ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3749/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. l06/CA/2009 din 10 iunie

2009, Curtea de Apel Oradea a admis excepția de nelegalitate invocată de

reclamanta D.C. și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (l) din

H.G. nr. 1025/2006, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut, în esență, că definiția pe care actele administrative

normative atacate o dau noțiunii de „naștere” este în contradicție cu

dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia au fost emise și, prin

discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situații identice,

poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuși

scopul pentru care a fost adoptat împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

A.S.P.S. Satu Mare și G.R.

În esență, recurenta A.S.P.S. Satu Mare

invocă nelegalitatea hotărârii recurate apreciind că în mod greșit fost

respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea în raport de

prevederile art. 1 alin. (7) și art. 9 din Legea nr. 554/2004 reclamanta

trebuia să se adreseze mai întâi Curții Constituționale având în vedere că

cererea nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 care

reglementează excepția de nelegalitate a actelor administrative individuale în

categoria cărora nu intră Normele de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 emise de G.R.

prin H.G. nr. 1025/2006.

Recurentul G.R. invocă excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 1025/2006,

având în vedere caracterul normativ al actului administrativ contestat.

Se apreciază că art. 4 alin. (l) din Legea nr.

554/2004 reglementează cercetarea legalității actelor administrative cu

caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea H.G. nr. 1025/2006 prin

formularea unei excepții de nelegalitate, având în vedere caracterul normativ

al actului contestat.

Cu privire la legalitatea actului

administrativ contestat, recurenta arată că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică

și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României

republicată, art. 111 din O.U.G. nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993 iar la

elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind

nomele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

existând avizul favorabil al C.E.S.C.L.

Examinând cauza prim prisma motivelor de

recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursurile nu sunt fondate.

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Satu

Mare la 18 martie 2009 a fost sesizată Curtea de Apel Oradea cu soluționarea

excepției de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a

dispozițiilor art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006 privind Normele de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în

vederea creșterii copilului.

Recurenta, A.S.P.S. Satu Mare în invocarea

excepției necompetenței materiale a primei instanțe face confuzie între

prevederile art. 4 din legea contenciosului administrativ, care reglementează

excepția de nelegalitate a actelor administrative ce nu au ca efect anularea

actului administrativ, ci doar constatarea ilegalității și înlăturarea lui din

cauză cu acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului conform art. 9 din același

act normativ, formulate de persoana vătămată, însoțită de excepția de

neconstitutionalitate.

Ordonanța de urgență nu este un act

administrativ cenzurabil de instanța de contencios administrativ, ci un act cu

putere de lege, adoptat de Guvern în baza delegării legislative reglementate de

art. 115 alin. (4) - (8) din Constituția României și supus aprobării Parlamentului.

Curtea de Apel Oradea, în mod corect s-a

învestit cu soluționarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ

emis de autoritățile centrale, conform art. 4 din legea contenciosului administrativ,

fiind sesizată prin încheiere motivată de instanța în fata căreia a fost

ridicată.

Excepția inadmisibilității invocată ca motiv

de recurs de G.R. nu poate fi reținută.

Intimata-reclamantă a contestat legalitatea

prevederilor H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter

normativ ce conține reguli generale de conduită, impersonale și de

aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecți.

Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (l)

din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării legalității la

actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la

concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la

actul administrativ unilateral cu caracter individual.

Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2)

al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai

face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului de drept potrivit

căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul

înlăturării efectelor sale se apreciază că și în actuala reglementare actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

procedura excepției de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea

contenciosului administrativ.

Excepția de nelegalitate a unui act

administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în

cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a și întâmplat în cauza

dedusă judecății.

Pe fondul cauzei, criticile aduse de pârâți

sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în

vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 sunt nelegale.

În motivele de recurs, se fac trimiteri la

alte aspecte decât cele reținute de instanța de fond în privința excepției de

nelegalitate a dispozițiilor din norme care adaugă la lege.

Potrivit art. 108 din Constituția României,

Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, hotărârile se emit pentru organizarea

executării legilor.

Art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară

literei și spiritului Ordonanței de urgență nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 2 din H.G. nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și art. 2 și 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare

a Normelor metodologice de aplicare a aceluiași act normativ contravin

prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la

indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau

pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute

la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit

nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a

creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru

fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii

născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Recurentul G.R. a criticat neîntemeiat

soluția instanței de fond, iar referirea la decizia nr. 937 din 19 decembrie

2006 pronunțată de Curtea Constituțională nu are relevanță în prezenta cauză,

întrucât intimata-reclamantă nu a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art.

6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin

actul administrativ contestat pe cale incidență.

În aceste condiții, apreciind că în mod

corect, în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale, instanța de fond a reținut

că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu

dispozițiile art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată se

privește ca legală și temeinică iar recursurile declarate de A.J.P.S. Satu Mare

și G.R. ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Satu

Mare și G.R. împotriva sentinței nr. l06/ CA din 10 iunie 2009 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata 341 RON

reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, în favoarea intimatei D.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

iulie 2009.