ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 878/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 2009

pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 3759/111/2008, Curtea de Apel

Oradea a fost sesizată cu excepția de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006, invocată de reclamanta R.I.F., în contradictoriu cu pârâții

Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Bihor și Guvernul României.

S-a format Dosarul

nr. 1170/35/2009 al Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de inadmisibilitate a

cererii formulată de reclamantă cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 4

din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter

normativ pentru care legea instituie o altă procedură. Pe fond a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată.

de fond

Prin Sentința nr.

230/CA din 30 noiembrie 2009 Curtea de Apel Oradea a respins excepția de inadmisibilitate

a excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României și a admis

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

În ceea ce privește

inadmisibilitatea excepției, instanța de fond a reținut că alin. (1) al art. 4

din Legea nr. 554/2004 se referă la actul administrativ unilateral cu caracter

individual, însă, alin. (2) al aceluiași articol se referă la actul

administrativ fără a mai face vreo distincție între caracterul său de act

normativ sau individual. Coroborate, cele două texte ale aceluiași articol

trebuie interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie

interpretată și aplicată în sensul de a-și produce efecte juridice. Pentru

aceste considerente inadmisibilitatea excepției urmează să fie respinsă. De

altfel, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007, este constantă în sensul că

excepția de nelegalitate poate viza și acte normative nu doar individuale.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3

din H.G. nr. 1025/2006 încalcă principiul egalității de tratament, instituind

discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între

copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei

proveniți dintr-o naștere simplă.

Desigur că acordarea

acestei îndemnizații a fost raportată prin art. 6 al O.U.G. nr. 148/2005, la

numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru care

dispozițiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 230/CA din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, Guvernul României a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de

recurs Guvernul României a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii

vii".

Concediul și

indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului

cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și

completările ulterioare.

Potrivit prevederilor

art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația

lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3

nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele

care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției,

sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență.

Așadar, indemnizația

se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii

adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori

încredințați în vederea adopției.

Textul menționat,

cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere,

iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Ținând cont de cele

menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere,

se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația pentru

creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume

unul sau mai mulți copii.

Astfel, această

prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul

salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează

pentru această formă de sprijin.

Prin urmare, nu se

poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o

sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată

prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici

un caz, o componentă a alocației destinate copiilor.

de recurs.

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Acordarea

indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii,

o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea

O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din

naștere.

De asemenea, se poate

reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere

situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din

sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii

anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act

normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru

acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost

prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice

prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare

între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de

ordin obiectiv.

Definind nașterea ca

reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din

H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță

superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității

de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat

copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana

care a fost numită tutore).

Definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare

naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului

normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate

în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ,

iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și

cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

De altfel, este de

menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile

art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul

indemnizației se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o

sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit

dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Guvernul României, împotriva Sentinței civile nr. 230/CA din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.