ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3778/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3778/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 214 din 4 iunie 2009, Curtea
de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția
de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de
aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006,
invocată de reclamanta I.L., în dosarul nr. 18493/63/2008 al Tribunalului Dolj.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de judecată a reținut, în esență, că definiția pe care actul
administrativ normativ atacat o dă noțiunii de „naștere” este în contradicție
cu dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia a fost emis și
creează o discriminare între persoane aflate în situații identice, fără să
existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens.
De asemenea, instanța de
judecată a apreciat că excepția inadmisibilității, invocată de M.M.F.P.S., nu
este întemeiată, reținând că excepția de nelegalitate poate fi ridicată,
potrivit Legii nr. 554/2004, cu privire la actele administrative, atât cele individuale
cât și cele normative.
Împotriva acestei hotărâri,
considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs Guvernul României,
A.J.P.S.
Dolj și M.M.F.P.S.
În motivarea recursurilor,
se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța de fond
apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința
definirii termenului de „naștere”, întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute
de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu
pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de
discriminare.
Recurenții au învederat, de
asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin.
(1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului administrativ atacat
urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin
susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu reprezintă măsuri de
protecție a copilului așa cum eronat a reținut prima instanță.
De asemenea, recurenții au
invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, pe
motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter individual iar
nu normativ.
Recursurile sunt nefondate
și vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.
În ceea ce privește excepția
inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor administrative normative,
se va reține că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, actele
administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând
controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar
chiar și pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, conform art. 4 alin.
(1) din legea sus menționată „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu
caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale
de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, însă acest text
trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiași articol, în
care legiuitorul nu diferențiază între actele administrative cu caracter
individual și actele administrative cu caracter normativ.
Într-adevăr, potrivit alin. (2)
al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „În cazul în care excepția de nelegalitate
vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a
prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare
la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Rezultă, așadar, din
coroborarea textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a unui act
administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data
apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se va
reține, de asemenea, că argumentele recurenților nu sunt întemeiate.
Astfel, art. 6 alin. (1) din
O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului
prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei
nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una
dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat
copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au
copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana
care a fost numită tutore).
Or, definind nașterea într-o
manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând
acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,
prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare
naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin
prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005
se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele
trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din
situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin
modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a
ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți
și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o
indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar
pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură
indemnizație.
Față de cele arătate,
apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile din actul
administrativ normativ atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6
alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată este legală și temeinică,
recursurile declarate împotriva acesteia urmând a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de Guvernul României, A.J.P.S. Dolj și M.M.F.P.S. împotriva sentinței
civile nr. 214 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 august 2009.