ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2309/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 24 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de către reclamanta I.E.C. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Mureș și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, prin acest act normativ fiind definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație lunară pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Prima instanță a apreciat, în esență, că art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, creând o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv, completând în mod nelegal actul normativ de față cu forță superioară, în aplicarea căruia a fost adoptat și încălcând principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină multiplă și respectiv simplă. Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Mureș și Guvernul României, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. In motivarea căii de atac, ambii recurenți au susținut că supunerea H.G. nr. 1025/2006 cenzurii instanței de judecată pe calea excepției de nelegalitate este inadmisibilă, că, pe fond, H.G. nr. 1025/2006 a fost legal și temeinic adoptată, că însăși O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației în funcție de numărul de nașteri și nu pentru fiecare copil rezultat în urma fiecărei nașteri, soluție susținută de practica judiciară în materie și jurisprudența Curții Constituționale a României, că natura și scopul prestației în discuție nu justifică interpretarea dată normei legale și că, admițând excepția invocată, instanța de judecată a adăugat la lege. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursurile nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Excepția de nelegalitate invocată vizează prevederile referitoare la definiția dată nașterii prin prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, dispoziții conform cărora: „prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii." În jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut în mod constant că, în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ, întrucât: - în virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, prevederile menționate din Legea nr. 554/2004, se interpretează în sensul că actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi contestate în procedura excepției de nelegalitate; - din Expunerea de motive la proiectul Legii nr. 262/2007 rezultă că modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 viza includerea ambelor categorii de acte (cu caracter normativ și cu caracter individual) în sfera de cuprindere a excepției de nelegalitate.

Modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a urmărit includerea expresă în sfera actelor supuse controlului de legalitate pe calea excepției de nelegalitate și a actelor cu caracter individual, iar nu excluderea actelor cu caracter normativ; - principiului coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât pentru actele individuale, cât și pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu își piardă funcția pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna justițiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor și în privința actelor normative a căror adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior acestui moment.

Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi primită critica din recurs referitoare la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, având în vedere și jurisprudența sa anterioară reprezentată, spre exemplu, de deciziile nr. 2917 din 17 septembrie 2008 și nr. 3009 din 23 septembrie 2008. In ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate Înalta Curte constată că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, însă prin formularea prevederilor contestate din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006 se creează, așa cum corect a reținut și instanța de fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu între copii născuți și copii adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. In concluzie, instanța de fond întemeiat a apreciat că, în raport cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Curtea mai constată că, față de aspectele deja reținute, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la faptul că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituție, republicată, și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, abrogat prin H.G.

nr. 1226/2007, întrucât din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale în practică și în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, se emit în executarea și pentru organizarea executării dispozițiilor cu forță juridică superioară, cum sunt cele ale O.UG. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise. Or, atâta timp cât s-a reținut că dispozițiile din Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G.

nr. 148/2005 nu se poate considera că au fost respectate dispozițiile art.4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă". Considerațiile recurentelor privind scopul indemnizației în discuție sau natura sa de măsură de protecție specială rămân sunt fără interes în condițiile în care norma de valoare superioară stabilește în mod neechivoc drepturile intimatei, sentința recurată fiind în concordanță cu aceste prevederi legale, și în nici un fel de natură a adăuga la lege consecințe contrare. In consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursurile formulate vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de către Guvernul României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Mureș împotriva sentinței civile nr. 24 din data de 3 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.