ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 4/CA din 12 ianuarie 2011,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal a admis excepția de nelegalitate formulată de petenții M.G.F. și M.I.F.,

în contradictoriu cu intimații Guvernul României - Secretariatul General al

Guvernului și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Bihor și, în

consecință, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că H.G. nr. 1025/2006 a fost

adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

148/2005 și că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice, care

stabilesc că „prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai

multor copii vii” nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005.

Totodată, prima

instanță a reținut că, astfel, prin dispozițiile contestate se creează o discriminare

între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de

ordin obiectiv, se completează în mod nelegal actul normativ cu forță

superioară, în aplicarea căruia au fost adoptate și se încalcă principiul

egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină multiplă și

respectiv, o sarcină simplă.

2.Calea de atac

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea acesteia, în sensul

respingerii excepției de nelegalitate invocate, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005,

definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii

vii", iar potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ

menționat, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la

art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare

dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2); astfel, indemnizația

se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii

adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori

încredințați în vederea adopției.

Se mai arată în

motivele de recurs formulate că textul menționat recunoaște dreptul la

acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are

gemeni, pe considerent că această indemnizație reprezintă un substitut al

salariului, deoarece în perioada de creștere și îngrijire a copilului,

contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii.

Totodată, instituția

recurentă susține că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei

legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o

problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între

copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi

ce aparțin copilului, că rațiunea legiuitorului, care transpare din actele

normative în discuție (O.U.G. nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, Codul muncii -

art. 49 alin. (2) și art. 51 alin. (1)) este unitară și evidențiază, ca

finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru

social-economic și nu reprezintă o măsură directă de protecție a copilului, cum

este cea realizată prin alocația de stat pentru copii.

3.Apărările

intimaților-reclamanți

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimații-reclamanți M.G.F. și M.I.F. au combătut criticile

formulate de instituția recurentă, susținând că soluția instanței de fond este

legală și temeinică și solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, precum și în

raport cu jurisprudența Instanței Supreme, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Excepția de

nelegalitate invocată vizează prevederile referitoare la definiția dată

nașterii prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, dispoziții conform cărora: „prin naștere se înțelege

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.”

Art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat

copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana

care a fost numită tutore).

Definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare

naștere, dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia

au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate

în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ,

însă, prin formularea prevederilor contestate din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, se creează, așa cum corect a reținut și instanța de

fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situații identice, fără

să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu între copii născuți și

copii adoptați, în sensul că, în cazul adopției, s-ar primi o indemnizație

pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru

gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

În concluzie,

instanța de fond întemeiat a apreciat că, în raport cu prevederile art. 6 din

O.U.G. nr. 148/2005, definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia

sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță

superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității

de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Înalta Curte mai

constată că, față de aspectele deja reținute, nu pot fi primite susținerile din

recurs referitoare la faptul că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată cu

respectarea prevederilor art. 108 din Constituție, republicată și ale Legii nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, precum și cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile

pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului,

aprobat prin H.G. nr. 50/2005, abrogat prin H.G. nr. 1226/2007, întrucât, din

interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, în practică și în

doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul

Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, se emit în executarea

și pentru organizarea executării dispozițiilor cu forță juridică superioară,

cum sunt cele ale O.U.G.. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise.

Or, atâta timp cât

s-a reținut că dispozițiile din Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr.

1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, nu se poate

considera că au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea

legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și

potrivit normelor care le ordonă”.

Nu poate fi acceptată

susținerea recurentului Guvernul României, în sensul că măsurile de protecție

socială prevăzute în O.U.G. nr. 148/2005 urmăresc îmbunătățirea echilibrului

social-economic al familiei, iar nu protecția copilului, pentru că o asemenea

interpretare ar contraveni spiritului ordonanței de urgență și scopului urmărit

de legiuitor, așa cum pot fi ele decelate chiar din titlul și din preambulul

actului normativ în discuție, „susținerea familiei în vederea creșterii

copilului”.

Această interpretare

a fost, de altfel, confirmată de evoluția legislativă ulterioară, art. 2 din

O.U.G. nr. 148/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239 din 10 iunie

2009, prevăzând majorarea cuantumului indemnizației cu 600 RON pentru fiecare

copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau de multipleți, începând

cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Decizia nr. 937 din

19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate

fundamenta o soluție contrară, având în vedere distincțiile de regim juridic

între excepția de neconstituționalitate și excepția de nelegalitate, obiectul

diferit al acestora, precum și argumentul că instanțelor judiciare le revine

obligația, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituția României, de a

interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanța acestora cu

pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care

România este parte.

În sensul celor

arătate, Înalta Curte are în vedere și practica sa constantă în materia dedusă

judecății, reprezentată, spre exemplu, de Deciziile nr. 1130/2007, nr.

1947/2007, nr. 3699/2009, nr. 2139/2009, nr. 2953/2009, nr. 4149/2009, nr.

5418/2009, nr. 3916/2009, nr. 1005/2010, nr. 2357/2010, nr. 2546/2010, nr.

2159/2010, nr. 1942/2011, nr. 1660/2011, nr. 1309/2011 etc.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat de Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 4/CA din 12 ianuarie 2011

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2011.