ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3776/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 102 din 20 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele

Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, invocată de reclamantul S.N., în dosarul nr. 15384/63/2008 al

Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de judecată a reținut, în esență, că definiția pe care actul

administrativ normativ atacat o dă noțiunii de „naștere” este în contradicție

cu dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia a fost emis și

creează o discriminare între persoane aflate în situații identice, fără să

existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens.

De asemenea, instanța de judecată a

apreciat că excepția inadmisibilității, invocată de Guvernul României, nu este

întemeiată, reținând că excepția de nelegalitate poate fi ridicată, potrivit

Legii nr. 554/2004, cu privire la actele administrative, atât cele individuale

cât și cele normative.

Împotriva acestei hotărâri,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs Guvernul României și

Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Dolj.

În motivarea recursurilor, se arată,

în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța de fond apreciind

greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința definirii

termenului de „naștere”, întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare

copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.

Recurenții au învederat, de

asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului

administrativ atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al

familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu

reprezintă măsuri de protecție a copilului așa cum eronat a reținut prima

instanță.

De asemenea, recurenții au invocat, pe

cale de excepție, inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, pe motiv că

aceasta se referă la un act administrativ cu caracter individual iar nu

normativ.

Recursurile sunt nefondate și vor fi

respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor administrative normative,

se va reține că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, actele administrative

unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de

legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar chiar și pe calea

acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din

legea susmenționată „Legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual

poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate”, însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2)

al aceluiași articol, în care legiuitorul nu diferențiază între actele

administrative cu caracter individual și actele administrative cu caracter

normativ.

Într-adevăr, potrivit alin. (2) al

art. 4 din Legea nr. 554/2004, „

În cazul în care

excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior

intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi

analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ

”.

Rezultă, așadar, din coroborarea

textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a unui act administrativ

normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariției

Legii nr. 554/2004, este admisibilă.

Pe fondul cauzei, se va reține, de

asemenea, că argumentele recurenților nu sunt întemeiate.

Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Or, definind nașterea într-o manieră

contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ

în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se

referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin

modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți

și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

Față de cele arătate, apreciind că

în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile din actul administrativ

normativ atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1)

din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată este legală și temeinică, recursurile

declarate împotriva acesteia urmând a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Guvernul României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Dolj împotriva

sentinței civile nr. 102 din 20 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

august 2009.