ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1916/2010

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 41/CA din 27

ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate

a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006,

invocată de reclamanta M.L.C., în dosarul nr. 2954/111/2009 al

Tribunalului Bihor; prin aceeași sentință, instanța de

judecată a respins excepția inadmisibilității cererii

formulate de reclamantă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de judecată a reținut, în

esență, că excepția de nelegalitate poate fi ridicată,

potrivit Legii nr. 554/2004, cu privire la actele administrative, atât cele

individuale cât și cele normative, iar definiția pe care actul

administrativ normativ atacat o dă noțiunii de „naștere” este în

contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în

aplicarea căreia a fost emis și creează o discriminare între

persoane aflate în situații identice, fără să existe o

justificare de ordin obiectiv în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

pârâții Guvernul României și Agenția Județeană pentru

Prestații Sociale Bihor, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursurilor, se arată,

în esență, că hotărârea atacată este nelegală,

instanța de fond apreciind greșit că dispozițiile actului

atacat sunt nelegale în privința definirii termenului de „naștere”,

întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu

reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.

Recurenții au învederat, de

asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute

de dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate

de prevederile actului administrativ atacat urmăresc

îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin

susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu

reprezintă măsuri de protecție a copilului.

De asemenea, recurentul Guvernul României

a reiterat, în cadrul cererii de recurs, excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate, pe motiv că aceasta se referă la un

act administrativ cu caracter individual iar nu normativ.

Recursurile sunt nefondate și vor

fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a

actelor administrative normative, se va reține că aceasta este

neîntemeiată, așa cum corect a reținut și prima

instanță de judecată, în considerentele sentinței atacate.

Astfel, actele administrative

unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de

legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar chiar și

pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din

legea susmenționată „Legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual

poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la

cererea părții interesate”, însă acest text trebuie interpretat

în corelare directă cu alin. (2) al aceluiași articol, în care

legiuitorul nu diferențiază între actele administrative cu caracter

individual și actele administrative cu caracter normativ.

Într-adevăr, potrivit alin. (2)

al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „

În cazul în care

excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis

anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate

urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în

vigoare la momentul emiterii actului administrativ

”.

Rezultă, așadar, din

coroborarea textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a

unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport

cu data apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă.

Cu privire la excepția de

nelegalitate, în sine, se va reține, de asemenea, că argumentele

recurenților nu sunt întemeiate.

Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai

persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin.

(2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat

copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în

plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Or, definind nașterea într-o

manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005

și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de

urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare

a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului

normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005

se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din

același act normativ iar prin modul în care a fost definită

nașterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de

urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii

născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în

cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în

ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți

în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Față de cele arătate,

apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că

prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006

nu sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, pentru aplicarea cărora au fost emise, se constată

că sentința atacată este legală și temeinică,

recursurile declarate împotriva acesteia urmând a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții

Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Bihor și

Guvernul României împotriva sentinței nr. 41/CA din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2010.