ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2357/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 6 mai 2009 a Tribunalului Mureș, se cția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 21/102/2009, s-a dispus sesizarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, excepție invocată de reclamanta B.C.P. Investită cu soluționarea excepției, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat că emitentul actului administrativ atacat, Guvernul României, a invocat excepția inadmisibilității cererii, pe motiv că, în cauză, nu este vorba de nelegalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, ci de un act administrativ cu caracter normativ, exceptat de la procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 102 din data de 7 iulie 2009 Curtea de Apel Târgu- Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în interesul Guvernului României și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate. Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs B.C.P., recurs care, prin decizia nr. 3823 din 16 septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș. Astfel reinvestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 34 din 23 februarie 2010, a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, și pe cale de consecință, a constatat nelegalitatea dispozițiilor referitoare la definiția nașterii din cuprinsul art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006. Prin aceeași sentință, Curtea a respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în interesul pârâtului Guvernul României. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut, în esență, că definiția pe care actul administrativ normativ atacat o dă noțiunii de „naștere" este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia a fost emis și creează o discriminare între persoane aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. In motivarea recursurilor, se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța de fond apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința definirii termenului de „naștere", întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare. Recurenții au învederat, de asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului așa cum eronat a reținut prima instanță.

In plus, recurentul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin cererea sa de recurs, a înțeles să critice sentința primei instanțe și din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevederi ce condiționează, în opinia sa, admisibilitatea excepției de nelegalitate de caracterul individual al actului administrativ unilateral atacat pe această cale. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor administrative normative, invocată de recurentul M inisterul Muncii și Protecției Sociale prin cererea sa de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu mai poate face obiectul analizei sale, dat fiind faptul că în prezenta cauză, prin decizia 3823 din 16 septembrie 2009 pronunțată de Secția Contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acest aspect a fost tranșat în mod irevocabil – î n sensul constatării admisibilității excepției de nelegalitate indiferent de caracterul actului administrativ atacat: individual sau normativ (așa cum este cazul în speță).

Astfel, prin decizia menționată, Înalta Curte a constatat (în acord de altfel, cu toată jurisprudența sa anterioară) că actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, atât pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât și pe calea excepției de nelegalitate. În ceea ce privește criticile aduse de cei doi recurenți modului de soluționare a fondului cauzei, Înalta Curte va reține că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Or, definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s- ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Față de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile din actul administrativ normativ atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împotriva sentinței nr. 34 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș,secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.