ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 655/2011

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 309/CA/2010-P.I. din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006,

invocată de reclamanta T.N.T., în dosarul nr. 2553/83/2010 al Tribunalului Satu

Mare, constatându-se nelegalitatea acestora.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut, în esență, că

definiția pe care actul administrativ normativ atacat o dă noțiunii de

„naștere" este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în

aplicarea căreia a fost emis și creează o discriminare între persoane aflate în

situații identice, tară să existe o justificare de ordin obiectiv în acest

sens.

Împotriva

acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

pârâții, Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare și Guvernul

României, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

In motivarea

recursurilor, se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța

de fond apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în

privința definirii termenului de „naștere", întrucât recunoașterea

drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru

fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de

nelegalitate sau de discriminare.

Recurenții au

învederat, de asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de

dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile

actului administrativ atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului

social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului,

și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului.

De asemenea,

recurenta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare a reiterat, în

cadrul cererii de recurs, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate,

pe motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter individual

iar nu normativ.

I. Re

cursul declarat de pârâtul

Guvernul României este tardiv.

Astfel,

conform art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

soluția instanței de contencios administrativ asupra excepției de nelegalitate

este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și

se judecă de urgență și cu precădere.

Din analiza

actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința atacată a fost

comunicată pârâtului la data de 10 decembrie 2010 și că acesta a declarat

recurs la data de 17 decembrie 2010, așa cum rezultă din ștampila Poștei

aplicată pe plicul de expediere a cererii de recurs (fila 12 - dosar recurs),

depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile.

Conform art. 103

alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal

atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând că

recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 și că recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost

împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai

presus de voința sa, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor legale

sancționatorii mai sus invocate și să decidă în sensul respingerii recursului

ca tardiv formulat.

II.

Recursul

pârâtei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare este nefondat și

va fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în

continuare.

In ceea ce

privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor

administrative normative, se va reține că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, așa

cum rezultă din prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele

administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând

controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate dar

chiar și pe calea acțiunii directe.

De asemenea, conform

art. 4 alin. (1) din legea susmenționată „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate",

însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al

aceluiași articol, în care legiuitorul nu diferențiază între actele

administrative cu caracter individual și actele administrative cu caracter

normativ.

Într-adevăr,

potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „In cazul în care excepția

de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării

în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate

prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ".

Rezultă,

așadar, din coroborarea textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a

unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport

cu data apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă.

Cu privire la

excepția de nelegalitate, în sine, se va reține, de asemenea, că argumentele

recurentei nu sunt întemeiate.

Astfel, art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai

persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2)

(persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în

vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de

urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Or, definind

nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și

limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul

nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din

fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin

prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate

în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ

iar prin modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de

aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între

copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar

primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi

gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

Decizia nr. 937

din 19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate

fundamenta o soluție contrară celei pronunțate de prima instanță, având în

vedere distincțiile de regim juridic între excepția de neconstituționalitate și

excepția de nelegalitate, obiectul diferit al acestora, precum și argumentul

potrivit căruia instanțelor judiciare le revine obligația, instituită prin art.

20 alin. (2) din Constituția României, de a interpreta normele interne astfel

încât să asigure concordanța acestora cu pactele și tratatele internaționale

privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Față de cele

arătate, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că prevederile

art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 nu

sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005, pentru aplicarea cărora au fost emise, se constată că sentința

atacată este legală și temeinică, recursul declarat de pârâta Agenția Județeană

pentru Prestații Sociale Satu Mare împotriva acesteia urmând a fi respins ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu

Mare împotriva sentinței nr. 309/CA/2010-P.I. din 22 noiembrie 2010 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Respinge

recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva aceleiași sentințe, ca

tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.