ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2756/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Mureș a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureș cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, reținând că de modul de soluționare a excepției depinde soluționarea cauzei pe fond, având în vedere că prin acțiunea dedusă judecății, s-a solicitat anularea deciziei nr. 13211/C din 10 decembrie 2008, emisă de Direcția Județeană de Muncă și Solidaritate Socială și Familie Mureș și obligarea acesteia să-i plătească indemnizația lunară pentru creșterea copilului în cuantum de 1.200 lei, întrucât în cauză este vorba de doi copii gemeni.

Sentința Curții de Apel Târgu Mureș nr. 103 din 7 iulie 2009, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate, a fost casată cu trimitere spre rejudecare, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3824 din 16 septembrie 2009. Prin încheierea de ședință din 6 mai 2009, Curtea a fost sesizată cu soluționarea excepției. Prin întâmpinarea formulată, Guvernul României a solicitat respingerea excepției ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece dispozițiile a căror nelegalitate se solicită a se verifica, au un caracter normativ și nu individual. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 22 din 18 februarie 2010 a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta I.A.K., constatând nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.nr.

1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2009. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Referitor la inadmisibilitatea excepției, instanța a reținut că aceasta trebuie respinsă, întrucât din coroborarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2005 care se referă la actul administrativ cu caracter individual cu alin. (2) al aceluiași articol care nu mai face distincție între caracterul normativ și cel individual al actului administrativ rezultă că ceea ce trebuie urmărit este ca legea să producă efecte juridice. În acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007, în sensul că excepția de nelegalitate poate viza și acte normative nu doar individuale.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G nr. 1025/2006 sunt nelegale, excepția de nelegalitate invocată fiind întemeiată, urmează a fi admisă, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Acordarea indemnizației lunare de creștere a copilului a fost raportată prin art. 6 din O.U.G nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, în caz contrar, reține instanța se încalcă principiul nediscriminării prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Guvernul României. Recurentul a susținut, în esență, că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 3 din O.U.G.

nr. 44/2006 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii”. Acest text de lege, susține recurentul, recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerentul că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada de creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii.

Recurentul a mai susținut și faptul că, recunoașterea drepturilor legale pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului ci de măsuri de protecție socială a familiei. Printr-o ultimă critică, recurentul susține că prin decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G.nr. 148/2005, în raport cu art. 16 din Constituție, reținându-se că dreptul la concediu este un drept complex cu o componentă patrimonială și alta nepatrimonială și, că acordarea unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma nașterii este un aspect firesc.

Recursul este nefondat. Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor administrative normative, se va reține că aceasta este neîntemeiată, așa cum corect a reținut și instanța de fond, în considerentele sentinței atacate. Astfel, actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar chiar și pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din legea susmenționată, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiași articol, în care legiuitorul nu diferențiază între actele administrative cu caracter individual și actele administrative cu caracter normativ. Într-adevăr, potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Rezultă, așadar, din coroborarea textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă. Cu privire la excepția de nelegalitate, în sine, se va reține, de asemenea, că argumentele recurenților nu sunt întemeiate. Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Or, definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. Față de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile normative atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, sentința atacată este legală și temeinică, recursul declarat împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 22 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.