ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2357/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din data de 6 mai 2009 a Tribunalului Mureș, se

cția contencios administrativ și

fiscal, pronunțată în dosarul nr.

21/102/2009, s-a dispus sesizarea Curții de Apel Târgu

Mureș, secția

comercială,

de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea

excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, excepție invocată de reclamanta B.C.P.

Investită cu

soluționarea excepției, Curtea de Apel Târgu Mureș a

constatat că

emitentul actului administrativ atacat, Guvernul României, a

invocat excepția

inadmisibilității cererii, pe motiv că, în cauză, nu este

vorba de

nelegalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, ci

de un act administrativ cu caracter normativ, exceptat de la

procedura

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința

nr. 102 din data de 7 iulie 2009 Curtea de Apel Târgu-

Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal a

respins cererea

de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției

Sociale în interesul Guvernului României și a respins ca

inadmisibilă excepția de nelegalitate.

Împotriva acestei

sentințe, a formulat recurs B.C.P.,

recurs care, prin decizia nr. 3823 din 16 septembrie 2009

a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare

Curții de Apel Târgu Mureș.

Astfel

reinvestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 34

din 23 februarie 2010, a admis excepția de nelegalitate a

prevederilor art.

3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a

prevederilor

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii

copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, și pe cale de

consecință, a

constatat nelegalitatea dispozițiilor referitoare la definiția nașterii din

cuprinsul art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare

a prevederilor

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, aprobate prin

H.G. nr. 1025/2006. Prin aceeași

sentință,

Curtea a respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale în interesul pârâtului Guvernul

României.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut, în

esență, că definiția pe care actul

administrativ normativ atacat o dă

noțiunii

de „naștere" este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în

aplicarea căreia a fost emis și creează o discriminare între

persoane aflate în situații identice, fără să

existe o justificare de ordin

obiectiv în acest sens.

Împotriva

acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală,

au declarat

recurs Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale.

In motivarea

recursurilor, se arată, în esență, că hotărârea atacată

este nelegală,

instanța de fond apreciind greșit că dispozițiile actului

atacat sunt

nelegale în privința definirii termenului de „naștere", întrucât

recunoașterea

drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005,

pentru fiecare naștere și nu pentru

fiecare

copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.

Recurenții au

învederat, de asemenea, că măsurile de protecție

socială prevăzute de dispozițiile

art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului

administrativ

atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei,

prin susținerea

acesteia în vederea creșterii copilului, și nu reprezintă

măsuri de

protecție a copilului așa cum eronat a reținut prima instanță.

In plus,

recurentul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin

cererea sa de

recurs, a înțeles să critice sentința primei instanțe și din perspectiva

modului de aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

prevederi ce condiționează, în opinia sa, admisibilitatea

excepției de

nelegalitate de caracterul individual al actului administrativ

unilateral atacat pe această cale.

Recursurile sunt

nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru

considerentele ce urmează.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității excepției de

nelegalitate

a actelor administrative normative, invocată de recurentul M

inisterul Muncii și Protecției Sociale prin

cererea sa de recurs, Înalta

Curte

constată că aceasta nu mai poate face obiectul analizei sale, dat fiind faptul

că în prezenta cauză, prin decizia 3823 din 16 septembrie

2009 pronunțată de Secția Contencios

administrativ și fiscal a Înaltei

Curți

de Casație și Justiție, acest aspect a fost tranșat în mod irevocabil – î

n sensul constatării admisibilității excepției de

nelegalitate indiferent de

caracterul

actului administrativ atacat: individual sau normativ (așa cum

este cazul în speță). Astfel, prin decizia menționată,

Înalta Curte a constatat (în acord de altfel, cu toată jurisprudența sa

anterioară) că

actele administrative

unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse

oricând controlului de legalitate, atât pe calea acțiunii directe,

conform

art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât și pe calea

excepției de nelegalitate.

În ceea ce

privește criticile aduse de cei doi recurenți modului de

soluționare a

fondului cauzei, Înalta Curte va reține că acestea sunt

nefondate, pentru următoarele

considerente:

Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în

vederea creșterii copilului

prevede

că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele

trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei

copii ai persoanelor aflate în

una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat

copilul, cărora li s-a încredințat copilul în

vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de

urgență, precum și

persoana care a fost numită tutore).

Or, definind

nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului

O.U.G. nr.

148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul

nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii

rezultați din fiecare

naștere,

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de

aprobare

a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 148/2005 contravin prevederilor actului

normativ în aplicarea căruia

au fost adoptate.

Într-adevăr,

O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru

fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act

normativ iar prin

modul în care a fost definită nașterea, prin normele

metodologice de

aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o

discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în

sensul că în cazul adopției s-

ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza

în care se adoptă

doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei

familii s-ar acorda

o

singură indemnizație.

Față de cele arătate, apreciind că în

mod corect instanța de fond a reținut că prevederile din actul administrativ

normativ atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1)

din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, împotriva sentinței nr. 34 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel

Târgu-Mureș,secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 mai 2010.