ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1622/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 decembrie 2009 Tribunalul

Bihor în dosar a sesizat Curtea de Apel Oradea cu excepția de nelegalitate a prevederilor

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta M.T.M. în contradictoriu

cu pârâții A.J.P.S. Bihor și Guvernul României.

În motivarea excepției

de nelegalitate reclamanta a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. 1025/2006

nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005,

deoarece completează în mod nelegal prevederile din O.U.G. nr. 148/2005, definind

nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii, creând astfel diferențe

de tratament între copii proveniți din sarcină simplă sau multiplă.

Prin întâmpinare, pârâta

A.J.P.S. Bihor a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, în principal ca

inadmisibilă, deoarece actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat este

un act administrativ normativ, iar în subsidiar ca neîntemeiată, deoarece O.U.G.

nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru fiecare naștere și nu pentru

fiecare copil.

Prin sentința civilă

nr. 2/CA din 13 ianuarie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate

invocată de pârâtă, a admis excepția de nelegalitate și a constatat nelegalitatea

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut

că, deși art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, face referire doar la actul

administrativ unilateral cu caracter individual, opinia Înaltei Curți de Casație

și Justiție București (decizia nr. 2438/2009 pronunțată în Dosar nr. 137/35/2009)

este în sensul că se poate invoca excepția de nelegalitate și cu privire la actul

administrativ cu caracter normativ, deoarece în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este

folosită sintagma „act administrativ unilateral", fără a se mai face distincție

între cel normativ și cel individual.

Pe fondul cauzei, Curtea

de apel a apreciat că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art.

6 din O.U.G. nr. 148/2005 și la numărul de copii născuți și nu numai la numărul

nașterilor, astfel că prevederile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale

și în contradicție cu prevederile pentru aplicarea cărora au fost emise cu atât

mai mult cu cât definiția stabilită pentru naștere ca element de acordare a indemnizației

lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără

să existe o justificare de ordin obiectiv, precum și o discriminare între copii

născuți și cei adoptați, deoarece în cazul adopției s-ar primi câte o indemnizație

pentru fiecare copil, chiar dacă se adoptă doi copii gemeni, iar pentru gemenii

născuți s-ar acorda doar o singură indemnizație.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs

se invocă inadmisibilitatea excepției de nelegalitate având în vedere dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare

potrivit cărora Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate (...)".

S-a arătat că, după cum

reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ,

pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei, recurentul

mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile

art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe

lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul și indemnizația

de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap,

se acordă în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările

și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor

art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară,

precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau,

după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute

la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia

i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament

ori în plasament în regim de urgență.

Așadar, indemnizația se

cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați,

luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea

adopției.

Textul menționat, cuprins

în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru

fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Ținând cont de cele menționate,

indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură

indemnizație.

Indemnizația pentru creșterea

copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai

mulți copii.

Astfel, această prestație

înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al

părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă

de sprijin.

Prin urmare, nu se poate

reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă

sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat

are caracterul unui substitut al salariatului, și în nici un caz, o componentă a

alocației destinate copiilor.

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României – Secretariatul

General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui

act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând

că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă

cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă

niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate

fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios

administrativ competentă să o soluționeze”.

În conformitate cu dispozițiile

alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță,

după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului.

În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral

emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează

a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul

în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința analizării

legalității, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce

la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la

actul administrativ unilateral cu caracter individual.

Este de observat însă

că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”

fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului

de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar

nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate

în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului

administrativ.

Asta presupune că actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul

procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate

a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.

Referitor la criticile

ce vizează fondul cauzei Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Acordarea indemnizației

pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată,

confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea Ordonanței de Urgență

a Guvernului nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.

De asemenea, se poate

reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația

cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare

și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de

persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost

adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență

a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ

au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului

de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile

de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute

în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora

au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință

în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate

în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006

completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia

a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți

dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din Ordonanța

de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele

trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament

ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o

manieră contrară literei și spiritului Ordonanței de urgență nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea

căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, Ordonanța

de urgență a Guvernului nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine

pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ,

iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței

de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare

copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul

unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat

și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din

O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se

majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți

sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 2/CA din 13 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2010.