ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 4/CA din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate formulată de petenții M.G.F. și M.I.F., în contradictoriu cu intimații Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Bihor și, în consecință, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 148/2005 și că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice, care stabilesc că „prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii” nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005. Totodată, prima instanță a reținut că, astfel, prin dispozițiile contestate se creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv, se completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară, în aplicarea căruia au fost adoptate și se încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină multiplă și respectiv, o sarcină simplă.

2.Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii", iar potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2); astfel, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Se mai arată în motivele de recurs formulate că textul menționat recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada de creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii. Totodată, instituția recurentă susține că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului, că rațiunea legiuitorului, care transpare din actele normative în discuție (O.U.G.

nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, Codul muncii - art. 49 alin. (2) și art. 51 alin. (1)) este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură directă de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru copii. 3.Apărările intimaților-reclamanți Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți M.G.F. și M.I.F. au combătut criticile formulate de instituția recurentă, susținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică și solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, precum și în raport cu jurisprudența Instanței Supreme, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Excepția de nelegalitate invocată vizează prevederile referitoare la definiția dată nașterii prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, dispoziții conform cărora: „prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.” Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, însă, prin formularea prevederilor contestate din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, se creează, așa cum corect a reținut și instanța de fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu între copii născuți și copii adoptați, în sensul că, în cazul adopției, s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. În concluzie, instanța de fond întemeiat a apreciat că, în raport cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Înalta Curte mai constată că, față de aspectele deja reținute, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la faptul că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituție, republicată și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G.

nr. 50/2005, abrogat prin H.G. nr. 1226/2007, întrucât, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, în practică și în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, se emit în executarea și pentru organizarea executării dispozițiilor cu forță juridică superioară, cum sunt cele ale O.U.G.. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise. Or, atâta timp cât s-a reținut că dispozițiile din Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, nu se poate considera că au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă”.

Nu poate fi acceptată susținerea recurentului Guvernul României, în sensul că măsurile de protecție socială prevăzute în O.U.G. nr. 148/2005 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, iar nu protecția copilului, pentru că o asemenea interpretare ar contraveni spiritului ordonanței de urgență și scopului urmărit de legiuitor, așa cum pot fi ele decelate chiar din titlul și din preambulul actului normativ în discuție, „susținerea familiei în vederea creșterii copilului”. Această interpretare a fost, de altfel, confirmată de evoluția legislativă ulterioară, art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239 din 10 iunie 2009, prevăzând majorarea cuantumului indemnizației cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau de multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate fundamenta o soluție contrară, având în vedere distincțiile de regim juridic între excepția de neconstituționalitate și excepția de nelegalitate, obiectul diferit al acestora, precum și argumentul că instanțelor judiciare le revine obligația, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituția României, de a interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanța acestora cu pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

În sensul celor arătate, Înalta Curte are în vedere și practica sa constantă în materia dedusă judecății, reprezentată, spre exemplu, de Deciziile nr. 1130/2007, nr. 1947/2007, nr. 3699/2009, nr. 2139/2009, nr. 2953/2009, nr. 4149/2009, nr. 5418/2009, nr. 3916/2009, nr. 1005/2010, nr. 2357/2010, nr. 2546/2010, nr. 2159/2010, nr. 1942/2011, nr. 1660/2011, nr. 1309/2011 etc. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 4/CA din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.