ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

pronunțata în ședința publica din 18 decembrie 2009, Tribunalul Mureș a sesizat

Curtea de Apel Târgu-Mureș, cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, reținând că de modul de soluționare a

excepției depinde soluționarea cauzei pe fond, având în vedere că prin acțiunea

dedusă judecății, s-a solicitat anularea deciziei 11245/C din 29 aprilie 2009,

emisă de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Mureș și obligarea acesteia

să plătească indemnizația lunară pentru creșterea celui de-al doilea copil, în

cuantumul stabilit de lege, pentru perioada 6 octombrie 2007 - 24 august 2009.

Guvernul României, prin

întâmpinare a solicitat respingerea excepției, ca inadmisibilă, în raport de

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susținând că dispozițiile a căror

nelegalitate se solicită a se verifica, au un caracter normativ și nu

individual.

Prin sentința civilă

nr. 55 din 18 martie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de

pârâtul Guvernul României, a admis excepția de nelegalitate invocată de

reclamanta N.T. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Agenția

Județeană pentru Prestații Sociale Mureș și, în consecință, a constatat ca

fiind nelegale dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut

că

excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României, este

nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că Înalta Curte de

Casație și Justiție a statuat, printr-o practică constantă la nivelul Secției

de contencios

administrativ, că ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, se

soluționează pe fond

excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu

caracter normativ, situație în care excepția invocată nu mai poate fi avută în

vedere.

Pe

fondul cauzei, instanța de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere

prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă

fără

putere de tăgadă Constituția României, art. 16 și art. 43, principiul

egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situații

identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni,

tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.

Aceste norme

metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale

pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru faptul

că definiția stabilită pentru

naștere, ca element de acordare a

îndemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în

situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Desigur că acordarea

acestei îndemnizații a fost raportată prin art.6 al

O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul

nașterilor, motiv

pentru care dispozițiile art. 3 din Normele

metodologice sunt nelegale.

H.G.

nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în

aplicarea căruia a fost adoptat,

încălcând principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o naștere simplă și alta

multiplă.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a reiterat

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată, în cauză, având în vedere

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare potrivit cărora Legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la

cererea, părții interesate (...)".

S-a arătat că, după cum

reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect

numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu

caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Nu prezintă relevanță

invocarea, de către instanța de fond, a similitudinii cu regimul juridic al

ordonanțelor de Guvern, care reprezintă acte atipice, cu putere de lege,

adoptate de Guvern în temeiul art. 115 din Constituția României, în temeiul

principiului delegării legislative.

Pe fondul cauzei,

recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. ( 1) din H.G. nr. 1025/2006,

raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc

nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul și

indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu

modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor

art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația

lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3

nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre

persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea

adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de

urgență.

Așadar, indemnizația se

cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii

adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori

încredințați în vederea adopției.

Textul menționat,

cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere,

iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Ținând cont de cele

menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere,

se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația pentru

creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume

unul sau mai mulți copii.

Astfel, această

prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul

salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează

pentru această formă de sprijin.

Prin urmare, nu se

poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o

sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată

prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici

un caz, o componentă a alocației destinate copiilor.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007

„Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În

acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea

litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios

administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței

de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea

prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a

ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ

competentă să o soluționeze”.

În conformitate cu

dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ

se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților

și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi,

cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că

legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în

privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter

individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea

invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu

caracter individual.

Este de observat însă

că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea

principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Asta presupune că

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de

nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.

Referitor la criticile

din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate.

Acordarea indemnizației

pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură

dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr.

148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De

asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a

avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu

poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la

beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări

obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ

au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea

dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute

condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice

prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare

între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de

ordin obiectiv.

Definind nașterea ca

reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din

H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță

superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității

de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art.6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat

copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana

care a fost numită tutore).

Definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului Ordonanței de urgență nr.

148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la

numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii

rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a

Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine

prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr.

148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la

modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și

cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație

pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru

gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de

menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile

art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul

indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o

sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil

provenit dintr-o astfel de naștere.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 55 din

18 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.