ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3023/2010

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 35/F din 28 ianuarie 2010,

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele

Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, invocată de reclamanta S.M., în dosarul nr. 3237/113/2008 al

Tribunalului Brăila. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins

excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Guvernul României.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de judecată a reținut, în esență, că excepția de nelegalitate a unui

act administrativ normativ este admisibilă, pe de o parte, iar definiția pe

care actul atacat o dă noțiunii de „naștere” este în contradicție cu

dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia a fost emis și creează o

discriminare între persoane aflate în situații identice, fără să existe o

justificare de ordin obiectiv în acest sens, pe de altă parte.

Împotriva acestei soluții, considerând-o

netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții Guvernul României și Agenția

Județeană pentru Prestații Sociale Brăila, invocând prevederile art. 304 pct. 8

și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursurilor, se arată,

în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța de fond apreciind

greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința definirii

termenului de „naștere”, întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare

copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.

Recurenții au învederat, de

asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului

administrativ atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al

familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu

reprezintă măsuri de protecție a copilului.

De asemenea, recurenții au reiterat,

în cadrul cererilor de recurs, excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate, pe motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter

individual iar nu normativ.

Recursurile sunt nefondate și vor fi

respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor administrative normative,

se constată că aceasta este neîntemeiată, așa cum corect a reținut și prima

instanță de judecată.

Astfel, actele administrative

unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de

legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar chiar și pe calea

acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, conform art. 4 alin. (1)

din legea susmenționată „Legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual

poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate”, însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2)

al aceluiași articol, în care legiuitorul nu diferențiază între actele

administrative cu caracter individual și actele administrative cu caracter

normativ.

Într-adevăr, potrivit alin. (2) al

art. 4 din Legea nr. 554/2004, „

În cazul în care

excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior

intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi

analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ

”.

Rezultă, așadar, din coroborarea

textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a unui act administrativ

normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariției

Legii nr. 554/2004, este admisibilă.

Cu privire la excepția de nelegalitate,

în sine, se va reține, de asemenea, că argumentele recurenților nu sunt

întemeiate.

Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Or, definind nașterea într-o manieră

contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului

normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se

referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin modul

în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți

și rămași în cadrul aceleiași familii și cei, de exemplu, adoptați, în sensul

că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza

în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii

s-ar acorda o singură indemnizație.

Decizia nr. 937 din 19 decembrie

2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate

fundamenta o soluție contrară celei pronunțate de prima instanță, având în

vedere distincțiile de regim juridic între excepția de neconstituționalitate și

excepția de nelegalitate, obiectul diferit al acestora, precum și argumentul

potrivit căruia instanțelor judiciare le revine obligația, instituită prin art.

20 alin. (2) din Constituția României, de a interpreta normele interne astfel

încât să asigure concordanța acestora cu pactele și tratatele internaționale

privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Față de cele arătate, apreciind că

în mod corect prima instanță a reținut că prevederile art. 3 alin. (1) din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 nu sunt conforme cu

dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru

aplicarea cărora au fost emise, se constată că sentința atacată este legală și

temeinică, recursurile declarate împotriva acesteia urmând a fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții

Guvernul României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Brăila

împotriva sentinței nr. 35/F din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 iunie 2010.