ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3779/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 153 din 28 aprilie 2009,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice

de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006,

invocată de reclamantul S.C.M., în dosarul nr. 181/104/2009 al Tribunalului

Olt.

Prin aceeași sentință,

instanța de judecată a respins excepția inadmisibilității, invocată de Guvernul

României.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de judecată a reținut, în esență, că excepția de

nelegalitate poate fi ridicată, potrivit Legii nr. 554/2004, cu privire la

actele administrative, atât cele individuale cât și cele normative, iar

definiția pe care actul administrativ normativ atacat o dă noțiunii de

„naștere” este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență.

În aplicarea căreia a fost

emis și creează o discriminare între persoane aflate în situații identice, fără

să existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri,

în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., a formulat recurs

pârâtul Guvernul României, considerând-o nelegală. În motivarea recursului, se

arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța de fond

apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința

definirii termenului de „naștere”, întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute

de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu

pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de

discriminare.

Recurentul a învederat, de

asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului administrativ

atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin

susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu reprezintă măsuri de

protecție a copilului așa cum eronat a reținut prima instanță.

De asemenea, recurentul a

invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, pe

motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter individual iar

nu normativ.

Recursul este nefondat și va

fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor administrative normative,

se va reține că aceasta este neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de

instanța de fond.

Astfel, actele

administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând

controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar

chiar și pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, conform art. 4 alin.

(1) din legea sus menționată „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale

de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, însă acest text

trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiași articol, în

care legiuitorul nu diferențiază între actele administrative cu caracter

individual și actele administrative cu caracter normativ.

Într-adevăr, potrivit alin. (2)

al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „În cazul în care excepția de nelegalitate vizează

un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei

legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Rezultă, așadar, din coroborarea

textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a unui act administrativ

normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariției

Legii nr. 554/2004, este admisibilă.

Cu privire la excepția de

nelegalitate, în sine, se va reține, de asemenea, că argumentele recurentului

nu sunt întemeiate.

Astfel, art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat

copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana

care a fost numită tutore).

Or, definind nașterea într-o

manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare

naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin

prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005

se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele

trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin

modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți

și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

Față de cele arătate,

apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile din actul

administrativ normativ atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 6 alin. (1)

din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată este legală și temeinică, recursul

declarat împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 153 din 28 aprilie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 august 2009.