ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3749/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3749/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința nr. l06/CA/2009 din 10 iunie
2009, Curtea de Apel Oradea a admis excepția de nelegalitate invocată de
reclamanta D.C. și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (l) din
H.G. nr. 1025/2006, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a
prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea
creșterii copilului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de fond a reținut, în esență, că definiția pe care actele administrative
normative atacate o dau noțiunii de „naștere” este în contradicție cu
dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia au fost emise și, prin
discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situații identice,
poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuși
scopul pentru care a fost adoptat împotriva acestei hotărâri au declarat recurs
A.S.P.S. Satu Mare și G.R.
În esență, recurenta A.S.P.S. Satu Mare
invocă nelegalitatea hotărârii recurate apreciind că în mod greșit fost
respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea în raport de
prevederile art. 1 alin. (7) și art. 9 din Legea nr. 554/2004 reclamanta
trebuia să se adreseze mai întâi Curții Constituționale având în vedere că
cererea nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 care
reglementează excepția de nelegalitate a actelor administrative individuale în
categoria cărora nu intră Normele de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 emise de G.R.
prin H.G. nr. 1025/2006.
Recurentul G.R. invocă excepția
inadmisibilității excepției de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 1025/2006,
având în vedere caracterul normativ al actului administrativ contestat.
Se apreciază că art. 4 alin. (l) din Legea nr.
554/2004 reglementează cercetarea legalității actelor administrative cu
caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea H.G. nr. 1025/2006 prin
formularea unei excepții de nelegalitate, având în vedere caracterul normativ
al actului contestat.
Cu privire la legalitatea actului
administrativ contestat, recurenta arată că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică
și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României
republicată, art. 111 din O.U.G. nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993 iar la
elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind
nomele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,
existând avizul favorabil al C.E.S.C.L.
Examinând cauza prim prisma motivelor de
recurs invocate și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că recursurile nu sunt fondate.
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Satu
Mare la 18 martie 2009 a fost sesizată Curtea de Apel Oradea cu soluționarea
excepției de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a
dispozițiilor art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006 privind Normele de
aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în
vederea creșterii copilului.
Recurenta, A.S.P.S. Satu Mare în invocarea
excepției necompetenței materiale a primei instanțe face confuzie între
prevederile art. 4 din legea contenciosului administrativ, care reglementează
excepția de nelegalitate a actelor administrative ce nu au ca efect anularea
actului administrativ, ci doar constatarea ilegalității și înlăturarea lui din
cauză cu acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului conform art. 9 din același
act normativ, formulate de persoana vătămată, însoțită de excepția de
neconstitutionalitate.
Ordonanța de urgență nu este un act
administrativ cenzurabil de instanța de contencios administrativ, ci un act cu
putere de lege, adoptat de Guvern în baza delegării legislative reglementate de
art. 115 alin. (4) - (8) din Constituția României și supus aprobării Parlamentului.
Curtea de Apel Oradea, în mod corect s-a
învestit cu soluționarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ
emis de autoritățile centrale, conform art. 4 din legea contenciosului administrativ,
fiind sesizată prin încheiere motivată de instanța în fata căreia a fost
ridicată.
Excepția inadmisibilității invocată ca motiv
de recurs de G.R. nu poate fi reținută.
Intimata-reclamantă a contestat legalitatea
prevederilor H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter
normativ ce conține reguli generale de conduită, impersonale și de
aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecți.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (l)
din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării legalității la
actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la
concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la
actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2)
al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai
face distincție între cel normativ și cel individual.
În virtutea principiului de drept potrivit
căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul
înlăturării efectelor sale se apreciază că și în actuala reglementare actele
administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în
procedura excepției de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea
contenciosului administrativ.
Excepția de nelegalitate a unui act
administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în
cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a și întâmplat în cauza
dedusă judecății.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de pârâți
sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de
aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în
vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 sunt nelegale.
În motivele de recurs, se fac trimiteri la
alte aspecte decât cele reținute de instanța de fond în privința excepției de
nelegalitate a dispozițiilor din norme care adaugă la lege.
Potrivit art. 108 din Constituția României,
Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, hotărârile se emit pentru organizarea
executării legilor.
Art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005
privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că
indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,
după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre
situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,
cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în
plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost
numită tutore).
Definind nașterea într-o manieră contrară
literei și spiritului Ordonanței de urgență nr. 148/2005 și limitând acordarea
drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin
neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,
art. 2 din H.G. nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și art. 2 și 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare
a Normelor metodologice de aplicare a aceluiași act normativ contravin
prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la
indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau
pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute
la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit
nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a
creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,
adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru
fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii
născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.
Recurentul G.R. a criticat neîntemeiat
soluția instanței de fond, iar referirea la decizia nr. 937 din 19 decembrie
2006 pronunțată de Curtea Constituțională nu are relevanță în prezenta cauză,
întrucât intimata-reclamantă nu a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art.
6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin
actul administrativ contestat pe cale incidență.
În aceste condiții, apreciind că în mod
corect, în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale, instanța de fond a reținut
că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu
dispozițiile art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată se
privește ca legală și temeinică iar recursurile declarate de A.J.P.S. Satu Mare
și G.R. ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Satu
Mare și G.R. împotriva sentinței nr. l06/ CA din 10 iunie 2009 a Curții de Apel
Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenții la plata 341 RON
reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, în favoarea intimatei D.C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30
iulie 2009.