicarea căruia

a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii

proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat

copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana

care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o

manieră contrară literei și spiritului O.U.G.

nr.

148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la

numărul

nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor

vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a

Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine

prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.

Într-adevăr,

O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru

fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act

normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de

aplicare a ordonanței de urgență

s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și

cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

Nici referirile la

decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în

prezenta cauză deoarece nu a fost invocată

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr.

148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006.

De

altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a

modificat

dispozițiile

art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul

indemnizației se majorează cu 600 lei pentru

fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți,

începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art.

312

alin. (1) C. proc. civ.

recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 32 din 22 februarie 2010

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.