ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 98/2011

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 430 din 12 octombrie 2010, Curtea

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 3 alin. (1) din Normele

Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, invocată de reclamanții C.V.O. și C.G.V., în dosarul nr. 4123/104/2009

al Tribunalului Olt. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins

excepția inadmisibilității, invocată de Guvernul României.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

judecată a reținut, în esență, că excepția de nelegalitate poate fi ridicată,

potrivit Legii nr. 554/2004, cu privire la

actele

administrative, atât cele individuale cât și cele normative, iar definiția pe

care

prevederile normative contestate o dau noțiunii de „naștere"

este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia

au fost emise și creează o discriminare între persoane aflate în situații

identice, iară să existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică

și nelegală, au declarat recurs pârâții Guvernul României și Agenția Județeană

pentru Prestații Sociale

Dolj, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursurilor, se arată, în esență, că

hotărârea atacată este

nelegală, instanța

de fond apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale

în

privința definirii termenului de „naștere", întrucât recunoașterea

drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru

fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de

nelegalitate sau de discriminare.

Recurenții au învederat, de asemenea, că măsurile de

protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005 și reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc

îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea

acesteia în vederea creșterii copilului, și nu reprezintă măsuri de protecție a

copilului.

De asemenea, recurenții au reiterat, în cadrul

cererilor de recurs, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, pe

motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter individual iar

nu normativ.

Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse ca

atare, pentru considerentele ce urmează.

In ceea ce privește excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate a actelor administrative normative, se va reține că

aceasta este neîntemeiată, așa cum corect a reținut și prima instanță de

judecată, în considerentele sentinței atacate.

Astfel, actele administrative unilaterale cu caracter

normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea

excepției de nelegalitate, dar chiar și pe calea acțiunii directe, conform art.

11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din legea

susmenționată „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", însă acest text

trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiași articol, în

care legiuitorul nu diferențiază între actele administrative cu caracter

individual și actele administrative cu caracter normativ.

Intr-adevăr, potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea

nr. 554/2004, „In cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi,

cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".

Rezultă, așadar, din coroborarea textelor de lege

citate, că excepția de

nelegalitate a unui

act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în

raport

cu data apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă.

Cu privire la excepția de nelegalitate, în sine, se

va reține, de asemenea, că argumentele recurenților nu sunt întemeiate.

Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de Urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Or, definind nașterea într-o manieră contrară literei

și spiritului O.U.G.

nr. 148/2005 și

limitând acordarea drepturilor prevăzute de

ordonanța de urgență la

numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii

rezultați din fiecare naștere, art. 2 și art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor

actului normativ

în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la

indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru

primii trei copii ai persoanelor

aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act

normativ iar prin modul în care a fost definită nașterea, prin normele

metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare

nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în

cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în

care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii

s-ar acorda o singură indemnizație.

Față de cele arătate, apreciind că în mod corect

instanța de fond a reținut că prevederile normative atacate nu sunt conforme cu

dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentința

atacată este legală și temeinică, recursurile declarate împotriva acesteia

urmând a fi respinse ca nefondate.

Totodată, având în vedere cererea intimaților-reclamanți,

în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenții vor fi

obligați la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Agenția

Județeană pentru Prestații Sociale Dolj și Guvernul României împotriva

sentinței nr. 430 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata

către intimații-reclamanți C.V.O. și

C.G.V.

a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2011.