ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3824/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

data de 6 mai 2009 a Tribunalului Mureș

,

secția contencios

administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 95/102/2009, s-a dispus

sesizarea Curții de Apel Târgu-Mureș

,

secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal cu

soluționarea

excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, excepție invocată de reclamanta I.A.K.

Învestită

cu soluționarea excepției, Curtea a constatat că emitentul actului

administrativ atacat, Guvernul României, a invocat excepția inadmisibilității

cererii, pe motiv că, în cauză, nu este vorba de nelegalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, ci de un act administrativ cu

caracter normativ, exceptat de la procedura reglementată de art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

La

termenul de judecată din data de 2 iulie 2009, Curtea a pus în discuția

părților excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Prin

sentința nr. 102 din data de 7 iulie 2009 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a respins în principiu și în fond

cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale în interesul Guvernului României și a respins ca inadmisibilă excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,

excepție invocată de reclamanta I.A.K.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că Normele

Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025 nu pot fi considerate sau asimilate

actului unilateral cu caracter individual, a cărui legalitate să poată fi

cercetată pe calea excepției de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamanta, criticând-o ca

nelegală, arătând că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a statuat într-o practică constantă, că după apariția Legii nr.

262/2007, au fost admise excepțiile de nelegalitate cu privire la actele

administrative cu caracter normativ.

Pe fondul

cauzei, se arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, care

definesc nașterea „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii" - nu

sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani

se primește o indemnizație lunară în cuantum de 800 RON, respectiv „concediul

și

indemnizația lunară se cuvin pentru flecare dintre primele trei nașteri sau

după caz pentru primii trei copii".

Se mai

arată că definiția dată nașterii prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006

încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 49 alin. (1) și (2) din Constituția

României, principiul egalității de tratament și instituie discriminări între

persoane aflate în situații identice, respectiv între cei proveniți dintr-o

naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei rezultați dintr-o naștere

simplă.

Astfel

fiind, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod greșit a constatat că

excepția de nelegalitate a unui act administrativ nu poate fi cercetată.

Procedând

în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală,

urmând a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în

considerarea următoarelor argumente.

Asupra

calificării actului administrativ unilateral în speță ca normativ sau

individual.

Actul

administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu cu caracter

obligatoriu, formulate în abstract, în scopul aplicării unui număr nedeterminat

de cazuri și persoane.

Din acest

punct de vedere, actul în speță este unul normativ.

Asupra

admisibilității excepției de nelegalitate formulată cu privire la un act

administrativ normativ.

Art. 4 din

Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței, are

următorul conținut: „(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere motivată,

instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea

de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi

de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi

atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de

contencios administrativ competentă să o soluționeze. (2) Instanța de

contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință

publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de

nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior

intrării în vigoare a prezentei

legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi

analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ".

Din

economia textului rezultă, în mod evident, că excepția de nelegalitate, putând

fi invocată oricând în cadrul unui proces, adică în soluționarea unei acțiuni

aflate pe rolul oricărei instanțe în orice grad de jurisdicție, este un mijloc

de apărare, iar nu o acțiune în contenciosul administrativ, în sensul art. 8

din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește calificarea actului administrativ

unilateral atacat în raport cu nivelul de adresabilitate: individual sau

normativ, este evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepția de

nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepției

pentru aceste acte, pe baza mai multor argumente:

1) în

„expunerea de motive" la Legea nr. 262/2007, care a modificat dispozițiile

art. 4 în sensul textului mai sus citat, la pct. 2 alin. (6), în legătură cu

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se arată:

„Pentru a

se înlătura orice discuție, inițiativa legislativă propunea o completare,

textul dobândind redactarea: «legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual sau normativ, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces»".

Așadar,

modificarea textului viza includerea ambelor categorii de acte în textul art.

4, iar nu doar pe cele individuale.

2)

Principiul coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de

nelegalitate, atât pentru actele individuale, cât și pentru cele normative, așa

încât acest mijloc de apărare să nu fie restrictiv, pierzându-și astfel funcția

pentru care a fost creat.

Dacă

legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna persoanelor de drept privat un mijloc

de apărare pe cale de excepție pentru acte de autoritate individuale, în

privința cărora cei vizați au deja la îndemână acțiunea directă în contenciosul

administrativ, pe baza argumentului de logică «afortiori», cu atât mai mult un

asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor în legătură cu acte

normative a căror adresabilitate este generală și ale căror efecte asupra

persoanelor se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci

și mult ulterior.

3) Din

conținutul general al „expunerii de motive" la Legea nr. 262/2007 rezultă

cert că modificarea art. 4 a apărut ca necesitate pentru înlăturarea unei ambiguități

a textului inițial, în sensul că excepția de nelegalitate poate fi invocată

împotriva oricărui act administrativ unilateral, fie el individual sau

normativ. Modificarea avea rolul de a include în sfera actelor și pe cele

individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.

Or, în

raport cu acest scop declarat al legii de modificare, efectele acesteia nu pot

fi contrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de I.A.K. împotriva sentinței nr. 103 din 7 iulie 2009 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2009.