ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2309/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2309/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința

civilă nr. 24 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția de nelegalitate invocată de către

reclamanta I.E.C.

în contradictoriu

cu pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Mureș

și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a O.U.G.

nr. 148/2005, prin acest act normativ fiind definiți

beneficiarii și situațiile

de eligibilitate

pentru acordarea dreptului de indemnizație lunară pentru

creșterea

copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a

dreptului.

Prima instanță a apreciat, în esență, că art. 3

alin. (1) din Normele

Metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile

legale pentru aplicarea

cărora au fost

emise, creând o discriminare între persoanele aflate în situații

identice, fără să existe o justificare de ordin

obiectiv, completând în mod

nelegal

actul normativ de față cu forță superioară, în aplicarea căruia a fost

adoptat și încălcând principiul egalității de

tratament între copii proveniți

dintr-o sarcină multiplă și respectiv

simplă.

Împotriva

acestei decizii au formulat recurs pârâții Agenția Județeană pentru Prestații

Sociale Mureș și Guvernul României, solicitând modificarea acesteia în sensul

respingerii excepției de

nelegalitate

invocate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea căii de atac, ambii recurenți au

susținut că supunerea H.G.

nr. 1025/2006 cenzurii instanței de judecată

pe calea excepției de

nelegalitate este

inadmisibilă, că, pe fond, H.G. nr. 1025/2006 a fost legal și

temeinic

adoptată, că însăși O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației în

funcție de numărul de nașteri și nu pentru fiecare copil

rezultat în urma fiecărei nașteri, soluție

susținută de practica judiciară în

materie și jurisprudența Curții

Constituționale a României, că natura și scopul prestației în discuție nu

justifică interpretarea dată normei legale și

că,

admițând excepția invocată, instanța de judecată a adăugat la lege.

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte constată recursurile

nefondate,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Excepția de nelegalitate invocată vizează

prevederile referitoare la

definiția dată nașterii prin prevederile art.

3 alin. (1) din Normele

metodologice,

aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, dispoziții conform cărora:

„prin

naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii."

În jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut în

mod constant că, în

raport cu

prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest

text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007,

este admisibilă excepția de

nelegalitate

invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ,

întrucât:

- în virtutea principiului de drept, potrivit

căruia legea se interpretează

în sensul de a produce efecte, iar nu în

sensul înlăturării efectelor sale,

prevederile

menționate din Legea nr. 554/2004, se interpretează în sensul că actele

administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi contestate în

procedura

excepției de nelegalitate;

-

din Expunerea de motive la proiectul Legii nr.

262/2007 rezultă că modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 viza

includerea ambelor categorii de acte (cu caracter normativ și cu caracter

individual) în sfera de cuprindere a excepției de nelegalitate. Modificarea

textului art. 4 din Legea

nr.

554/2004 a urmărit includerea expresă în sfera actelor supuse controlului

de

legalitate pe calea excepției de nelegalitate și a actelor cu caracter

individual, iar nu excluderea actelor cu caracter

normativ;

-

principiului coerenței legislative impune soluția

admisibilității

excepției de

nelegalitate atât pentru actele individuale, cât și pentru cele

normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu

își piardă funcția pentru

care a fost

creat. Dacă legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna justițiabililor

un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru

acte individuale, pe baza

argumentului

de logică juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare

trebuie oferit

persoanelor și în privința actelor normative a căror

adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori

constata nu

doar imediat după

emiterea lor, ci și mult ulterior acestui moment.

Pentru aceste

motive, Curtea constată că nu poate fi primită critica din recurs referitoare

la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1)

din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr.

1025/2006, având în vedere și jurisprudența sa anterioară reprezentată,

spre exemplu, de deciziile nr. 2917 din 17

septembrie 2008 și nr. 3009 din 23

septembrie 2008.

In ceea ce

privește fondul excepției de nelegalitate Înalta Curte

constată că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, indemnizația lunară se

cuvine pentru

fiecare dintre primele

trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai

persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care

au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în

vederea adopției sau care au copilul în plasament

ori în plasament în regim

de

urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind

nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G.

nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor

prevăzute de ordonanța de

urgență la numărul nașterilor, prin neluarea

în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.

1025/2006 contravin

prevederilor actului

normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la

indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau

pentru primii trei copii ai

persoanelor

aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același

act normativ, însă prin formularea prevederilor

contestate din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 se

creează, așa cum corect a

reținut și

instanța de fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situații

identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu

între copii născuți și copii adoptați, în sensul

că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza

în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei

familii s-ar acorda o singură indemnizație.

In concluzie, instanța de fond întemeiat a

apreciat că, în raport cu

prevederile

art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, definind nașterea ca reprezentând

aducerea

pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.

1025/2006 completează în mod

nelegal

actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și

încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o

sarcină

simplă și multiplă.

Curtea mai

constată că, față de aspectele deja reținute, nu pot fi primite susținerile din

recurs referitoare la faptul că H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituție,

republicată,

și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru

elaborarea actelor

normative, precum și cu cele cuprinse în Regulamentul

privind procedurile pentru supunerea proiectelor

de acte normative spre

adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr.

50/2005, abrogat prin H.G.

nr. 1226/2007,

întrucât din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale

în practică și în doctrină s-a apreciat în mod

unanim că actele administrative,

cum

este cazul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, se

emit

în executarea și pentru organizarea executării dispozițiilor cu forță

juridică superioară, cum sunt cele ale O.UG. nr.

148/2005, în temeiul cărora

sunt emise.

Or, atâta timp cât s-a reținut că dispozițiile din

Normelor metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin

prevederilor art. 6 din O.U.G.

nr. 148/2005

nu se poate considera că au fost respectate dispozițiile art.4

alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată,

conform cărora „Actele normative

date

în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit

în

limitele și potrivit normelor care le ordonă".

Considerațiile recurentelor privind scopul

indemnizației în discuție sau

natura

sa de măsură de protecție specială rămân sunt fără interes în condițiile

în care norma de valoare superioară stabilește în

mod neechivoc drepturile

intimatei,

sentința recurată fiind în concordanță cu aceste prevederi legale, și

în nici un fel de natură a adăuga la lege

consecințe contrare.

In consecință, în raport de cele mai sus reținute

și față de dispozițiile

art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursurile formulate vor fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursurile formulate de către Guvernul

României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Mureș împotriva

sentinței civile nr. 24 din

data de

3 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie

2011.