ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.A.S. a chemat în judecată Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare solicitând modificarea Deciziei 8573 din 13 octombrie 2008 prin care i s-a acordat indemnizație de creștere numai pentru un copil. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la 14 august 2008 a născut doi copii. Cu toate acestea pârâta a emis o decizie prin care a acordat indemnizația de creștere numai pentru un copil. La 19 ianuarie 2010, reclamanta a invocat în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006 privind normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. In motivarea excepției, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din norme nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 1 și art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 întrucât definind nașterea ca aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, se creează diferențe de tratament între copii proveniți dintr-o naștere simplă și una multiplă. Prin sentința civilă nr. 121/CA din 24 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția și a constatat nelegalitate dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006, de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că definiția pe care actele administrative normative atacate o dau noțiunii de „naștere" este în contradicție cu prevederile pentru aplicarea cărora au fost emise, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situații identice fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Se mai arată că prin art. 3 din HG nr. 1025/2006 se încalcă prevederile art. 16 din Constituția României, principiul egalității de tratament, instituind discriminări între copiii proveniți dintr-o naștere simplă și una multiplă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare și Guvernul României.

In susținerea recursului, Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității, susținând că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554, în sensul că H.G. nr. 1025/2006 nu este un act administrativ cu caracter individual, ci unul cu caracter normativ. Pe fondul cauzei, recurentul Guvernul României arătat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este nelegală si netemeinică, instanța de fond apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința definirii termenului de „naștere", întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu ridică aspecte de neconstituționalitate.

S-a mai arătat în motivele de recurs că instanța de fond nu a avut în vedere că măsurile de protecție socială prevăzute de legea în aplicarea căreia a fost emis actul normativ contestat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului, cum sunt cele privind alocația de stat pentru copii. I. Î nainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, soluția instanței de contencios administrativ, privind excepția de nelegalitate, este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 2 aprilie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 9 aprilie 2010, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textele legale sus citate. Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei". Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. se va respinge ca atare. II. Recursul declarat de Guvernul României este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Cu privire la motivul de recurs care face vorbire despre inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în ceea ce privește actele normative, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat printr-o practică constantă la nivelul Secției de contencios administrativ, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au soluționat pe fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ, situație în care instanța supremă nu mai poate avea în vedere acest motiv de recurs, referitor la respingerea ca fiind inadmisibilă a unei astfel de excepții.

Pe fondul pricinii, se constată că Hotărârea de Guvern a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență Ia numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiași act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate. De asemenea, definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006, încalcă fără putere de tăgadă Constituția României art. 16 și art. 43, principiul egalității de tratament instituind discriminări între persoane aflate în situații identice, respectiv între copiii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.

O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. In aceste condiții, apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale, instanța de fond a reținut că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, sentința atacată se privește ca legală și temeinică iar recursul declarat de pârâtul Guvernul României ca nefondat. In baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenții-pârâți vor fi obligați la plata sumei de 1000 lei către intimata reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite de instanța prin apreciere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 121/CA din 24 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca tardiv. Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 121/CA din 24 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenții la plata sumei de 1000 lei către intimată, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.